Oameni care ne inspiră

„Nu judec viața în termeni de viață personală și viață profesională”

Adriana Coblişan › Joi, 2018-04-12 12:25
Georgeta Dendrino, Managing Director al companiei de consultanţă şi formare profesională Interact, este coach, mentor, antreprenor, dar nu numai.

Când ați început să susțineți antreprenoriatul feminin? De ce?

„D’aussi loin que je m’en souvienne”, aș spune. Sau, cu alte cuvinte, de când îmi aduc aminte. Am făcut-o fie cumpărând produse făcute de antreprenoare din România, fie participând la proiecte de susținere a lor.
Nu sunt o feministă, nu am fost niciodată. Cred că fiecare avem rolul nostru și e bine să ne respectăm. Trăim însă într-o societate tradiționalistă în care femeile însele au anumite agresivități între ele. Am remarcat, însă, aceste agresivități și între femei din alte țări. Aș zice că e vorba de o repoziționare a noastră, de un proces de căpătare a încrederii în sine, de afirmare. Nu cred că suntem egali, cred că e vorba de competență, de asumare a riscurilor, de curaj, astfel încât dacă o femeie e mai bună într-o anumită situație, atunci ea merită să fie recompensată. Dacă însă un bărbat e mai bun în același context, atunci el merită recompensa.
Vreau să cred că și eu contribui la susținerea antreprenoriatului feminin prin ceea ce spun în proiectele de coaching, mentoring, dar și prin ceea ce fac în fiecare zi. Eu sunt dintre acele persoane care mai întâi fac lucruri și apoi vorbesc despre ele; mă derutează cei care vorbesc și nu aplică sau care spun despre ei lucruri neadevărate.

Care este rolul dvs. de coach în programul de antreprenoriat susținut de Cartier?

Am început să colaborez cu Cartier în ianuarie 2017. Tocmai terminasem masterul de coaching și consultanță la Insead. (Insead este partener Cartier în proiectul Cartier Women’s Initiative Awards și propune câte un coach pentru fiecare dintre cele 18 finaliste ale proiectului.)
Anul trecut am făcut coaching cu una dintre finalistele din SUA (care a luat și premiul cel mare). Anul acesta, din 2.800 de candidate, 18 sunt în finală. Eu fac coaching cu o concurentă din Liban.

Ce faceți efectiv cu persoana căreia îi sunteți mentor?

În primul rând, eu o ajut să își scrie planul de afaceri conform standardelor impuse de Cartier, Insead și juriul format din investitori. Planul de afaceri trebuie să demonstreze că acel proiect satisface criteriile următoare: creativitate, sustenabilitate financiară, impact social. În al doilea rând, rolul meu este de a ajuta antreprenoarea să își conceapă o prezentare, un „elevator pitch” și să susțină prezentarea în fața potențialilor investitori.

Sunteți antreprenoare. Care sunt provocările cele mai mari cu care v-ați confruntat în carieră? Câte au avut la bază faptul că sunteți femeie?

Am avut provocări de-a lungul anilor. Una dintre ele a fost legată de propriile bariere, incertitudini; până la urmă, părinții generației mele nu au fost antreprenori. Nu am avut modele din acest punct de vedere în această țară; am crezut în ceva, am vrut să ne demonstrăm nouă ceva, am avut un vis; așa că era firesc să fie și incertitudini.
Apoi au fost provocări legate de oamenii cu care am lucrat, de așteptările lor de la o femeie șef, de cum am știut eu să mă adaptez; uneori se pare că am avut un comportament pe care oamenii l-ar fi acceptat ușor de la un bărbat, dar mai greu de la o femeie.

De ce are nevoie o femeie pentru a ajunge lider?

Întrebarea aceasta îmi amintește de acele mesaje care au tot circulat: „în spatele oricărui bărbat de succes se află o femeie puternică”; îmi vine să spun: un bărbat. Ar fi amuzant să spun asta, mai ales că eu sunt o persoană singură.
Acum mai mulți ani, clienții noștri străini spuneau că au senzația că în România femeile sunt mai dinamice, mai active, mai hotărâte să câștige, să aibă succes, decât păreau bărbații pe atunci. Poate această hotărâre, nevoie de a reuși, de a demonstra (nouă, lumii) vine dintr-o nevoie mai profundă de independență, libertate, afirmare, în contrast cu societatea tradițională în care am crescut.

Au existat puncte de cotitură în viața dvs. profesională? Care? Cum le-ați depășit?

Sigur că au existat. Au fost despărțiri la nivel personal și profesional (eu nu cred în această delimitare între personal și profesional atât de strictă; nu putem lăsa la ușa biroului cine suntem, emoțiile, bucuriile și durerile noastre și să ne delimităm total). Am pierdut o colegă, care îmi devenise și prietenă, la începutul anului 2017. Să trăiești cu această durere zilnic și să „te ții în mâini”, totuși, să cauți resurse de energie și să funcționezi cât mai bine posibil, nu e prea ușor.
Sigur, a mai fost și perioada de după 2009, când părea că multe se prăbușesc în jur, când a fost nevoie să schimbam mult din modul în care făceam lucrurile. Atunci am conștientizat senzația aceasta că sunt tot timpul în alertă, că nu există „să mă liniștesc și eu”.
Un moment important pentru mine a fost acela când am sărit cu parașuta. Mi-am dat seama atunci că dacă am reușit să fac asta, voi putea trece peste orice criză, schimbare, reguli noi etc. Cred că am norocul de a fi o persoană cu multă voință, motivare, energie, resurse.

Cine v-a fost alături?
Eu sunt o persoană mai degrabă singuratică, mă bazez mult pe mine. Partea bună e că și în momentele mele cele mai negre (și au fost și din astea), undeva, o voce ascunsă îmi spunea că voi găsi o cale. Am avut însă în jur mereu oameni pe care să mă sprijin din când în când, oameni de la care să învăț câte ceva.

Ați avut mentori? Femei mentor?

Am avut, chiar dacă nu îi numeam așa. Îmi amintesc de profesoara mea de franceză din liceu, care a fost un model de eleganță – într-o perioadă comunistă în care nu prea ieșeau oamenii în evidență la școală. Sau de o colegă de la primul meu job, care mă inspira să fiu mai bună în fiecare zi.
Sunt alte persoane din alte arii de interes, în afara businessului, a căror prezență mă fac să mă simt uneori ca Pinocchio cu Jiminy Cricket (doar că eu am norocul de a avea mai mulți greieri destepți în jur). Sunt oameni care nu se numesc mentori neapărat, dar care sunt ca oamenii Renașterii, care știu multe din multe domenii, citesc continuu, și în fața cărora facem exerciții de admirație.

Dar modele pe care le-ați urmat?

Am avut, am încă modele – de stil, de eleganță, de atitudine față de oameni, de management, de leadership, de inovație, de învățare continuă, de gândire. Îmi amintesc de ce spunea Borges: „Întreaga istorie a culturii e un lung șir de metafore diferit intonate.”
Eu am luat din jur multe, am învățat  multe, am avut modele de la care am luat diverse aspecte și le-am intonat în stilul meu.  A ieșit ceva cu care mă simt confortabil, de obicei; alteori îmi dau seama că am nevoie de ajustări. Este un „work in progress” continuu.

Cât ați investit în dvs. din punct de vedere profesional? Dar personal?

Una dintre credințele mele este aceea că „investiția cea mai bună este în tine însuți”. Nimeni nu poate să ne ia această investiție. De aceea, de-a lungul vieții, am investit timp și bani în educația mea. Dacă aș avea de ales între a investi în active fixe și a investi în mine, aș alege a doua variantă. Activele fixe se depreciază, oamenii din jur vin și pleacă. La finalul zilei rămânem cu noi înșine.

Ce vă definește?

Cred că sunt o persoană ca toate celelalte, cu bune și cu rele. Am vrut mereu să fiu mai bună în fiecare zi, să învăț sau să aud ceva nou în fiecare zi. Fac asta profesional, dar și ca individ. Cred că m-am schimbat mult de când am terminat facultatea; uitându-mă în urmă, mi se pare că mereu am fost în căutarea a ceva, nu știu dacă am găsit acel ceva. Uneori mi se pare că mă apropii, apoi se îndepărtează - e propriul meu Graal.
Îmi amintesc de titlul unei piese de teatru care m-a impresionat când eram studentă: Six personnages en quete de... Cred că sunt „en quete de” (în căutare de...) mereu. Asta vine cu avantaje și dezavantaje. Un avantaj este că pun mereu sub semnul întrebării starea curentă, ceea ce ajută la dezvoltare, la evoluție. Reprezintă, însă și o limitare, deoarece standardele sunt foarte sus și starea de mulțumire este foarte greu de atins. 
Cine joacă rolul meu? Cred că eu. Sunt o persoană retrasă, timidă, ca un copil care se uită cu ochii mari la ce e în jur și parcă nu îndrăznește multe. Un copil care are însă o viață interioară zbuciumată, bogată, ca în decorurile baroce. Am jucat diverse roluri: profesoară, coach, trainer, student, proprietar de firmă, manager, prietenă, significant other, sprijin pentru unele persoane din jur. 



Articol preluat din numărul 245/martie 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.  


0 comentarii 1066 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter