Oameni care ne inspiră

S-a mutat în altă țară cu doar câțiva bani în buzunar, iar acum are un salariu de șase cifre

Constantin Pescaru › Mie, 2018-06-27 07:19
Lenka Lutonska este trainer NLP. Ea colaborează cu antreprenoarele care vor să-şi îmbunătăţească strategiile de business, de comunicare, coeziune şi dezvoltare, pentru maximizarea profitului şi găsirea echilibrului interior.

Originară din Slovacia, Lutonska a venit în Marea Britanie la vârsta de 19. Avea în buzunar doar 30 de lire.

A început să lucreze într-un restaurant McDonald's, apoi a devenit manager de magazin, timp în care a citit şi învăţat pe cont propriu despre tehnicile de Programare Neuro-Lingvistică (NLP), care i-au schimbat viaţa. 

Astfel, în 2006, ea şi-a vândut maşina şi casa pentru a-şi plăti cursul de formare de traineri NLP. 

Acum ţine traininguri despre comunicare şi construirea încrederii în sine la care participă sute de persoane anual şi lucrează cu multe din companiile prezente în Fortune 500, precum şi cu cercetători de la Universitatea Cambridge. Și da, are un salariu de șase cifre!

Mai mult, de trei ani încoace, ea organizează şi cursuri online, ca să ajungă la cât mai multe persoane.

"Încă de mică visam să schimb lumea", mărturiseşte Lutonska, care însă nu ţi-a dat seama cum poate să facă acest lucru până când a aflat despre NLP. Ea susţine că atunci şi-a descoperit scopul în viaţă, anume să ajute femeile-antreprenor să îşi maximizeze profiturile prin eliminarea dubiilor.

Ea a prezentat pentru Forbes cinci strategii pe care le pot folosi antreprenorii (și nu numai) pentru a trece peste îndoiala de sine şi a excela la job.

1. Păcăleşte-ţi mintea

Toţi antreprenorii se îndoiesc de ei înşişi, cel puţin o dată de când îşi înfiinţează propria firmă. Acest lucru reprezintă un răspuns natural la modul în care mintea nostră e programată: răspunsul la stres e adesea descurajarea, căci e o modalitatea de a ne ţine în siguranţă, de a ne împiedica să ne asumăm riscuri pentru a nu fi răniţi. Cu siguranţă cunoaşteţi gânduri de genul "Nu eşti pregătit încă pentru asta", "Ideea ta nu e destul de bună", "Alţi oameni pot face asta mai bine ca tine".

Însă Lutonska spune că vom stagna dacă urmăm calea cea mai sigură: "Nu ne creăm gândurile, ele pur şi simplu există. Tehnicile NLP te ajută să identifici acele gânduri pe cele care vrei să le urmezi şi pe cele pe care să le respingi. Este o cale minunată de a te elibera şi de a ajunge la excelenţă, la senzaţia de împlinire".

2. Concentrează-te mai mult pe a-i servi pe alții decât pe fricile tale

Ne îndoim de noi înșine atunci când ne concentrăm pe noi înșine. Nu vrem să fim percepuți ca cerșetori de atenție. Nu vrem să fim criticați sau judecăți. Nu vrem să fim respinși. Cu toate că e natural, dacă gândim aceste lucruri, atunci înseamnă că suntem egoiști.

Lutonska crede că cea mai rapidă cale de a scăpa de o astfel de atitudine este să ne mutăm atenția de pe noi înșine pe clienții noștri: ”Clienții care au avut cele mai bune rezultate în urma sesiunilor noastre, adică femeile care și-au consruit business-ul de la zero și l-au dus la o cifră de afaceri șase cifre în mai puțin de un an, au învățat să-și ignore fricile prin a se concentra pe nevoile clienților și a le satisface cererile, pe a-și îmbunătăți strategiile de marketing și vânzări”.

3. Înconjoară-te de persoane care au aceeași mentalitate

Antreprenoriatul te poate transforma într-un lup singuratic. Însă ai grijă ca atunci când simți că îndoială de sine începe să iasă la suprafața să ai cu cine vorbi pentru a te calma.

Pentru a aduna în jurul său oameni care au aceeași gândire ca ea, Lutonska a creat un grup de Facebook pentru a se putea conecta mai ușor cu aceștia.

4. Nu te mai compara cu alții

Ideea de a te compara cu alții e contraproductivă. Întotdeauna va fi cineva în lumea asta care e mai cunoscut ca tine, care are mai mulți clienți, venituri mai mari etc. În loc să te uiți în ograda altora, mai bine te uiți în a ta. Tu ești cea mai bun reflecție a dorințelor și nevoilor tale. Iar strategia de marketing a afacerii tale ar trebui să vină de la cea mai bună sursă de inspirație: tu.

5. Apucă-te pur și simplu să faci un lucru, chiar dacă nu-ți iese perfect din prima

Cu toții am experimentat senzațiile negative care vin odată cu obsesia de a ieși totul perfect. Problema cu acest tip de atitudine este că te îngrijorezi atât de mult încât, cel mai probabil, ajungi să nu mai faci nimic. Ideea este că e mai bine să faci ceva și să greșești decât să nu faci nimic, spune Lutonska. Mai mult, erorile reprezintă lecții, te ajută să te dezvolți și să îți dai seama pe ce trebuie să te concentrezi cu adevărat.

0 comentarii 2162 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter