Oameni care ne inspiră

Vlad Voiculescu se încăpățânează să fie speranța magică a copiilor bolnavi de cancer și a familiilor lor

Daniela Palade Teodorescu › Mar, 2017-12-05 11:33
Chiar dacă nu mai este ministru al sănătății, Vlad Voiculescu continuă proiectele sale medicale care l-au consacrat în societatea civică, dar și în inima bolnavilor de cancer, mulți dintre ei copii. Cele mai multe astfel de proiecte sunt absolut originale, inspirate dintr-o realitate unică în România, din păcate, însă, revoltătoare pentru Europa civilizată.

Vlad Voiculescu este nominalizat la Gala CARIERE 2017 la categoria „ Liderii Noii Românii”. Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 decembrie, la Hotel Radisson. Pentru a vota puteţi accesa http://gala-cariere.ro.  
sursa: facebook

„Rețeaua citostaticelor” – un proiect ca o gură de oxigen pentru cei bolnavi de cancer
Când vine vorba despre Vlad Voiculescu și inițiativele sale în domeniul sănătății, avem de-a face cu un deschizător de drumuri, care și-a asumat curajos și integru, idealist până la a friza utopia, uneori, rezolvarea unor probleme care macină de mulți ani sistemul de sănătate din România. Este vicepreşedintele uneia dintre cele mai mari organizaţii europene de pacienţi - European Cancer Patient Coalition, cu sediul la Bruxelles - și unul dintre cei opt membri ai grupului pentru drepturile pacienţilor, din cadrul European Society of Medical Oncology, calități prin care a rezolvat și a pus la punct faimoasa rețea a citostaticelor, care reglementează furnizarea de medicamente bolnavilor de cancer din România, un mecanism care se împotmolise birocratic în detrimentul calității vieții pacienților, demers împărtășit publicului larg în documentarul „Rețeaua”.

Fostul ministru al sănătății din Guvernul Dacian Cioloș este membru al GlobalShapers @World Economic Forum, al organizației americane ASPEN România, un influent grup progresist, finanțat în cea mai mare parte de fundații celebre, precum Carnegie Corporation, The Rockefeller Brothers Fund, The Gates Foundation, The Lumina Foundation sau The Ford Foundation, filiala din România.

De la MagiCAMP la MagiHope

Dar ceea ce l-a imprimat definitiv în conștiința publică este proiectul umanitar MagiCAMP, pe care l-a fondat, împreună cu Melania Medeleanu. MagiCAMP, tabăra pentru copii cu afecțiuni oncologice, este un spațiu care le oferă micuților care își trăiesc copilăria în saloanele de spital șansa de a-și recăpăta încrederea în ei, puterea de a lupta cu boala și motivația de a merge înainte. În continuarea acestui proiect pe cât de necesar, pe atât de generos, Asociaţia MagiCAMP a lansat, în noiembrie, o campanie de strângere de fonduri prin SMS pentru finalizarea unui centru, denumit MagicHOME, care va oferi gratuit cazare şi mese calde familiilor și aparținătorilor copiilor bolnavi de cancer care necesită tratament departe de casă. Aceștia sunt nevoiți să petreacă luni de zile pe un scaun de spital, fără un pat în care să se poată odihni sau să își poată plânge copilul, fără un loc în care să se spele, fără un loc în care să se recompună în timpul unei astfel de încercări crunte.
MagicHOME se dorește a fi Refugiul Părinţilor ai căror copii trec prin lupta cu cancerul. Asociaţia MagiCAMP a cumpărat un bloc situat aproape de Fundeni şi de Institutul Oncologic Bucureşti, care are nevoie de renovare şi finisare, astfel încât 30 de părinţi să poată fi cazaţi zilnic în această clădire şi să poată primi câte o masă caldă.

Pentru a mobiliza societatea civică, Vlad Voiculescu și Melania Medeleanu au avut ideea de a amenaja în Galeria Galateca un spaţiu care reproduce contextul apăsător din spitalele oncologice, unde lângă patul unui copil bolnav, se află un scaun de lemn pe care părintele e nevoit să stea luni de zile.

Vlad Voiculescu este nominalizat la Gala CARIERE 2017 la categoria „ Liderii Noii Românii”. Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 decembrie, la Hotel Radisson. Pentru a vota puteţi accesa http://gala-cariere.ro.  

3 comentarii 1238 vizualizări

Comentarii

2017-12-05 20:00

COSTE ANDREI

Va apreciem mult!Felicitari

Va apreciem mult!Felicitari pentru tot ceea ce faceti!

2017-12-05 20:00

COSTE ANDREI

Va apreciem mult!Felicitari

Va apreciem mult!Felicitari pentru tot ceea ce faceti!

2017-12-05 19:59

COSTE CLAUDIA

Sunteti un om de mare

Sunteti un om de mare valoare!

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter