Oameni care ne inspiră

A renunțat la visul străinătății pentru a face o afacere în România: "Vreau să dau ceva înapoi comunității!"

Dana Badea › Mar, 2017-11-07 11:57
De câțiva ani își dorea să evolueze într-un fel. Primul gând a fost să plece în străinătate. Întotdeauna acesta este primul gând al tinerilor. Apoi a hotărât să își deschidă o afacere în România și să dea ceva înapoi comunității. Încă din primul an de la deschiderea clinicii a oferit consultații și tratamente gratuite copiilor proveniți din familii fără posibilități. 

„Niciodată nu te gândești să rămâi aici, să te lupți cu statul român, cu birocrația și cu greutățile de aici” își începe Irina Gavriluț medic stomatolog povestea celor 11 ani de carieră. Facultatea de Medicină Dentară a absolvit-o în 2006, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Apoi a continuat să se dezvolte continuu: a lucrat în clinici stomatologice de top și a urmat permanent cursuri și specializări, până cand și-a îndeplinit visul de a avea propria clinică dentară. A cochetat cu ideea de a pleca, a mers la multe târguri de joburi. Unde își dorea ea, nu o vroiau ei. Iar piedica era diploma. „Când vedeau o diplomă din estul Europei nu le plăcea. Eu voiam să merg în Dubai, în Qatar, în Singapore, în SUA, dar din păcate acolo nu poți să mergi cu o diplomă din est” povestește Irina Gavriluț, medic stomatolog.

O fascinau pe ea aceste țări. Își dorea să fie cald și să se vorbească engleză. Și ofertele veneau, dar din Regatul Unit. „Nu erau în centrul Londrei, așa cum ai putea crede, mă trimiteau undeva într-un sătuc unde ploua continuu. Și trebuie să lucrez pentru sistemul de stat, să fac proteze. Nu erau joburi în clinici private”. Mai avea variante în Germania, tot în provincie, în Franța, dar acolo spune că nu îi plăcea limba. Pentru a ajunge să lucreze în țările pe care și le dorea, Irina spune că i s-a propus să meargă în Marea Britanie, să stea câțiva ani să capete experiență și apoi să plece în Dubai. Și într-o zi a decis „hai să fac ceva în România”.



CITEȘTE ȘI: Oamenii vor asculta pe cineva care le vorbește sincer și direct: Interviu cu Paul Chequer - „maestru” în public speaking

A luat un credit de la bancă, 100.000 de euro, și-a căutat un spațiu de lucru și și-a deschis propria clincă pe 1 decembrie 2014. De ziua României! „Eu fac greu schimbări, nu fac un pas fără să știu că e ceva sigur. Le calculez și le analizez de atât de multe ori ....pentru că vreau să iau decizii foarte bune. Poate că nu e bine în viața să faci lucrurile atât de precaut, admir tinerii care iau decizii mult mai ușor. Sunt din provincie și tot timpul am vrut să fie totul foarte sigur.”

Primul an ca antreprenor i-a fost foarte greu. Pe 15 ale lunii avea o rată la unul dintre unituri (unitatea de lucru) de 2000 de euro, plus chiria. Fix pe data de 15, în fiecare lună, trebuia să aibă 4500 de euro să-i dea. Plus materiale și alte cheltuieli personale. „A fost foarte greu la început. M-am bazat pe faptul că aveam deja o bază de pacienți de aproape 2000 care au trecut prin mâna mea cu diverse probleme. Nu au venit chiar toți după mine”.



CITEȘTE ȘI: Piaţa de outsourcing se diversifică. România, una dintre cele mai atractive piețe pe plan global

Niciodată nu s-a gândit să renunțe dar avea un program încărcat. Venea dimineața la ora 9.00 și pleca seara la 10.00, așa încât nu avea timp să gândească o strategie. A durat un an de zile până să își dea seama că nu e totul să muncească de dimineața până seara. „Eu nu știam decât să fac dinți, nimic altceva ce ține de business. A trebuit să merg la cursuri de management, de marketing, de social media, de banking, human resources, public relations. La toate există un curs. Nici nu îmi imaginam că există așa ceva. Așa mi-am dat seama că nu pot să le fac singură pe toate, că există specialiști și că nu trebuie să încerci să le faci singur pe toate pentru că nu vei face decât să te obosești, să nu mai gândești clar.”

Din angajat, angajator. Ce probleme a întâmpinat când a făcut recrutări pentru clinică

Una dintre problemele pe care a întâmpinat-o atunci când și-a deschis clinica a fost să își formeze personalul. Irina Gavriluț spune că nu există o școală de asistente pentru stomatologie. Trebuie să instruiești asistenți de medicină generală sau studenți la stomatologie. „Studenții sunt foarte motivați. În general nu au obligații și stau cu tine până când se termină programul. Dintre ei chiar avem în clinică medici care au crescut din acei studenți care au lucrat la noi ca asistenți”.



CITEȘTE ȘI: Două românce, mamă și fiică, promovează frumuseţea în stare pură, în epoca botoxului

Irina Gavriluț declară că stomatologia este un domeniu unde e nevoie de tineri. „În cele mai multe domenii nu te angajează pentru că nu ai experiență și nu ai cum să capeți experiență dacă nu te angajează nimeni. E un cerc vicios. În stomatologie îți dorești să ai un tânăr motivat, care să stea lângă tine. Nu trebuie să știe nimic, îl înveți tu. Nu vrei să vină cu idei preconcepute sau cu metode învechite.

Cel mai important lucru pe care-l transmitem tinerilor studenți este sterilizarea, cum facem să nu ne contaminăm noi și pacienții. Există niște reguli foarte stricte în ceea ce privește sterilizarea. Apoi mai sunt lucruri pe care nu le înveți în facultate legate de etică medicală, despre cum trebuie să vorbești cu pacienții, cum transmiți încredere. Pacientul nu vine aici doar să se așeze pe scaun și să-i faci un tratament. El trebuie să înțeleagă, să i se explice planul de tratament. Nu toți își permit toate tratamentele și trebuie să le explici ce variante au. ”
 

0 comentarii 1710 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter