Oameni care ne inspiră

Toader Paleologu: Filozofia bicicletei: daca te opresti, cazi

Rodica Nicolae › Joi, 2006-09-07 00:00

Nu voi insista asupra rolului pe care il joaca in diplomatia romaneasca. Nici asupra studiilor facute la prestigioase institutii academice europene sau asupra carierei sale universitare. Le veti descoperi singuri, citind interviul pe care ni l-a acordat Toader Paleologu, tanarul Ambasador al Romaniei in Danemarca si Islanda. Ceea ce tin sa mentionez este bucuria sincera pe care dialogul, chiar si purtat de la distanta, i-a provocat-o redactorului. Proaspete si alerte, ideile lui Toader Paleologu au miez, iar cuvintele ii sunt uneori mai vii chiar si decat ale noastre, traitorii de fiecare zi ai limbii romane.

Toader Paleologu

 

Cum definiti "cariera", ce inseamna ea pentru dv.?

Ma gandeam - mai in gluma, mai in serios - sa scriu un eseu intitulat "Eloge de la carriere". De altminteri, "la carriere", in franceza, fara nici o alta adaugare, inseamna cariera diplomatica, dupa cum "l'Ecole" desemneaza Ecole Normale Superieure. Pentru mine, primul pas in cariera a fost intrarea, prin concurs, in aceasta prestigioasa scoala a "nomenclaturii" franceze.

De ce un "Eloge de la Carriere"? Pentru ca acest cuvant a fost compromis de comunism, in care un "carierist" era mai totdeauna un om de cea mai joasa calitate. Dar, in alte contexte sociale si politice, a face cariera e un lucru nobil. Eu unul ma raportez la cariera intr-un spirit meritocratic, influentat deopotriva de traditiile familiei noastre si de experienta franceza. Asa cum spuneam cu alta ocazie, sunt un pur produs al meritocratiei republicane franceze.

Ati vorbit despre "nomenclatura" si "meritocratie" in contextul francez. Ce acceptiune le dati?

Franta, ca si vechea China, este o tara a concursurilor si a mandarinilor selectati cu maxima grija. Un mandarin este un servitor al statului si un literat totodata. Acesta e spiritul in care am fost format, intr-una dintre cele trei pepiniere de inalti functionari: Ecole Nationale d'Administration (bransa tehnocratica), Ecole Polytechnique (bransa inginereasca) si Ecole Normale Superieure (bransa intelectuala).

Palierul de educatie superioara l-ati parcurs in exclusivitate in afara tarii. De ce? Pentru ca tatal dv., domnul Alexandru Paleologu, era ambasador la Paris? Dupa revenirea sa in tara, ati ramas singur la studii?

Dupa demiterea din functia de ambasador, tata a mai stat doi ani la Paris. Dupa aceea, am ramas singur. Am pregatit concursul la Ecole Normale Superieure. Am reusit abia la a treia incercare, asa ca nu pot fi considerat un "normalien superieur", ci mai degraba un "normalien inferieur". Dupa cum se vede, sunt un om extrem de perseverent si de incapatanat.

Aceasta perseverenta se datoreaza partial si faptului ca m-am pomenit de foarte devreme cu o familie. M-am casatorit la 20 de ani si am avut un copil la 21. Nimic nu te poate motiva mai mult in viata decat o atare responsabilitate. Asta-i si filozofia bicicletei: daca te opresti, cazi.

Din septembrie 2005, sunteti Ambasador al Romaniei in Danemarca si Islanda. A fost alegerea dv.? De ce?

Nu, n-a fost alegerea mea, dar s-a considerat ca un bun cunoscator al lumii germanice poate face figura buna in Danemarca. Adevarul e ca formatia mea de germanist ma ajuta foarte mult.

De ce asocierea Danemarcei cu Islanda?

Islanda a fost timp de secole colonie daneza, dar nu cred ca acesta este motivul principal pentru asocierea Danemarca-Islanda. Este, in primul rand, o chestiune de proximitate geografica.

Oricum, Islanda este o tara absolut fascinanta, o tara a miracolelor: miracol natural, miracol literar si, mai nou, miracol economic. Interesul investitorilor islandezi pentru Romania este foarte ridicat. Literatura ramane insa bogatia cea mai de pret a Islandei si fundamentul identitatii sale.

Care va sunt modelele diplomatice? Sunteti un diplomat de moda veche?

Categoric, da. Dar e moda veche de dinaintea comunismului si a inovatiilor pe care le-a introdus la vremea lui. Sunt conservator in privinta uzantelor diplomatice. Conservator, insa nu crispat: unii se agata de regulile protocolare cu un fel de disperare. Li se pare, de exemplu, ca se prabuseste lumea daca nu trimit nota circulara la tot corpul diplomatic pentru a-si anunta cea mai mica absenta din capitala tarii de resedinta. Asta este, dupa mine, un respect exagerat fata de litera regulamentului. In diplomatie, totul e chestiune de tact si de apreciere a momentului oportun.

In privinta modelelor, sunt un cititor asiduu de memorii de diplomati. Jurnalul lui Maurice Paleologue din vremea misiunii sale la Sankt-Petersburg este o capodopera de luciditate si finete. E o sursa extraordinara asupra ultimilor ani ai Imperiului tarist. Din aceeasi vreme, as mai cita memoriile lui Isvolski, ambasador al Rusiei la Paris si ministru de externe. Se poate vedea cat de buna era pregatirea diplomatilor rusi si ce franceza stralucita puteau sa scrie. Dar n-am nici o fixatie asupra unei anumite perioade. Secolele al XVII-lea si al XVIII-lea sunt epoca de aur a diplomatiei clasice. Cartea lui Francois de Callieres despre arta negocierii este, dupa mine, un catehism mereu valabil al diplomatiei. Am prezentat-o intr-un curs la Academia diplomatica si sper sa fi rodit in mintile tinerilor diplomati care m-au ascultat. Teoreticieni mai recenti, precum Harold Nicolson, Jusserand sau Alain Lempereur, se situeaza in continuitatea acestui parinte al doctrinei diplomatice.

Fireste, din cauza formatiei mele, sunt foarte atent la legaturile dintre diplomatie si ideologie sau teologie. Asta m-a ajutat mult in intelegerea crizei provocate de caricaturile Profetului Mahomed publicate in Jyllands-Posten.

Iar dintre diplomatii romani, care sunt cei la care va raportati?

In primul rand, predecesorii mei Raoul Bossy si Gheorghe Crutescu. Ma consult adesea si cu doi dintre predecesorii post-decembristi: Grete Tartler si Ion Diaconu. Bossy ramane insa pentru mine unul dintre marile modele ale diplomatiei romane. Memoriile lui ar trebui sa fie lectura obligatorie pentru diplomatii nostri. La fiecare pagina, simti acea gravitate chibzuita a omului preocupat fara intrerupere de demnitatea tarii pe care o reprezinta. Iar cariera lui a fost lunga si prestigioasa. Gafencu este o alta mare figura, dar el a fost ambasador doar scurta vreme.

Personal, am invatat atat de la tata, cat si de la alti diplomati din generatia lui: Gheorghe Lecca, Neagu Djuvara, Camilian Demetrescu. Iar dintre cei tineri, urmez cu atentie exemplul unor oameni precum Adrian Vierita, Teodor Baconsky sau Bogdan Mazuru.

As vrea sa ne divulgati cateva secrete ale meseriei. Diplomatia este prin definitie un domeniu al sensibilului, inclusiv in ceea ce priveste temele de conversatie adecvate, potrivite cu interlocutorul, cu momentul dialogului. Care sunt temele neutre, general valabile despre care se discuta intre diplomati atunci cand acestia nu se cunosc foarte bine sau cand nu-si propun sa intre in detaliile unei probleme (vreme, teatru, lectura...)?

Despre "secretele meseriei" intrebati-i pe alti diplomati mai experimentati. Pot sa va spun insa ca exista o perceptie complet falsa despre viata diplomatica si lungul ei sir de dineuri, cocktailuri si receptii. Un ambasador trebuie sa acopere o mare varietate de preocupari, de la cuiele pe care le bati in perete pana la discutiile cu sefii de state. Este una dintre profesiile cele mai "rotunjite" si invat in fiecare zi ceva despre semenii mei si despre mine insumi.

Richard Nixon spunea intr-un text despre Ciu En Lai ca marea diplomatie este rezultanta acumularii de detalii. Impartasesc intru totul aceasta idee. Daca vreti, unul dintre secretele meseriei este atentia la detalii: calitatea vinurilor, a mancarurilor, a serviciului la mese sau receptii, tinuta vestimentara a subordonatilor, tonul cu care raspunde secretara, hartia pentru invitatii. Acesta e soclul pe care construiesti. Este un exercitiu constant de modestie: nu conteaza prea mult, la urma urmei, ca ambasadorul Romaniei are un doctorat in filozofie politica sau ca a facut cine stie ce ispravi intelectuale. Traim prea mult sub tirania realizarilor academice. Important e ca un ambasador sa fie din plin "un homme du monde". Daca, in plus, a mai scris si carti, "tant mieux" - dar asta vine pe deasupra.

Mai aud des in Romania sintagma "ofensiva diplomatica". Pai, o diplomatie serioasa n-are nevoie de ofensive. Diplomatia cere o munca de fiecare clipa si o atentie constanta la toate detaliile relatiilor inter-umane. "Ofensivele diplomatice" sunt cel mai adesea o maniera de a ingrasa porcul in ajun, adica o tentativa, cel mai adesea inutila, de a recupera suma pierduta a detaliilor cotidiene. In Romania, nu se intelege totdeauna foarte bine cat de importanta este munca de reprezentare, iar mijloacele alocate sunt cu totul insuficiente. Ar fi cazul sa meditam la vorbele lui Talleyrand catre Ludovic al XVIII-lea: "Sire, j'ai plus besoin de casseroles que d'instructions" ("Sire, am mai multa nevoie de cratite decat de instructiuni").

Cat despre discutiile de umplutura, cum ar fi vremea, ele fac parte din corvoadele meseriei. E adevarat ca diplomatii sunt foarte competenti in privinta vremii, pentru ca au locuit peste tot in lume. Uneori e important sa stii sa te plictisesti cu gratie. Asta necesita educatie si disciplina.

0 comentarii 9015 vizualizări
 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter