Oameni care ne inspiră, Wellbeing, Actual

Cum a transformat prinţul Harry depresia cauzată de pierderea mamei sale într-o misiune de a-i ajuta pe alţii

Constantin Pescaru › Mar, 2017-04-18 12:31
Depresie. Prinţul Harry al Marii Britanii a mărturisit că moartea mamei sale, prinţesa Diana, l-a afectat foarte mult, însă a cerut ajutor abia după ce a petrecut o bună parte din viaţa sa într-un haos total, ignorându-şi problemele. 
Foto: thegingernet.com

Depresie Prințul Harry. În cadrul unui interviu acordat recent publicaţiei britanice The Telegraph, prinţul Harry a precizat că şi-a blocat toate emoţiile mult timp după moartea mamei sale - care a avut loc când el avea 12 ani - în ciuda faptului că fratele sau, William, a încercat în repetate rânduri să îl convingă să accepte să primească ajutor.

Depresie Prințul HarryAbia la 28 de ani prinţul Harry a mers la un profesionist pentru a-şi rezolva problemele legate de starea sa mentală şi de modul în care l-a afectat decesul mamei sale. Până atunci, el simţea tot timpul că e nervos şi frustrat şi nu reuşea să-şi pună ordine în viaţă. Iar aceste sentimente negative i-au afectat relaţiile interpersonale şi cariera, iar faptul că era constant în atenţia publicului l-a adus în câteva rânduri pe marginea prăpastiei.

Depresie Prințul HarryHarry, care acum are 32 de ani, a mers la consiliere şi apoi s-a apucat de box, ca o metodă de a se "scutura" de starea de nervozitate, iar acum a reuşit să îşi găsească liniştea interioară. În plus, el încurajează pe alţii să caute ajutor cât mai repede – nu cum a fost cazul lui – atunci când au astfel de probleme.
 
Depresie Prințul Harry"Pot să spun din proprie experienţă că odată ce începi să vorbeşti despre asta realizezi că faci parte dintr-un club destul de mare", a explicat prinţul.

Depresie. "Modul în care am ales să gestionez moartea mamei mele a fost să îmi îngrop capul în nisip şi să refuz pur şi simplu să mă gândesc la ea, pentru că aveam impresia că asta nu ajută la nimic. Mă gândeam că e inutil şi că oricum nimic nu o va aduce înapoi. Aşa că mi-am lăsat emoţiile deoparte şi mă lăudăm în dreapta şi stânga că viaţa e frumoasă şi că o trăiesc din plin", a mărturisit Harry.

Depresie Prințul HarryDar iată că această atitudine a funcţionat ca pansament doar temporar, căci la un moment dat a realizat că există anumite lucruri care îl macină şi care trebuie rezolvate. "Mă cosider destul de norocos, căci am pierdut doar 2 ani din viaţă, timp în care am fost într-un haos total, dar puteau fi mult mai mulţi. Pur şi simplu nu puteam să îmi înfrunt sentimentele. Nu ştiam ce e în neregulă cu mine", a mai spus prinţul.
 
În 2017 se împlinesc 20 de ani de la moartea prinţesei Diana, iar Harry şi William vor dezvălui cu această ocazie o statuie, pentru a onora "bunătatea ei, compasiunea şi munca în folosul comunităţii". 

0 comentarii 1965 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter