Oameni care ne inspiră

Schimbarea în carieră. Tehnici de supravieţuire (I)

Daniela Palade Teodorescu › Mie, 2017-11-15 13:40
Vremurile în care trăim au făcut din schimbare cel mai sigur parametru al evoluției noastre. Sună paradoxal, dar chiar așa este. Nu știm exact ce vom face peste câțiva ani, dar știm sigur că vom schimba ceva. Schimbarea e o certitudine, iar cariera e cea mai expusă la transformare.
Foto: Pixabay

Cum transformi schimbarea în favoarea ta

Reconversia profesională este un fenomen definitoriu pentru epoca în care multe profesii dispar, altele sunt în curs de dispariție, iar profilul celor mai cerute meserii în următorii zece ani seamănă destul de puțin cu ce am fost noi obișnuiți să credem că are căutare. Sunt oameni nevoiți să se reinventeze profesional, fără să își schimbe jobul, doar pentru că abilitățile inițiale nu mai sunt suficiente ori s-au perimat.

Indiferent de vârstă, statutul social sau poziția profesională, oamenii sunt tot mai conştienţi de faptul că parcursul carierei lor nu mai poate rămâne unul liniar, ci cu multe puncte de cotitură care schimbă direcția, atitudinea și stilul de viață. De aici și necesitatea unei recalificări sau demersul pentru dobândirea unor noi competenţe care să ne facă să fim pregătiţi pentru orice potențială schimbare.

Tehnologiile în continuă perfec­țio­nare sunt răspunzătoare și ele pentru uzura morală a competențelor și profesiilor mai puțin digitalizate, așadar nu e de mirare că pe piața muncii apar și dispar meserii. E un proces tot mai rapid și mai imprevizibil, cu atât mai mult în domeniul antreprenoriatului.

Pentru că liderii și managerii sunt cei care dau tonul și direcția schimbării, am invitat câteva exemple de antreprenori care au testat pe propria lor piele schimbări majore în carieră. Ei ne dezvăluie ce i-a motivat, ce resurse de timp, financiare, fizice și emoționale și-au activat în tot acest proces de transformare, cum au gestionat propriul management al schimbării și care a fost strategia lor de reinventare.

„Am combinat medicina cu antreprenoriatul și a rezultat un start-up inovator: unicul grup de sprijin pentru persoanele care trec prin divorț”


GABRIELA SAULEA

Este medic de profesie, a lucrat peste 20 de ani în top managementul unor companii multinaţionale din domeniul farmaceutic. Experienţa unui divorţ a făcut-o să schimbe şi domeniul profesional. A pus bazele unui business inovator, Divorce Journey, singurul de acest gen din România, care se ocupă de consilierea holistică a persoanelor care trec prin trauma divorţului.


„Am lucrat 20 de ani în industria farmaceutică, plecând de la poziţia de reprezentant medical până la cea de top management. Am activat peste opt ani în boardul unui colos farmaceutic american ca Business Unit Manager al diviziei de Oncologie. Ca medic, m-am confruntat la început cu lipsa de opţiuni terapeutice în România, așadar am crezut entuziast în industria farmaceutică internaţională, care venea atunci cu soluţii la probleme de nerezolvat la noi, precum schizofrenia, cancerul sau demenţa Alzheimer.

După un timp, odată cu preluarea unor poziţii tot mai strategice, m-am îndepărtat treptat de latura umană a profesiei medicale şi m-am ocupat tot mai mult de management, strategii şi target-uri. Acesta a fost momentul când am simţit că o poziţie de putere, cu toţi banii şi toate beneficiile pe care le aduce, nu suplinește nevoia de contribuţie și responsabilitate socială pe care cu toţii o avem şi o descoperim de-a lungul evoluţiei noastre.

A fost momentul în care am simțit nevoia să urmez un program de coaching care să mă ajute să fac faţă schimbării, iar de aici mi-am descoperit noua mea pasiune: dorinţa de a-i ajuta pe oameni să se schimbe sau să traverseze cu bine o schimbare impusă.

În cazul meu, motivaţia principală pentru a face schimbarea a fost nevoia de a simţi că munca mea face diferenţa concretă în viaţa unor oameni şi că pot oferi valoare cuiva prin experienţa profesională, dar şi personală pe care eu am acumulat-o în toţi aceşti ani. Am făcut o analiză a aspectelor importante din viaţa mea şi am ajuns la concluzia că se impune schimbarea. Drumul din punctul în care mă aflăm către cel în care sunt astăzi l-am făcut ghidată de specialişti în coaching şi mentoring pentru că nu sunt adepta reinventării roţii atunci când știu că au mai trecut şi alţii înainte pe acelaşi drum.

Noua mea afacere este un strat-up inovator: Programul Divorce Journey − unicul program de sprijin pentru persoanele care trec printr-un divorţ. Ce nu se ştie este că acest program reuneşte experienţa mea personal, în urma unui divorţ, cumulată cu experienţa profesională de medic, dar şi de furnizor de programe pentru pacienţi; mai exact, programul funcţionează după modelul Tumor Board din Oncologie.

Asta înseamnă că, odată ce clientul intră în program, o serie de specialişti (psiholog, coach, specialist în parenting, consultant juridic sau de lifestyle) gravitează în jurul lui şi formează între ei o matrice, o echipă special concepută să ajute persoana respectivă în toate aspectele în care ar putea să întâmpine provocări legate de divorţul prin care trece.

Am gândit şi o componentă de responsabilitate socială a acestui program, prin Asociaţia Călătoria Divorţului, care se ocupă de copiii care provin din familii divorțate. Pentru că avem o medie de 17.500 de copii proveniți din familii divorţate în fiecare an, am sesizat nevoia unui instrument de sprijin pentru părinţii care au dificultăţi în noul statut monoparental. Astfel am lansat Ghidul de Parenting după Divorţ, care sprijină familiile divorţate şi cu copii prin informaţii care să-i ajute pe părinţi să înţeleagă şi să comunice cu micuţii cât mai bine în această perioadă critică. Cât de mult a contat acest turning point în evoluţia mea ulterioară, profesional, profesional şi spiritual? Orice schimbare vine cu provocări, dar odată ce îmbrăţişezi schimbarea, acestea devin oportunităţi de creştere.

În cazul meu, după 20 de ani de corporaţie, am cunoscut o cu totul altă lume, străină, dar care mi s-a părut mai fericită şi mai autentică. Am învăţat multe lucruri, în primul rând despre mine, şi am reuşit să transmit o parte din această experiență celor care trec prin situații similare cu a mea. Mai mult, am reuşit să demontez mitul că e imposibil sau foarte dificil să îţi schimbi profesia după o anumită vârstă, în cazul meu, la peste 45 de ani. Sper să fiu un model pentru fiica mea care deja nu mai e interesată de un job ca angajată într-un colos internaţional, ci mai degrabă se visează un freelancer internaţional care să dea viaţă propriilor idei.”

„Personal, când mă refer la schimbare, am în vedere raportarea la planul de management al vieţii”


OCTAVIAN BĂDESCU

Antreprenor, proprietar RE/MAX Freedom Group, fondator al câtorva start-up-uri în domeniul curieratului. Fondator, CEO, Shareholder la Sameday Courier şi fondator la Delivery Solutions, Retailplus Eastern Europe, Gift Express. În 2017, şi-a vândut participaţia din proiectele antreprenoriale Sameday Courier şi Lokko către Emag – cel mai mare jucător din online-ul românesc, schimbând domeniul de afaceri din curierat cu cel al imobiliarelor şi investiţiilor bursiere. Îi place să speculeze oportunităţi, să exploateze antreprenorial „nişele”de piaţă, să pornească afaceri de la zero şi să le dezvolte în mod profitabil.


„Poţi accepta o nouă provocare profesională ca angajat, poţi demara un proiect antreprenorial, poţi activa în consultanţă sau te poţi relaxa. În principiu, ai cam aceleaşi posibilităţi şi când ieşi dintr-o afacere sau o închizi.

Când jobul nu mai corespunde așteptărilor tale, îl schimbi. Important este însă să-ţi cunoşti aşteptările, mai ales pe un orizont de termen lung, pentru a-ţi putea evalua cât mai obiectiv situaţia. Pornind de la obiectivele pe termen lung, de la ce îţi place să faci şi de la atuurile deţinute (expertiză, de exemplu), poţi să te reinventezi profesional şi personal.

Motivaţia principală pentru a face schimbarea depinde de la caz la caz. Pentru anumite persoane,
motivaţia e una financiară, pentru altele ţine de mediul de lucru sau de natura activităţii, pentru altele pot intra în ecuaţie alte aspecte. Personal, am în vedere raportarea la planul de management al vieţii.

Referitor la principalele direcţii de management al schimbării în noua afacere, în cazul meu, am intrat în zona de consultanţă imobiliară. Vorbim despre sectorul serviciilor, însă se lucrează tot cu antreprenori, iar politicile de recrutare, motivare şi fidelizare se adaptează oarecum în consecinţă. RE/MAX Freedom Group este o companie de consultanţă imobiliară, Freedom Group operând în franciză brand-ul RE/MAX, lider mondial în domeniu.

Antreprenoriatul înseamnă demarări succesive de proiecte, creşteri ale acestora, eventual exit-uri. Practic, aceasta este ocupaţia din punct de vedere profesional, iar adaptarea la schimbări face parte din fişa postului. Eu am trecut de la angajat în vânzări (cu 50 de dolari salariu fix) la management, de la antreprenoriat în curierat, la marketing direct şi cercetare de piaţă, acum în consultantă imobiliară, trecând şi prin zone investiţionale. Fiecare proiect are capacitatea de a te îmbogăţi din mai multe perspective, într-un fel sau altul. Cel puţin la nivelul cunoaşterii.

Toate afacerile au o componentă de responsabilitate socială, întrucât oferă servicii societăţii, oferă oportunităţi angajaţilor şi colaboratorilor, sunt clienţi pentru furnizori, plătesc taxe. În paralel, citându-l din memorie pe Milton Friedman, «responsabilitatea socială a unei afaceri este să îşi crească profitul»”.

(VA URMA)

Citeşte mâine partea a doua din cover story-ul numărului 241/Octombrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.

0 comentarii 2066 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter