amazon | Cariere

Un asistent tehnologizat al familiei

Roxana Roseti › Mie, 2018-07-04 17:45
Un asistent tehnologizat al familiei

Roboții încep deja să ne invadeze casele și să…aspire. Amazon intenționează să lanseze, anul viitor, primul său robot care să joace rolul unui asistent un familiei. 

» pe larg

Un robot cu rol de asistent al familiei

Roxana Roseti › Vin, 2018-06-15 17:24
Un robot cu rol de asistent al familiei

Cel mai cunoscut aşa-zis robot casnic de până acum este Roomba, un aspirator lansat de iRobot în 2002.
Dar…Amazon vrea să lanseze, anul viitor, primul său robot care să joace rolul unui asistent al familiei. 

» pe larg

Ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm: "Vrem să dăm asigurări poporului român că relaţia noastră este una multidimensională”

Roxana Roseti › Mie, 2018-05-09 16:29
Ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm: "Vrem să dăm asigurări poporului român că relaţia noastră este una multidimensională”

"Sunt foarte mândru să mă aflu aici în această dimineaţă. Am instrucţiuni scrise de la preşedinte să susţin companiile americane care vor să investească în România, să-şi aducă aici bunurile şi serviciile sau să îşi extindă prezenţa şi afacerile”. 

» pe larg

Amazon intră pe o nouă piaţă

Roxana Roseti › Lun, 2018-02-19 13:14
Amazon intră pe o nouă piaţă

Luna trecută, compania Amazon a anunţat o alianţă gigant cu Berkshire Hathaway şi JPMorgan pentru a face serviciile medicale din Statele Unite mai accesibile pentru angajaţii lor. 

» pe larg

Cele mai puternice 100 de companii de tehnologie din lume, potrivit Thomson Reuters

Marilena Ispas › Lun, 2018-02-12 15:46
Cele mai puternice 100 de companii de tehnologie din lume, potrivit Thomson Reuters

Thomson Reuters a desemnat topul celor mai bune companii de tehnologie în Top 100 Global Technology Leaders. Este un clasament care identifică organizaţiile cele mai de succes din punct de vedere financiar, dar şi prin prisma inovaţiei.

» pe larg

A devenit cel mai bogat om din toate timpurile: Destinul lui Jeff Bezos, un șef pretențios, care nu ezita să urle la angajați

Roxana Roseti › Mie, 2018-01-10 13:23
A devenit cel mai bogat om din toate timpurile: Destinul lui Jeff Bezos, un șef pretențios, care nu ezita să urle la angajați

Jeff Bezos este cel care a devenit cel mai bogat om din toate timpurile, după ce averea netă a CEO-ului Amazon a atins luni 105,1 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, şi a depăşit-o pe cea a fondatorului Microsoft Bill Gates.

» pe larg

Număr de cereri de angajare record! De ce se înghesuie americanii să lucreze pentru Amazon

Dana Badea › Joi, 2017-08-03 18:22
Număr de cereri de angajare record! De ce se înghesuie americanii să lucreze pentru Amazon

Mii de oameni s-au prezentat miercuri pentru a obține un loc de muncă la Amazon, în special la secția de ambalare și livrare a produselor către clienți. Compania de comerț electronic a organizat târguri de joburi la depozitele sale din SUA.  

» pe larg

Amazon: Sărbătorile din 2016, cel mai bun sezon din istoria companiei

Redacția CARIERE › Vin, 2016-12-30 09:25
Amazon: Sărbătorile din 2016, cel mai bun sezon din istoria companiei

Amazon.com a livrat peste 1 miliard de produse la nivel mondial în actualul sezon de sărbători, pe care l-a numit cel mai bun din istoria companiei, relatează Reuters.

» pe larg

Joburi pe cale de dispariție, și în România

Sebastian Radu › Mar, 2016-12-13 08:30
Joburi pe cale de dispariție, și în România

Cei de la Amazon au prezentat zilele trecute un concept de supermarket cu autosevire. Deși, la o primă vedere, acesta ni se pare cool, bine-primit și modern, ar putea, în realitate, să constituie “începutul sfârșitului” pentru milioane de locuri de muncă, la nivel mondial. Iată de ce.
 

» pe larg

Amazon angajează încă 400 de oameni la Iași

L.G. › Joi, 2016-10-06 15:00
Amazon angajează încă 400 de oameni la Iași

Amazon România a inaugurat un nou Centru de Dezvoltare și Tehnologie la Iași și anunță crearea a 400 de locuri de muncă permanente, pe lângă cele 600 pe care le are deja în România. Compania oferă oportunități de carieră pentru ingineri și dezvoltatori software, cercetători, analiști de business, specialiști în comerț sau manageri de conformitate, potrivit Ziarul de Iași.

» pe larg
 
 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter