Oameni care ne inspiră

Emy Drăgoi, acordeonistul francez al anului 2005, un virtuoz în lumea jazzului manouche

Daniela Palade Teodorescu › Mar, 2018-01-23 17:50
E greu să încadrezi muzica lui Emy Drăgoi, la fel de dificil cum e să îl încadrezi pe el ca artist. Cântă și improvizează la acordeon, pian, vioară, trece dezinvolt de la muzică clasică, la muzică lăutărească și rock, iar francezii îl consider ca fiind unul de-al lor, supranumindu-l „regele jazzului la acordeon”.
foto: Danuţ Tolea - paparatzi.ro

E greu să încadrezi muzica lui Emy Drăgoi, la fel de dificil cum e să îl încadrezi pe el ca artist. Cântă și improvizează la acordeon, pian, vioară, trece dezinvolt de la muzică clasică, la muzică lăutărească și rock, iar francezii îl consider ca fiind unul de-al lor, supranumindu-l „regele jazzului la acordeon”.Pe Emy Drăgoi îl cunosc din 2007, când o prietenă comună m-a invitat la un concert de jazz. Ea îl știa prin intermediul comunității franceze din România și mi l-a recomandat ca fiind un acordeonist de excepție. Pe care francezii îl apreciază foarte mult, îl premiază, cu toate că în țara de origine, România, era, la acea vreme, aproape anonim. Ulterior, aveam să aflu că a plecat în Franța la 20 de ani pentru că nu a vrut să cânte „muzică deocheată, mai arăbească“, așa cum îi place să spună. A intrat în orchestra lui Phillipe Lebel și s-a înscris la școala de jazz „Bill Evans“, secțiunea pian, acolo unde, spune el, a învățat un nou limbaj al muzicii. „Improvizam foarte mult de mic, compuneam, deși nu-mi dădeam seama exact de ceea ce făceam. Mi-a plăcut întotdeauna să improvizez, să fiu liber în exprimare. Jazzul este cel care îți oferă această posibilitate. Eu improvizam, dar o făceam așa cum m-a înzestrat pe mine Dumnezeu, fără să cunosc limbajul muzical specific. Am urmat un an pentru a studia limbajul jazzistic".

Poți să cânți și rock la acordeon

Talentul ploieșteanului Emy Drăgoi este unul ieșit din comun, fiind capabil să reproducă la acordeon orice piesă muzicală – de la muzică clasică, la jazz, rock și muzică lăutărească.  De la revenirea în țară au trecut ani buni, cu vreo cinci ediții ale festivalului „Nopți albe de acordeon”, cu public care înțelege tot mai mult acest instrument atât de complex, cu două fiice care îi calcă pe urme, violoniste școlite de mici copile, cu o familie care trăiește și respiră muzică. Confirmarea supremă a venit prin cooptarea acestei familii talentate în spectacolul-eveniment „Magic Național!”, un concert teatral, cu un aer retro, dar pe ritmuri moderne, cu actori de marcă precum Ion Caramitru, Medeea Marinescu, Marius Manole, Tania Popa, care recită și dansează acompaniați de muzica interpretată de Emy Drăgoi și fabulosul său clan muzical, care ridică sala în picioare. Bunici, frați, unchi, nepoți, trei generații sub umbrela 3D Pro`ect, Jazz Hot Club Romania, al cărui suflet este muzicianul-lăutar supranumit în Franța „regele jazzului la acordeon”.

Trei generații pe aceeași scenă - visul unui muzician-familist

Traseul profesional al lu Emy Drăgoi este cel al unei persoane care a parcurs toate etapele, „de la șaibă”, așa cum spun românii. Deși poate părea un secret al succesului în orice domeniu, Emy Drăgoi îmi spune senin că el nu crede în secrete ale succesului. „Dar dacă iubirea necondiţionată faţă de muzică şi strădania de a te perfecţiona şi autoperfecţiona, fiind mereu în competiţie nu cu ceilalţi, ci cu tine însuţi, pot fi considerate secrete, atunci DA, acestea sunt secretele mele: o mare dragoste faţă de muzică - netrădată pentru nimic în lume din clipa în care am descoperit-o, copil fiind, şi până astăzi, ba sunt sigur că aşa va rămâne până când ultima notă a vieţii mele va amuţi -, la care se adaugă  multă, multă muncă”, declară cel care creează adevărate infuzii de vitalitate în concertele sale.

„A cânta” e munca familiei mele, cu care îşi câştigă şi bucata de pâine, şi faima

Emy Drăgoi a fost născut şi a crescut într-o familie de muzicanţi, aproape de Slănic Prahova. Spune că mai întâi a văzut, apoi a înţeles că „a cânta” era  munca lor, cu care îşi câştigau şi bucata de pâine, şi faima. „Multora li s-ar putea părea uşor să cânţi la acordeon, cum cânta tatăl meu, sau la ţambal, la vioară  sau cu vocea, cum făceau mulţi membri ai familiei mele. Dar vă asigur că nu era  deloc uşor să cânţi în fiecare sâmbătă şi duminică, ore în şir, la nunţi şi botezuri sau la hora satului. Eu însumi i-am însoţit de mic şi am văzut cât de muncit era fiecare leu pe care îl câştigau. Asta m-a ajutat, mai târziu, să înţeleg, în anii de şcoală, ce înseamnă  respectul faţă de muncă şi faţă de cei care muncesc”, rememorează acordeonistul, cu emoție, ca de fiecare dată vând vorbește despre familia lui extinsă. Atitudinea corectă față de muncă și viață i-a fost cultivată de familie și face parte cumva din felul său de a fi – toți colaboratorii îl apreciază pentru seriozitate, corectitudine și un bun simț pe cale de dipariție.


    credit foto:  Alexandru Nicușor Matei 

Publicul este de fapt cel mai avizat profesor

Deși sunt mulţi cei care l-au influenţat într-un fel sau altul pe parcursul evoluţiei sale muzicale şi personale, tatăl său îşi păstrează primul loc printre mentori. „El mi-a dăruit când aveam doar trei-patru ani un acordeon, de la el am luat primele lecţii sub un copac din curtea casei părinteşti. Dar le sunt deopotrivă recunoscător dascălilor mei din anii de şcoală, inclusiv din şcoala muzicală, precum şi celor pe care i-am întâlnit în Academia Bill Evans din Franţa, unde  mi-am putut ridica nivelul pregătirii muzicale la un nivel superior. Contactul permanent cu lumea muzicală, din ţară şi din străinătate, m-a şlefuit în multe privinţe, iar publicul a fost cel care m-a ajutat să înţeleg că el este, de fapt, cel mai avizat profesor”, susține cu modestie cel care a încântat publicul francez, atât de sofisticat și greu de cucerit. „Aplauzele lui sau lipsa lor îţi arată cel mai clar dacă eşti sau nu pe drumul cel bun spre sufletul lui”, completează Emy Drăgoi, cu toate că aplauzele la scenă deschisă nu lipsesc niciodată de la spectacolele sale.

Lucruri pe care le-aș face altfel, cu experiența de acum

Discret și modest, virtuozul acordeonist se ferește să dea lecţii altora, indiferent că e vorba despre muzică sau viață. „Dar dacă ar fi să spun ceva, fie că este vorba despre fiicele mele - care au îmbrăţişat la rândul lor cariera artistică - sau oricine vrea să reuşească în  viaţă, nu neapărat făcând muzică, le-aş spune că fără să îţi placă ceea ce faci şi fără muncă nu poţi să ajungi prea departe”.
În ceea ce îl privește, dacă e să facă o retrospectivă a parcursului artistic, este sigur că mereu e loc de mai bine. „Dar toate se întâmplă la timpul lor şi în felul lor. Aşa că  încerc să nu mă uit prea mult în trecut, ci să privesc mai degrabă înainte, amintindu-mi mereu ce am învăţat din greşelile făcute pentru a nu le mai repeta”, afirmă cu înțelepciune tânărul artist, care la doar 42 de ani are o carieră solidă.

Momentele cele mai dificile și cele mai împlinitoare

„Şi despre unele, şi despre celelalte ar fi multe de povestit. Nimic nu se construieşte uşor în viaţă. Şi cum sunt un om obişnuit, am trecut şi prin dificultăţi, m-am bucurat şi de reuşite. Important este că a existat mereu un echilibru şi acesta m-a ajutat de fapt să merg mai departe”, spune muzicianul care la doar 30 de ani a fost desemnat „acordeonistul francez al anului 2005”. În ciuda acestei performanțe deloc obișnuite, Emy Drăgoi totuși a revenit în țară și a luat totul de la zero. „Chiar dacă s-ar putea să sune a clişeu, pentru mine chiar contează legătura cu rădăcinile şi convingerea că am ceva de dat înapoi ţării în care m-am născut. Este adevărat că în Franţa m-am bucurat de succes şi am fost apreciat. Dar am vrut să fiu aplaudat şi de români: la Ploieşti, la Bucureşti, la Cluj, la Timişoara, adică în ţara mea. Mi-am dorit să îi învăţ pe copiii români pasionaţi de muzică, dar mai ales de acordeon, după o tehnică pe care eu însumi am perfecţionat-o. Fiicele mele studiază muzica la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti, de unde au plecat spre mari scene ale lumii mulţi absolvenţi”, susține mândrul tată al celor două talentate violoniste.

O tehnică de a învăța muzica la acordeon pe care eu însumi am perfecţionat-o

E greu de definit ce gen de muzică este ceea ce cântă Emy Drăgoi și familia lui. Jazz, swing, manouche, valse musette, rock, reinterpretări ale muzicii Mariei Tănase, folclor românesc, muzică clasică, muzica retro a anilor interbelici, „cineacordeon” (filmele mute ale lui Charlie  Chaplin, cu coloană sonoră gândită de el) - e greu de decelat exact ca gen muzical. Importante sunt senzațiile pe care ți le induce – vitalitate, pasiune, energie debordantă, armonie, fantezie,  ritm, melodicitate pură.  Un critic spunea la un moment dat că „felul în care Emy Drăgoi „zguduie” din când în când instrumentul are ceva din puseul de afectuoasă virilitate, de tacită fraternitate cu care un jocheu îşi struneşte armăsarul sau un rider motocicleta – o demonstraţie de stăpânită forţă, de abilitate îndelung exersată şi de fapt traducerea candid disimulată a unei iubiri pătimaşe”.

Muzica lui Emy Drăgoi trebuie ascultată, nu înțeleasă. „I-aş putea da multe definiţii de specialitate. Dar muzica nu trebuie explicată. Îţi place sau nu, o iubeşti sau nu, te cheamă să o asculţi sau nu. Cu o singură condiţie: să fie făcută cu sufletul. Iar eu, artistul Emy Drăgoi, îmi pun de fiecare dată sufletul pe fiecare clapă albă sau neagră de acordeon”, spune artistul care i-a cucerit pe francezi, mari iubitori ai acestui instrument atât de complex.

SUPERCAPTION

Niciodată nu mă gândesc la ceea ce diferenţiază lucrurile, ci la ceea ce le uneşte. Iar pentru mine, pe toate le uneşte muzica.

Magic Național în anul Centenarului

După experiența franceză de aproape 10 ani, Emy Drăgoi e sigur că realizarea artistică supremă este în România. Fiicele lui învață aici, notorietatea sa e în creștere, are deja consacrarea pe care ți-o dau spectacolele de pe prima scenă a țării – Teatrul Național București. Ion Caramitru a fost cucerit de talentul artistului și împreună cu alți actori au conceput „Magic Național”, un spectacol fabulos, care ar trebui să facă turul României și al lumii pentru a vorbi în Anul Centenarului despre adevărata Românie. E un spectacol la care îmi invit prieteni din străinătate sau expați care locuiesc aici și toți aplaudă frenetic, cuceriți de magia mixului original de muzică și poezie. Cum se vede lumea muzicii din poziția pe care o deține acum Emy Drăgoi: „Nimic nu este perfect, deci nici lumea muzicii. De fapt, nici muzica nu poate fi altfel decât societatea căreia îi aparţine. Sunt optimist, însă. De aceea, le îndemn pe fiicele mele să studieze, să se perfecţioneze, astfel încât să fie pregătite pentru provocările viitorului. Le cresc pentru o lume în schimbare, dar cu valori stabile, în care cred de când mă știu. România nu s-a schimbat pe cât mi-aş fi dorit de când am revenit din Franța. Dar nu mi-am pierdut încă speranţa”, spune directorul Caravanei Jazz Manouche, al companiei Magic Violin și al Operei Tango. „Așa că dacă mi s-ar propune să plec din țară, nu mă văd. Călătoresc destul de mult, dar o plecare definitivă nu m-a tentat niciodată.”

Vorbește ca un cap de familie responsabil pentru cele trei fete ale sale – Alessia și Bianca, fiicele lui, și pentru soția sa, Claudia, cea care a dat titlul unui album „Ballade pour Claudia”, dar și cea care are grijă ca toate cele trei talente din familie să se manifeste la adevăratul lor potențial. Este impresar, administrator, asistent și tot ce e necesar pentru ca educația fetelor să fie la cel mai înalt nivel, iar prestația artistică a celor trei muzicieni să atingă recunoașterea pe care o merită. În dese rânduri, Emy Drăgoi spune că familia e bunul cel mai de preț și toate deciziile pentru viață și carieră se iau în funcție de acest reper major. „Când există o legătură de familie puternică, nu o zdruncină uşor nici o decizie. Aici, în România, familia noastră a devenit şi mai puternică prin apropierea de rudele de sânge, dar şi de prieteni, de cunoscuţi, de public. Sunt produsul a trei culturi care îmi influențează major viața – cultura rromă, română și franceză. Nu pot să fiu decât recunoscător destinului că mi-a deschis atâtea ferestre identitare. Nu mă simt nici mai apropiat , nici mai depărtat de vreuna dintre aceste culturi. Eu am fost, sunt şi rămân un „tot”. Care nu se împarte nici în procente mai mari sau mai mici de apartenenţă, nici de recunoştinţă. Sunt ceea ce sunt tocmai din armonizarea, din „topirea” într-un întreg a ceea ce viaţa mi-a oferit şi a ceea ce eu m-am priceput, cu limitele mele, ca om şi ca artist, să iau.

Emy Drăgoi a asigurat coloana sonoră a spectacolului prezentat la Gala Revistei CARIERE din decembrie, care îmbină recitarea de poezie (actrița Oana Popa), cu interpretare la acordeon (Emy Drăgoi) şi (sand-art) artă în nisip (Mariana Pachis). Spectacolul se va transforma în proiectul "100", cu care cei trei artiști, sub coordonarea Danei Cristescu, speră să ajungă la cât mai multe evenimente din ţară în acest an centenar.

0 comentarii 624 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter