Oameni care ne inspiră

Neagu Djuvara - O viata sub semnul miracolului

Rodica Nicolae › Mar, 2007-09-18 13:00

 

Ati revenit in Romania in 1990, dupa 45 de ani de absenta. V-ati spus ca e momentul sa fiti util. Ce rol v-ati asumat?

Toata lumea se mira de decizia mea de a parasi Parisul. Am capatat cetatenia franceza cu sase luni inainte de Revolutia din decembrie 1989. Am cerut-o tarziu din cauza ambitiei mele "tampite" de a muri roman. M-am inecat ca tiganul la mal... Ceea ce nu intelege romanul de astazi, mai ales cel tanar, este ca noi, cei din epoca veche, nu am avut niciodata intentia sa emigram. Patru generatii in urma pot sa garantez ca nu au avut un astfel de plan. Romanii mergeau la studii si se intorceau in tara. Asta am facut si eu. Dovada ca mi-am facut liceul si studiile universitare in Franta, cu scopul de a face o cariera in Romania, eventual chiar politica. Am avut intotdeauna ambitii politice.

Acum mai sunteti membru PNL?

Nu numai ca mai sunt, dar in teorie sunt si Presedintele Senatului Partidului Liberal, care este organismul consultativ al Presedintelui partidului. In practica, de vreo patru luni nu m-am mai dus la sedinte, sub pretextul motivelor de sanatate. E doar pe jumatate adevarat. Tariceanu are dreptate si e un bun prim-ministru. Dar eu nu sunt de acord cu perpetuarea conflictului cu presedintele republicii. Eu in locul lui as fi demisionat de sase luni. Situatia mi se pare atat de absurda, incat prefer sa stau deoparte. N-am demisionat pentru ca n-am nici un motiv sa plec dintr-un partid unde familia mea se afla din 1848.

Toata dezvoltarea aceasta am facut-o ca sa va spun ca intoarcerea mea in tara avea ca scop reluarea firului. Imi doream sa fac acum, la batranete, ceea ce n-am putut face tanar fiind. Dar nu-mi imaginam ce as fi putut face. A fost accidentala si angajarea mea la Universitate. Mai intai, am facut conferinte la Universitatea de la Iasi, la cea de la Cluj, la Bucuresti... Nu-mi trecea prin cap ca voi ajunge profesor la Universitate. Dar sotia lui Manole Filiti, un var indepartat de-al meu, mi-a dat ideea si chiar a vorbit cu prorectorul, care a vorbit cu Zoe Petre, care m-a si "tocmit" pentru urmatorul an universitar. Intamplari miraculoase...

Chiar daca spuneti ca viata dv. a stat sub semnul intamplarii, nu acelasi lucru se poate spune despre opera dv. Cartea publicata recent la Humanitas, "Thocomerius - Negru Voda. Un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti", a starnit un val de reactii printre istorici si nu numai. Faceti cercetare, emiteti ipoteze, dati teme de reflectie, deci construiti intru cariera dv...

Bineinteles, cercetare am facut toata viata. Sa va spun cum s-a nascut interesul meu pentru istoria romanilor. Pot spune ca mi-am pierdut primii 20 de ani din viata intelectuala: razboiul, activitatea la Ministerul de externe, perioada de sedere la Paris... Aici trebuie spus ca am ajuns sarac in Franta, iar salariul era foarte mic. Cu toate acestea, am reusit sa mai urmez niste cursuri. Am facut la Sorbona o licenta in filosofie, pentru ca ma rodea problema filosofiei istoriei, care nu se studia deloc acolo. Asa a inceput. Lucram pe apucate, pentru ca trebuia si sa muncesc ca sa traiesc. Teza mi-a cerut 19 ani de lucru: seara, noaptea, in weekend, in vacante... Parerea mea este ca aceasta teza de filosofia istoriei este cartea mea cea mai interesanta. S-ar putea ca peste ani, nu ea sa fie considerata capodopera mea, ci cine stie ce alta scriitura. De altfel, acum ma straduiesc sa o public si in engleza pentru a-i mari sansele sa fie cunoscuta. Nu putem sti ce va dainui din noi.

De-abia dupa acesti 20 de ani consumati pentru filosofie, am putut sa ma concentrez pe istoria romanilor. Un lucru care ma framanta de zeci de ani era cum de nu-si dau seama romanii de saltul formidabil pe care l-au facut la inceputul veacului al XIX-lea, cand au trecut de la mentalitatea si moravurile turco-fanariote la o viata relativ occidentala. Romanul de astazi
nu-si da seama ce a fost el acum 200 de ani. Noi ne inchipuim ca am fost tot timpul europeni. Nu-i adevarat! Am fost cu totul altceva. Nenorocul nostru a fost in Evul Mediu ca acesti domni de origine cumana s-au suparat pe regii Ungariei si in loc sa devina toata tara catolica, au optat pentru ortodoxie, care era religia majoritatii populatiei.

Cum i-ati gasit pe romani in 1990?

Prost sa va spun drept. Lucrul care ma ingrijoreaza cel mai tare este acela ca, de unde eram tara cu cea mai mica emigratie din Europa in SUA, valul celor care pleaca acum nu se mai opreste. Romanul, oricat de sarac ar fi fost, nu pleca. A fost nevoie de 50 de ani de comunism pentru ca romanul sa vrea sa plece din tara lui. Acesta este lucrul cel mai dureros pe care-l constat in Romania.

Dar ceva bun ati regasit in societatea romaneasca actuala?

Talentele artistice si intelectuale. E de mirare ca din ce a ramas la noi in tara inca mai exista personalitati ca Patapievici, Plesu, Liiceanu... Chiar printre studentii mei am fost surprins sa descoper oameni de un nivel stralucit. Care va sa zica, natia nu s-a stricat, ce s-a stricat este acea minoritate care conduce tara si care este, dupa parerea mea, de proasta calitate. Probabil ca voi fi considerat elitist, dar e o constatare istorica: politicieni buni sunt cei care provin din familii care au facut politica. Idealul de om politic este aristocratul democrat. Asta e valabil chiar din antichitate. Oameni ca Pericle sau Cezar sunt aristocrati democrati. La fel si Napoleon. Cel care a avut tatal sau bunicul politician se naste intr-o atmosfera care ii favorizeaza dezvoltarea in sensul potrivit. Pe cand omul care vine de la tara si vrea sa fie dictator, e un prost dictator.

Daca despre politicieni aveti parerea pe care o aveti, despre oamenii de afaceri romani ce credeti?

Ii cunosc prea putin, dar vad ca se descurca. Asta e chiar de mirare pentru ca, in mod traditional, romanul nu este un bun comerciant, cu exceptia oltenilor.

Cum apreciati atitudinea romanilor?

Am avut o senzatie ciudata la primul contact cu strada. Am descoperit o oarecare agresivitate pe care n-o stiam caracteristica romanilor. E tot rezultatul comunismului. Inainte vreme, nu exista asa ceva. Hot a fost romanul cam intotdeauna, dar nu agresiv.

Dar smecher?

Smecheria nu face parte din mostenirea noastra spirituala. Stiti care este originea cuvantului "smecher"? Apare in veacul al XIX-lea si vine de la un cuvant nemtesc "schmeker" care inseamna degustator de vin - oameni atat de priceputi in cunoasterea vinurilor incat sunt legati la ochi si pusi sa recunoasca via, soiul sau recolta. Cand au venit nemtii pe la 1820-1830 sa guste vinurile romanesti, localnicii se minunau: "Ce smecher!". De aici a ramas cuvantul in acceptiunea actuala. In fine, aceasta este explicatia pe care o dau lingvistii. Inseamna ca noi am devenit pisicheri si smecheri ulterior epocii fanariote, deci relativ recent. Smecheria nu e printre trasaturile nationale stravechi. Ceea ce inseamna ca ne putem vindeca prin educatie. Stiti ce as face daca as fi presedintele tarii? As aduna toti invatatorii si as incerca sa-i conving sa-i invete pe copii ca furtul este o crima. La noi, copiilor nu li se spune asta. Dimpotriva! Cred ca romana este una dintre singurele limbi in care cuvantul "hot" este un compliment: "Ah, ala e un mare hot!". Trebuie sa o fi auzit pe bunica spunandu-i copilasului "hotule!" sau "hotomanule", ca un compliment. E o deformare spirituala la noi. Hotul e un tip bine, e dastept.

0 comentarii 24290 vizualizări
 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter