Oameni care ne inspiră

Lustruia ghetele în fiecare sâmbătă în atelierul de cizmărie al tatălui său. Acum face pantofi pentru staruri

Dana Badea › Vin, 2017-10-13 14:25
Nu toți milenialii sunt pasionați de tehnologie. George Vlagos, un american cu origini grecești, a reinventat afacerea de cizmărie a tatălui său și face pantofi după tehnici clasice de 200 de ani, pentru starurile din America. 

Când George Vlagos se afla la liceu, tatăl său, de profesie cizmar, l-ar fi luat la centrul său de reparații din Chicago, să lustruiască pantofii. Asta făcea George în fiecare sâmbătă. John Vlagos, un imigrant grec, spera să îi arate astfel fiului său că lucrul cu mâinile este dificil și că ar trebui să se orienteze spre o profesie diferită. Ei bine, destinul s-a răzbunat câțiva ani mai târziu. Când și-a dat seama cât de greu este să găsească o pereche de pantofi de calitate, George Vlagos s-a întors în afacerea de familie pentru a-și proiecta propriile modele de pantofi. 

În ciuda eforturilor tatălui său de „a-l face să fugă de munca brută” Vlagos a declarat că , "chiar s-ar fi îndrăgostit!” de ceea ce făcea tatăl său. El a plecat totuși la facultate și chiar a predat engleza în liceu pentru câțiva ani. Dar amintirile plăcute ale momentelor când tatăl său repara pantofii i-au rămas veșnic în memorie. 

Stocul s-a vândut în câteva zile

Într-o zi a plecat la cumpărături pentru un tip specific de ghete și s-a întors dezamăgit întrucât nu a găsit calitatea pe care și-o dorea. „Am vrut o pereche de ghete din piele maro, simple și bine făcute și nu am putut să le găsesc nicăieri.”



CITEȘTE ȘI: Povestea lui Mihai Lungeanu, milenialul pentru care antreprenoriatul e un hobby

Întâmplarea i-a schimbat destinul lui Vlagos care a decis să facă pantofii folosindu-se de ceea ce a învățat în atelierul tatălui său. " Am fost foarte egoist, pentru că am făcut prima pereche de cizme pentru mine. Și apoi mi-am dat seama că și alții vor asta," mărturisește Vlagos. După o investiție financiară de la un prieten, Vlagos a contactat o fabrică aflată în dificultate în Maine, care urma să se închidă. A plătit câteva datorii pentru ca fabrica să nu se închidă apoi și-a lansat propriul site cu vânzare, Oak Street’s, în august 2010. Stocul s-a vândut în câteva zile.

CITEȘTE ȘI: Femeile antreprenor și poveștile care schimbă lumea

Cu afaceri în plină expansiune, în 2012, compania sa a deschis un mic magazin de vânzare cu amănuntul pe Oak Street din Chicago, unde muzicieni precum Brothers Avett, Justin Townes Earle și Usher i-au călcat pragul. O pereche de pantofi costă peste 400 de dolari iar Vlagos declară că toți cumpărătorii ar trebui să o vadă ca pe o investiție. Astăzi, doritorii stau la coadă pentru a-și procura pantofii creați de americanul cu origini grecești. Există o listă de așteptare de șase săptămâni pentru o pereche. "Mi se pare de necrezut că oamenii care merg pe străzile din New York, din Chicago, sau din alte țări, poartă ceva creat de mine."

Oak Street Bootmakers from Common Machine on Vimeo.

0 comentarii 1018 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter