Oameni care ne inspiră

Experienţe altfel care ne inspiră să dărâmăm barierele şi să scăpam de ideile preconcepute

Constantin Pescaru › Joi, 2017-11-23 15:02
Există oameni care fac lucruri ce ni se par atipice la prima vedere. Însă dacă stăm să le ascultăm poveştile cu atenţie, atunci ne vom da seama că aceste experienţe "altfel" darâmă barierele şi ideile preconcepute, astfel că dau naştere unor idei ce pot schimba lumea în bine.

A fost şi cazul speakerilor TEDxBucharest 2017. Revista CARIERE a fost la faţa locului şi a aflat despre  experienţele #UNCOMMONsense care redefinesc modul în care privim lumea în care trăim.

Ronni Abergel este fondatorul proiectului "The Human Library", care îşi propune să dărâme barierele comunicării dintre oameni şi să ofere şansa curioşilor să afle mai multe despre subiectele tabu ale societăţii în care trăim. Practic, în această bibliotecă poți „împrumuta” persoane reale cu care să discuți despre viziunea asupra lumii şi să aflii ce te interesează de la interlocutor.

"Cărţile" sunt, în fapt, voluntari dispuşi să vorbească deschis despre viaţa lor. În general, sunt oameni care fac parte din grupuri stigmatizate, cum ar fi gay, trans, cei care au modificări corporale extreme, musulmani sau victime ale violului. Se creează astfel un spaţiu sigur de discuţie, iar scopul final este să înveţi şi să înţelegi mai multe despre diversitatea umană.

Încrederea e un element ce ne apropie şi acesta a stat la baza creării Internetului. Tocmai de aceea mediul digital are multe "defecte", drept urmare e nevoie de cineva care să repare breşele.

Lui Ştefan Tănase nu îi place să fie numit "hacker". În schimb, el îşi descrie jobul ca "cercetător cibernetic", căci studiază şi se luptă cu cele mai mari amenințări informatice la nivel mondial. Este determinat să păstreze Internetul liber, dar în acelaşi timp sigur pentru utilizatori şi să prevină un val nou de infracțiuni, cu care încă nu suntem familiarizați. "Un Internet deschis şi liber, dar nu în totalitate - căci unii dintre noi putem avea idei proaste" - este crezul acestui "medic" al spaţiului cibernetic.

Tot un arhitect al binelui este şi Violeta Dascălu, directorul unei şcoli din Bucureşti, care demonstrează că învăţământul poate fi cum trebuie şi în ţara noastră. Fascinată de mică de teatrul radiofonic, ea şi-a dus pasiunea pentru poveşti frumoase într-o cu totul altă dimensiune. Ea însăşi a devenit un creator al unui spaţiu despre care merită să povestim, în care toţi copiii pot să înveţe, să îşi dezvolte abilităţi şi să simtă că fac parte dintr-o comunitate extraordinară.

Despre educaţie a vorbit şi Bryony Cole, însă domeniul în care activează americanca este unul oarecum tabu. Fondatoare a proiectului "Future of Sex", ea este interesată de modul în care tehnologia ne influenţează relaţiile intime. Bryony crede că e cazul să vorbim mai deschis despre educaţia sexuală şi că tehnologia poate dărâma barierele comunicării despre acest subiect, căci umple golul între ceea se întâmplă pe plan fizic şi partea emoţională.

Ultraşii nu sunt neapărat un subiect tabu, dar reprezintă o subcultură importantă a României. Dinu Guţu, antropolog şi ultraş, a demontat 5 mituri despre această categorie şi a insistat asupra impactului pozitiv pe care îl poate avea asupra societăţii civile autohtone.

Privind puţin către viitor, Marco Poletto a descris oraşul în care e posibil să trăim peste câţiva ani. Astfel, el crede că urbanismul ar trebui să se schimbe în aşa fel încât să se creeze reţele care să se comporte ca un fel de Uber al transportului de energie.

Cosmin Dominte aka Jazz 8, actor şi cântăreţ, demonstrează că poţi folosi arta pentru a atrage atenţia asupra unor subiecte "fierbinţi" cu care se confruntă românii, dar şi pentru a sensibiliza şi informa. 

"Cuvintele mici pot avea consecinţe uriaşe": v-aţi gândit vreodată dacă cuvintele influenţează modul în care comportăm? Carismaticul Bill Carney, consultant în marketing, a fost întrebat la un moment dat de cariera lui. "Carieră? Eu doar fac bani, nu am o carieră", spune americanul, care urăşte ideea de salariu, pentru că înseamnă că alţii pun un preţ pe munca ta. Adică altcineva îţi spune căt valorezi, ceea ce nu e deloc OK.

Ioana Moldovan spune că nu e nevoie să schimbi lucrurile frumoase. Ea face fotografii în locuri atipice, cum ar fi teatrele de război, dar şi documentează tot felul de poveşti de viaţă extraordinare. A lansat de curând un proiect, Documentaria, pentru a susţine dezvoltarea fotojurnalismului din România.

Născut în Piteşti, Ioan Istrate locuieşte în prezent în Los Angeles. El este un "propovăditor" al inovaţiei şi încearcă să ne facă să înţelegem că lumea se mişcă exponenţial, nu liniar, tocmai de aceea trebuie să ţinem pasul.

Izzy Kalman este un psiholog care de peste 40 de ani a dezvoltat o metodă eficientă și distractivă pentru a ajuta oamenii să rezolve probleme interpersonale care se aplică inclusiv fenomenului de bullying.

Pornind tot de la o idee simplă, Amy Kaherl a reuşit să schimbe percepția oamenilor despre cum își pot finanța ideile. Detroit Soup, proiectul pe care l-a inițiat în 2010, a avut un impact uriaș – în peste 151 de cine cu supă, s-au strâns peste 140.000 de dolari, care au pus pe picioare peste 100 de proiecte de educație, artă, antreprenoriat social, tehnologie și agricultură urbană. Toate au schimbat în bine orașul Detroit.

Alexandra Furnea, jurnalist în industria muzicii underground, supraviețuitoare a incendiului din clubul Colectiv, a găsit o nouă motivație pentru a persevera în proiecte sociale şi în carieră. 

0 comentarii 1391 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter