Work life choices

Un pedagog de şcoală nouă sau de ce avem nevoie de educatori lideri?

Daniela Palade Teodorescu › Mie, 2017-10-04 10:04
Constantin Lomaca este şeful Departamentului Ştiinţă la Franconian International School (The FIS), în Erlangen. A studiat la University of Technology Sydney, iar acum este invitatul Teach for Romania pentru ateliere care au ca scop iniţierea profesorilor într-o varietate de strategii la clasă, menite să le facă viaţa de zi cu zi cu copiii cât mai eficientă şi plăcută.

Profesorul Lomaca îşi aminteşte cu drag de mentorii de la liceul Hasdeu din Buzău, unde a învăţat, excelează în predarea biologiei şi chimiei, dar şi în teoria cunoaşterii pe care acum o aplică în metodele sale inovatoare de educaţie.

Aş vrea să rezumaţi parcursul dumneavoastră profesional de la plecarea din România.

Am plecat din România, unde am absolvit Facultatea de Geologie din Bucureşti, în 1991. În Australia, am urmat un curs post-uni­ver­si­tar full-time de un an în domeniul „didactica ştiinţelor şi pedagogie” la Universitatea Tehnologică din Sydney. Apoi am lucrat la o şcoală de stat la 560 km de Sydney, la un liceu greco-ortodox în Sydney, după care timp de 15 ani la un liceu catolic în acelaşi oraş, unde am fost şef la Catedra de ştiinţe şi director de curriculum.


CITEȘTE ȘI: Românul care a regizat la Hollywood filme cu Kevin Spacey şi Val Kilmer
În 2014, am absolvit un alt curs post-universitar în Bacalaureat Internaţional la Universitatea Melbourne, iar acum sunt şeful Catedrei de ştiinţe la un liceu internaţional din Erlangen, lângă NÜrnberg, Germania. La catedră am lucrat şi lucrez ca profesor de ştiinţe (biologie şi chimie, mai ales), am scris programa şi am predat o materie pe care am numit-o „Filosofie aplicată” pentru clasele IX-X. Acum predau, pe lângă ştiinţe, şi o materie (obligatorie în sistemul IB) care se cheamă „Theory of Knowledge” (un fel de Elemente de Epistemologie).

„Să îţi tratezi elevii ca pe nişte oameni în formare e un mod de a le arăta că îţi pasă de viitorul lor, că vrei să îi ajuţi să îşi găsească propriul drum. ” Este cumva mottoul dumneavoastră şi aş vrea să îl explicaţi. Românii pun accent mai degrabă pe profesori decât pe elevi.

Orice profesor sau învăţător spune că cel mai important lucru în educaţie este relaţionarea cu elevul. De aici începe totul. Odată comunicarea şi încrederea stabilite, se poate începe procesul de predare-învăţare. După aceea sau în paralel, urmează celălalt rol al nostru: să-i ajutăm pe copii să-şi descopere calităţile, talentele, să găsească încredere în ei şi un drum în viaţă pentru a deveni cetăţeni demni şi membri implicaţi în viaţa comunităţii în care trăiesc.

Din ce în ce mai mult se vorbeşte despre declinul educaţiei în România. Cum se vede educaţia din România de peste graniţe?

Un observator neutru remarcă nu neapărat un declin, cât o consecvenţă a rezultatelor slabe la testele internaţionale PISA sau TIMMS. Un domeniu în care România excelează sunt olimpiadele internaţionale, însă acestea nu prea sunt un criteriu de analiză a performanţelor unui sistem educaţional. Este meritul necontestat al acelor elevi şi al unor profesori, dar ei sunt puţini şi, din păcate, foarte mulţi nici nu aleg să trăiască în România după absolvire. La partea pozitivă poate fi menţionat totuşi că cei din afară au de-a face cu românii care doresc să se angajeze acolo. Astfel, ei dau de tineri bine pregătiţi (în special, sub aspect teoretic) în diverse domenii, cu precădere IT, matematică şi medicină.


CITEȘTE ȘI: Tinerii ambiţioși și capabili au toată planeta ca loc de joacă
Românii din România trăiesc într-o cultură a aşteptărilor pe care le au de la minister, guvern, stat, şi nu una a aşteptărilor pe care le au de la propria persoană. Ne-am obişnuit să dăm vina pe orice altceva (instituţii oficiale, sistem, criză economică), mai puţin pe ce nu am fost capabili să facem. Cum vedeţi această atitudine de deresponsabilizare în ceea ce priveşte educaţia?

Ca oamenii să aibă aşteptări realiste de la propria persoană trebuie umblat tot la educaţie. Încă din şcoala primară şi apoi pe tot parcursul educaţiei obligatorii, copiii ar trebui să fie nu numai expuşi la diverse materii şi obiecte de studiu, dar să fie şi îndrumaţi cum să se autoevalueze.

Anumite aspecte legate de asumarea (sau lipsa asumării) responsabilităţilor sunt culturale, istorice. Acestea se schimbă greu sau deloc. O prăpastie prea mare între aşteptări şi posibilităţi este cel mai sigur drum către frustrări şi inhibarea iniţiativelor. Noi, profesorii, avem datoria de a nu le transmite copiilor fricile, angoasele şi prejudecăţile noastre. Trebuie să-i facem să creadă că pot face multe lucruri în viaţă, că viitorul stă şi în puterile lor de a se desăvârşi.

Sunteţi de acord cu faptul că părinţii sunt primii educatori ai copiilor şi că ei sunt primii care trebuie (re)educaţi?

Da fără îndoială. Studiile lui John Hattie, publicate şi în România, spun că învăţătorii şi profesorii au un impact de cam 30% în ceea ce priveşte dezvoltarea unui copil, apoi până la 50%, şcoala şi sistemul educaţional, iar restul de 50% îl reprezintă familia şi mediul social din care provine copilul.
Aproape fără excepţie părinţii îşi iubesc copiii. Problema este că nu ştiu totdeauna cum să-i ajute cu adevărat, pe termen lung. Noi ar trebui să le oferim exemple, opţiuni, sugestii. Cu răbdare şi calm. Cu timp dedicat discuţiilor cu ei. În alte părţi, întâlnirile cu mai mulţi părinţi sunt în general organizate la nivel de şcoală, cu o anumită tematică, şi fără a se vorbi de indivizi, fără nume şi exemple de copii din şcoală. Apoi, de două ori pe an, avem interviu cu părinţii fiecărui copil (5-10 minute pe materie) în care discutăm situaţia specifică fiecărui elev; în acele zile, copiii nu au ore, însă vin cu părinţii la discuţie. De asemenea, suntem disponibili şi ne mai vedem cu ei atunci când sunt probleme sau când ni se cere sfatul.


CITEȘTE ȘI: Românul care conduce o afacere în Silicon Valley vorbește despre ce înseamnă să fii lider și creativ
„Gândirea ca obiectiv educaţional” este titlul unui articol scris de dumneavoastră. Cum se poate implementa acest concept la nivel de părinte, profesor, elev, instituţie?

Toţi ne dorim ca elevii să înveţe. Pentru aceasta este nevoie ca ei să înţeleagă ceea ce învaţă. Doar memorând nu ajung prea departe. Pentru a înţelege, însă, trebuie să gândească. Ca să înţelegi, trebuie să înţelegi „ceva”, deci trebuie să gândeşti. Trecând peste factorul genetic, oamenii şi mai ales copiii pot fi învăţaţi cum să gândească „cu capul lor”. Se poate începe cu lucruri foarte simple, însă foarte eficiente. De exemplu, atunci când copilul exprimă o opinie sau o judecată de valoare ar trebui totdeauna întrebat „Ce te face să spui asta?”, ca să-şi argumenteze afirmaţia. Apoi se pot include în unităţile de învăţare activităţi specifice care urmăresc să dezvolte o anumită „mutare de gândire”.

Când vorbiţi despre educaţie, care e vocea pe care o resimţiţi cel mai puternic în mintea şi sufletul dumneavoastră: cea de părinte, de educator, de mentor, de antreprenor poate?

Probabil cea de mentor, dacă este să aleg din listă. Ca părinte, am doi băieţi, iar rolul de mentor estompează subiectivismul dat de inerenta legătură organică. Ca educator, rolul de mentor te ajută să ieşi din didactica propriei materii şi să lucrezi cu omul din faţa ta. În zona de dezvoltare proximală a lui Vygotski (educaţionist rus care a scris în anii ’20-’30, dar a fost „descoperit” de americani abia în anii ’70), copilul ajunge şi se dezvoltă cu ajutorul unui mentor, fie un profesor la clasă, fie părintele, fie chiar un coleg mai capabil. Învăţarea este o activitate socială, mentorul sub orice formă având o influenţă hotărâtoare.

Articol preluat din numărul 240/septembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.

0 comentarii 2145 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter