Oameni care ne inspiră

Profa de la Şcoala de joacă a lăsat Bucureştiul pentru mediul rural: Joaca este cea mai bună formă de educație

Constantin Pescaru › Mar, 2018-01-16 17:43
Oana Popa este un om talentat, antreprenor şi profesor. Dar mai presus de toate... este una dintre puţinele persoane care îşi păstrează sufletul de copil. A lucrat în radio, televiziune şi teatru, dar cele mai plăcute experienţe sunt cele desfăşurate cu cei mici la Şcoala de joacă şi în cadrul celorlalte proiecte în care e implicată. A urcat pe scena Galei Revistei CARIERE în luna decembrie a anului trecut şi a făcut spectacol alături de Emy Drăgoi (acordeon) şi Mariana Pachis (artă în nisip). Evenimentul a fost o premieră cu care ne mândrim.

Este o persoană complexă şi un artist pur, iar toate lucrurile bune din viaţa sa au legătura cu joaca şi copilăria. Tocmai de aceea îşi dedică timpul şi energia celor mici, pe care vrea să îi înveţe lucruri interesante şi valoroase pentru dezvoltarea lor într-un mod mai antrenant decât se întâmplă în şcoala tradiţională. iar de ceva vreme a lăsat Bucureştiul pentru mediul rural. De ce? Ca să fie mai aproape de valorile intrinseci ale ţării noastre. Şi nu numai.

Oana Popa a vorbit despre toate acestea şi multe altele într-un interviu acordat Revistei CARIERE. 
Foto: Danuţ Tolea - paparatzi.ro

Oana a cochetat cu teatrul încă de la vârsta de 3 ani. Tatăl său, regizorul Grigore Popa, fondatorul teatrului studențesc Podul, a avut grijă să o crească "în culise”.

Însă la 13 ani a avut o revelaţie. Ea a auzit un post de radio care dădea doar muzică: "Și muzică bună, cea cu care m-au crescut ai mei. Rockul anilor '70-'80. Se zvonea că undeva în Universitatea București se deschide un post de radio liber. Am fugit de la ora de mate, împreună cu colega mea de bancă, și m-am dus până acolo fără știrea părinților, evident. Încă mai mirosea pe străzi a praf de pușcă". Era la scurt timp după Revoluţie, mai exact februarie 1990. 

Ea mai avusese tangențe cu radioul: spunea în unde “bună seara, copii” și “noapte bună, copii”, iar din când în când mai "trăgea" voci la teatrul radiofonic pentru cei mici. Dar era radioul de stat, cu regulile și rigorile lui. Așa că fascinația de a vedea cum este într-un radio liber, ce emitea doar muzică, era maximă pentru Oana.

"Ajunsă în Universitate, am bătut la ușă și am intrat în primul post de radio liber, UNIFUN RADIO, care a devenit mai apoi UNIPLUS RADIO. Practic, şi acolo eram copil de trupă. Colegii mei râd şi acum de mine și spun că am fugit de acasă și am venit la radio cu banii de lapte. Cam așa a fost. Cu radioul mi-am dat examenul de capacitate și tot cu radioul mi-am dat și bac-ul și tot din radio am intrat la facultate", povesteşte Oana.

Drumul său prin mass-media nu se oprește doar la radio, deși recunoaşte că este prima dragoste, ce nu se uită niciodată, fiind o meserie la care s-ar întoarce oricând. Prin anul 1995 a intrat în TVR şi s-a alăturat redacției pentru copii. Ucenicia în televiziune a făcut-o la emisiunea “Feriți-vă de Măgăruș", ca mai apoi, ușor, ușor a crescut și a ajuns la cârma unor emisiuni de copii și divertisment.

"În 1995 lucram așadar la radio (devenisem producător de matinal), în TVR la copii și intrasem și la facultate", spune Oana.

LA FACULTATE FĂRĂ APROBAREA TATĂLUI

Şi că veni vorba de facultate, Oana mărturiseşte că şi-a minţit tatăl că dă la Jurnalism, căci acesta nu voia nici în ruptul capului ca fiica lui să facă teatru. Dar ea s-a pregătit în secret pentru admitere fix la această facultate.

"Aflasem că se înfiinţase în urmă cu 3 ani secția păpuși-marionete și tata, mirosind ceva, îmi tot repeta asta subtil. Îmi spunea mereu: <<Tu ești Gavroche. N-ai față de Julieta. O să suferi cumplit. Tu nu poți să joci decât copii și mai ales băieți pentru că te-am proiectat să fii muiere-golan. Cred că teatrul de păpuși ţi s-ar potrivi mai bine. Dar dacă faci teatru, te omor cu mâna mea>>.

Mie nu mi-au plăcut niciodată păpușile. Le rupeam capul și jucăm fotbal cu el. Dar dorindu-mi să fac foarte tare teatru, am făcut acest <<compromis>> și m-am dus la admitere cu tupeu și am intrat din prima, fără pile, dar și împotriva voinței tatălui meu", spune Oana.

Intrând la facultate și lucrând mult cu copiii înainte în TV, a început să-şi descopere adevărata identitate: cea de copil etern.

"Practic, am refuzat să mă mai fac om mare. Eram om mare la radio, la tv, pentru că deja mi se dădeau responsabilități de om mare, deși porecla mea era Pitic. Când ajungeam în facultate îmi permiteam să mă joc. Oricum, cu orice și în orice fel. Am descoperit că pot avea o meserie inepuizabilă, iar aplauzele piticilor din sala îmi dădeau aripi. Însă microbul presei nu-mi dădea pace și așa am renunțat să mai urc pe scenă după 4 ani de la terminarea facultății.

Ajungeam în tv și eram disperată să fiu și mai bună, să fac audiențe, să am emisii multe și mari până când sistemul m-a pus în genunchi. Am fost chemată la personalul televiziunii la care lucram atunci să mi se spună că am prea multă experiență și trebuie să plec pentru că nu mă pot plăti. Apoi, că pot să rămân dar să fac emisiuni de mâna a 5-a. Așa că… am plecat", spune Oana.

A urmat apoi un episod greu din viaţa ei, căci a intrat în depresie, iar tatăl său murise de Craciunul anului patru de facultate. Oana simte că el a vegheat-o în continuare şi i-a trimis îngeri - adică oameni care să o îndrume. 

"Am ajuns la o prietenă de-a mea psiholog (Mirela Zivari) care și-a luat funcția de înger în serios și mi-a spus că nu are timp de văicărelile mele și să-mi aduc aminte că am o meserie pe care nu o face oricine. Apoi am stat de vorbă cu cei mai apropiați copii din viața mea (Ileana și Matei), sperând că ei vor fi empatici la suferința și disperarea mea.

Şi supriză - mi-au explicat că ar fi nevoie să mă joc cu toți copiii (și cei de pe stradă) așa cum mă joc cu ei. Așa s-a născut Școala de joacă", povesteşte Oana.

PROFĂ LA ŞCOALA DE JOACĂ

A hotărât să facă acest proiect  pentru că şi-a dat seama câtă nevoie este de joacă în educația copiilor. "Eu am un frate mai mic ca mine cu 13 ani. Așa că la un moment dat, am avut și rol de mamă. Mi-am făcut armata cu el, cum se spune. Apoi mi-am consiliat toate prietenele care au făcut copii și am vegheat la creșterea lor", spune Oana.

Graţie acestor experienţe, şi-a dat seama de un lucru foarte important: Joaca este cea mai bună formă de educație. Aşa că a început să facă din joacă o meserie.

Iată cele mai importante lucruri care se întâmplă în cadrul acestui proiect, povestite de Oana:

  • La Școala de joacă nu ai voie să fii decât copil. Nu te judecă nimeni și nu se dau teme.
  • Facem educație prin teatru, învățăm să avem încredere în noi, să vorbim, să avem atitudine, să știm când să spunem NU și să-l ingenunchem pe nesuferitul TREBUIE, care este un verb impersonal.
  • Punem în scenă piese de teatru și ne revoltam prin recitare de poezii.
  • Învățăm să dăm viață obiectelor și să mânuim păpuși inventând povești.
  • Facem ateliere: art&craft. Construcție păpuși, Meșteșuguri (olărit, gherghef, ţesem, coasem).
  • Avem ziua lucrurilor interzise, când mâncăm ciocolată, putem să țipăm și să facem tâmpenii, de exemplu să mâzgălim pereții cu cretă colorată  (supravegheați îndeaproape) și ne urcăm pe mese, toate astea că să știm pe viitor de ce să ne ferim și de ce părinții nu ne dau voie să facem asta.
  • Dansăm (nu avem un profesor deocamdată, așa că fiecare vine cu idei, și  legăm o coregafie).
  • Cântăm cum ne pricepem mai bine fiacare, apoi chemăm lumea și ne dăm în spectacol. Cine rezistă bine, cine nu…
  • Am avut și un curs de cunoașterea patrimoiului românesc, împreună cu partenerii mei de la Școală de la Piscu, pe care sper să-l reiau în acest an cu manualul ce tocmai l-au lansat.
  • Facem din lecțiile de istorie date de școală adevărate partide de joacă. (Din păcate, la școală nu-I lasă să se joace de-a istoria. TREBUIE să tocească și atât).
  • Pe scurt, încercăm să fim o alternativă la sistemul de învățământ tradițional și mai ales la “bonele” cu butoane.

Oana mai susţine că joaca este limbajul iubirii și al prieteniei și este modalitatea cea mai la îndemână de a transmite copilului o informație care îi va fi utilă în formarea lui ca om.

Astfel, ea crede că școala tradițională ar trebui să-și pună problema cum să se mai joace cu copiii de-a matematica, română, istoria etc. decât să fie obsedați să dea tone de teme pentru acasă.

"La Școala de joacă, copiii învață să fie lideri  și propriii lor stăpâni. Învață să motiveze fiecare argument și să nu le fie teamă de a răspunde de ceea ce fac. Și toate astea, doar prin joacă", punctează aceasta.

ZIUA UNIVERSALĂ A IEI ŞI MUTAREA LA SAT

Ziua Universală a Iei, marcată de câţiva ani pe 24 iunie, este o idee ce aparţine comunităţii La Blouse Roumaine, condusă de Andreea Tănăsescu. Iar acum cinci ani, Şcoala de joacă s-a alăturat acestei iniţiative, pregătind un eveniment dedicat copiilor, sub umbrela proiectului, în care cei mici să învețe despre portul popular, tradiții, meșteșuguri şi patrimoniu, într-un mod în care copiii să se distreze şi să afle lucruri interesante în acelaşi timp.

"Timp de 4 ani am fost singura din București care a făcut acest eveniment dedicat în exclusivitate copiilor. I-am avut alături pe partenerii și prietenii mei dragi de la Școala de la Piscu (Adriana și Virgil Scripcariu) care m-au consiliat în tot acest timp. Este important că acești copii să învețe importanța portului popular și al valorilor noastre naționale, dar și cum să le conserve. Este important să poată recupera această tradiție textilă, să o cunoască, să-i cunoască semnele și să o pună în valoare, să creeze comunități sustenabile, care să producă și să ducă povestea mai departe.

Sau, cum îmi place mie să le spun, să ia lumea veche și să o aducă în lumea lor nouă, cu ajutorul imaginației și a lucrului de mână. Am reușit în 4 ani să impun pe piață acest interes în rândul părinților. Ba mai mult decât atât, 26 de țări așteaptă în fiecare an să vadă ce face Școală de joacă pe 24 iunie că să preia și ei evenimentul în țara lor. Fără să le impună cineva asta. La Blouse Roumaine a reușit asta cu toată planeta", spune Oana. 

Inspirată de acest proiect, ea s-a decis acum doi ani să lase Capitala în urmă și să se stabilească definitiv în satul Piscu, din judeţul Ilfov. O mutare cel puţin îndrăzneaţă, dar care i-a adus multe satisfacţii personale.

"Consider că cei care au mai multă nevoie de o astfel de educație sunt copiii care deja au în sânge un anumit respect față de tradiție. Ei vor putea duce corect povestea mai departe, astfel încât să ajungă şi să motiveze copiii de la oraș . Am avut rezultate fabuloase cu acești copii, paradoxal mult mai bune decât cu cei din București, care se presupune că au de toate.

Toată lumea îmi spune că sunt nebună că am lăsat Bucureștiul pentru sat. Da, ok. N-am afirmat niciodată că aș fi normală. Și de aici, din Piscu, am să vă demonstrez că pot da ora exactă. Ceea ce am și făcut anul trecut cu Ziua Universală a iei împreună cu Școala de la Piscu. Când suntem mai mulți care rezonăm pentru o idee, putem schimba sensul de rotație al Pământului, dacă avem chef. Așa că această decizie am luat-o pentru a mă alătură unei idei deja existente și de a o îmbunătăți cu ce am eu mai bun", mărturiseşte Oana.
 

Împreună cu partenerii de la Şcoala de la Piscu, ea a reînviat dragostea pentru dramaturgie în comunitatea locală, având mare succes. Mai exact, a refăcut trupa de teatru satului, care odinioară era cea mai apreciată din județul Ilfov, fiind finanțată de Casă Regală.
"Acum, în lumea de azi, micii mei actori au luat 4 premii în festivaluri de teatru școlar, unii dintre ei fără să fie vreodată la un spectacol de teatru. Parteneră fiind cu Școala de la Piscu, am depus împreună  la secțiunea sate culturale și pentru prima dată, satul Piscu a fost satul cultural al României în 2017. Cel mai mare merit în toată povestea asta o au partenerii mei, care din 2006 încearcă să rescrie povestea așa cum era odată și să ducă mai departe istoria acestui sat de olari. Eu, am fost așa… un mic ghiont, dacă vrei. Este important că aceși copii să realizeze că ceea ce poți face cu mâinile nu-ţi poate lua nimeni. Nici un guvern prost ales, nici un război… NIMENI. Întoarcerea la meșteșug, cred eu, va fi salvarea acestei țări. Iar copiii de azi au toate șansele să o salveze dacă noi le arătăm corect drumul. Plănuim un super eveniment, anul acesta cu ocazia centenarului. Nu vă spun mai multe deocamdată…", spune Oana. uşor secretoasă.

Ideea este că viaţa la sat îi aduce mai mult spor în toate. Departe de nebunia din Bucureşti, ea are timp să se axeze pe lucrurile cu adevărat importante din viaţa sa şi să dezvolte mai multe proiecte frumoase.

CARAVANA DE JOACĂ SAU CUM SĂ NU UITĂM SĂ NE JUCĂM PE-AFARĂ

“În fața blocului” este o carte-joc pe care Oana a primit-o de Crăciun de la mătușa sa acum 4 ani, ce conţinea 55 de jocuri ale generației sale, cea "cu cheia la gât". I-a plăcut atât de mult încât i-a căutat pe autorii ei, Vlad și Mihai - 2 puști mari, cum îi place ei să le zică -  și le-a spus că îi face manual la școală ei.

"Oricum eu mă jucăm cu copiii toate jocurile alea. Dar nu aveam un manual. Și orice școală are manuale, nu? Sau ar trebui... În orice caz. Am stat cu ei de povești o seară întreagă și așa am născocit prin Școala de joacă proiectul Caravana de joacă. Este un proiect prin care dăm mai departe copilăria. Adică nu-i lăsăm pe oamenii mari să fure copilăria copiilor", spune Oana. Sau, mai bine zis, a făcut în aşa fel încât cartea "În fața blocului" să prindă viaţă.

Oana şi cei implicaţi în proiectul Caravanei merg din loc în loc prin țară și îi învăță pe copiii de azi jocurile de ieri. Însă are loc şi un fel de schimb de experienţă. căci cei mici le arată cum se distrează ei, de exemplu cu kendama. 

"Sincer, la început, nu mă așteptăm ca lumea să fie atât de receptivă. Așa încât, într-o prima fază, m-am asociat cu un prieten foarte drag de la Cluj-Napoca (orașul meu natal) care are un eveniment asemănător, doar că promovează sportul mai mult: Bucurie în mișcare. Este vorba de Ovidiu Neamțu  și Asociația 11even. Acum, Caravana de joacă a străbătut peste 13 orașe și a scos afară la joacă peste 20.000 de părinți și copii", explică Oana.

Ea are planuri mari cu Caravana, care va îmbrăca haine noi, vor fi colegi noi şi va ajunge în cât mai multe oraşe.

CE ÎNSEAMNĂ UNIVERSUL COPILĂRIEI PENTRU OANA?

"Pfuaaa!!! Grea întrebare" - a fost răspunsul sincer dat de Oana. După ce şi-a tras sufletul, a detaliat importanţa acestui lucru aşa cum doar un "copil mare" o putea face. "Păi… este un Univers într-adevăr. Un Univers pe care mi l-am asumat să mi-l însușesc", spune Oana. Și m-am bucurat tare mult că a citat din Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupery: “Oamenii maturi nu înțeleg singuri nimic. Niciodată. Și e obositor pentru copii să le tot de într-una lămuriri”.

 "Înțelegi? Copiii sunt simpli, sunt curați, nu au nevoie de explicații. Pot vedea o oaie desenată chiar dacă tu ai desenat doar o cutie cu câteva găuri. Dar pentru că acel copil își dorește o oaie asta înseamnă că ea există. (Asta e tot din Micul Prinț)", punctează Oana, care adaugă că a fi copil este Universul în care se refugiază ca nu fie obligată să fie om mare şi să nu vădă cum sunt cu adevărat oamenii mari.

Dar cum sunt cu adevărat oamenii mari? De ce ne pierdem pe noi când ne pierdem inocenţa? Oana are un răspuns pertinent.

"Mi-am jurat că n-am să mă fac niciodată om mare. Atâta vreme cât îți păstrezi sufletul de copil, poți vedea lumea curată și bună. E drept că le văd și pe alea rele și atunci doare. Dar doare rău!

Pentru că nu știu să fiu ca oamenii mari și să nu-mi pese, aşa că reacționez ca un copil rănit. Oamenilor mari nu le mai pasă de nimic… Nu le mai pasă de cel de lângă el, nu le pasă cum trăiesc, ce votează, cine îi conduce, nu le pasă că, uite, de exemplu, nu a nins până la mijlocul lui ianuarie și asta poate să fie și rău, că poate prietenul cel mai bun suferă și are nevoie de o vorba bună sau de o mângâiere, sau poate că e super fericit și ar vrea să-I fie un alt om mare alături să se bucure împreună.
 

Oamenii mari nu mai văd lucrurile cu adevărat importante. Nu mai sunt atenți la detalii. Se complac în a fi roboți. În a avea ce să mănânce (asta fiind o adevărată isterie în sine), un job bine plătit, o mășină la scară, o nevastă/soț, plozi pe care să-i dea la școli de fițe și să-i crească bonă sau tableta. Şi cam atât… pentru ei cam asta e viața", precizează Oana, vorbind la modul general.

Aşa că ne întoarcem la Micul Prinț, care spune: “Oamenii nu mai au timp de nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Și asta este cu adevărat foarte trist”.

Credit foto: Ostafi.ro
Oana refuză să se comporte ca aceşti oameni mari. Aşa că se luptă cu dubla sa personalitate şi vrea să rămână un suflet de copil, chiar dacă e judecată de unii. "Evident, este nevoie să mai joc și rolul de om mare pentru că mă da de gol vârstă și statutul pe care îl am. Dar… nu prea mă crede nimeni. (Știa tata ce știa…)", mai spune aceasta.

Credit foto: Ostafi.ro
 

Credit foto: Ostafi.ro
Credit foto: Ostafi.ro
PLANURI DE VIITOR

Un proiect foarte drag Oanei este "Joaca împreună", dedicat copiilor cu nevoi speciale.

Prin intermediul acestuia, ea vrea să transmită ideea că dizabilitatea nu este o boală și că și acești copii au dreptul la joacă, la educație și la acceptarea celor din jur.

Oana va colabora cu specialişti care să o ajute, însă are nevoie de un sediu stabil.

"Momentan, Școala de joacă funcționează în satul Piscu la căminul cultural, care este împărțit cu evenimentele comunității în weekend. Ori un astfel de proiect necesită intimitate și foarte mare atenție", explică Oana, care speră că primăria se va ţine de cuvânt şi o va ajuta în acest sens. 

Un alt proiect interesant pe care vrea să-l demareze Oana este dedicat studenţilor, în special, şi tinerilor în general.

Acesta este dedicat străbunicului său, GR. T. POPA – savant anatomist, cel care dă numele UMF Iaşi şi care, în vremea sa, a fost poate cea mai puternică voce împotriva legionarilor şi a sistemului comunist.

De asemenea, spectacolul prezentat la Gala Revistei CARIERE din decembrie, care îmbină recitarea de poezie (Oana), interpretare la acordeon (Emy Drăgoi) şi arta în nisip (Mariana Pachis), se va transforma în proiectul "100", cu care cei trei speră să ajungă la cât mai multe evenimente din ţară în acest an centenar.
 

De asemenea, ea speră ca în acest an Caravana de joacă să ajungă și în Magic Camp, iar copiii bolnavi de cancer sau cei care au pierdut pe cineva drag să poată să uite de probleme, să se joace jocurile din față blocului și să deprindă gustul de a mesteşugi.

"În acest an centenar îmi doresc că Școala de joacă să fie o voce puternică în ceea ce privește educația prin joacă, tradiție și meșteșug. Să ajung să spun tuturor copiilor și părinților că avem o țară care merită iubită și salvată și pentru asta este nevoie să ne iubim noi între noi și să fim uniți. Așa că aș vrea să construiesc cea mai mare gașcă de joacă din România. Știu că Dumnezeu are un plan cu mine și că nu am voie să-l dezamăgesc, iar jobul meu în viață asta este să salvez copilăria copiilor prin joacă", încheie Oana.

0 comentarii 1339 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter