Oameni care ne inspiră

„Calitatea unui om se măsoară prin cantitatea de incertitudini pe care o poate suporta”

Daniela Palade Teodorescu › Mar, 2017-12-05 15:29
Dr. Adrian Lobonțiu este unul dintre pionierii și promotorii chirurgiei robotice și satelitare, dar și al chirurgiei fără incizie - domenii de avangardă, care schimbă din mers medicina viitorului. Mai cunoscut în străinătate decît în propria țară, reputatul chirurg și-a câștigat respectul profesioniștilor în domeniu prin talent și muncă susținută, dublate de un fel propriu de a-i păsa de oameni – pacienți și colegi. La toate conferințele internaționale și congresele de specialiate – și sunt multe în fiecare an - își începe sau își termină discursul spunând: „Bazele medicale le am din România. Și sunt mândru de asta”.

Adrian Lobonțiu este nominalizat la Gala CARIERE 2017 la categoria „Români De Departe”. Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 decembrie, la Hotel Radisson. Pentru a vota puteţi accesa http://gala-cariere.ro.  
sursa: facebook

România este remarcabilă prin „hazul de necaz” și inteligența de a reuși și de a te adapta schimbărilor majore care se întâmplă de ani de zile

Chiar la o distanță de mulți ani de când nu mai locuiește în țară, de peste ocean, doctorul Lobonțiu se simte dator țării care l-a format: „Este și va rămâne pentru totdeauna țara mea! Țară pe care o iubesc și pe care o am în suflet pentru totdeauna. Așa o văd eu. Așa o simt eu, așa o trăiesc eu. Nu știu alții cum o văd. S-a împlint un sfert de secol de când am plecat. 20 de ani în Franța, iar cinci ani, aici în California. În cercul de prieteni și de colegi, pot spune cu toată seninătatea că mulți simțim la fel.  Altfel, îmi lipsește timpul. Libertatea de a face mai mult pentru cei dragi. Pentru cei care au nevoie de căldură, de sănătate, de fericire, de o vorbă bună. De prezența mea fizică alături de ei. Fie aici în SUA, fie în Franța. Dar mai cu seamă în România. Toate aceste trei țări sunt „țările mele”. Distanța mă face să văd mai ușor ce are România remarcabil și nu au alte țări – simțul umorului. „Hazul de necaz”. Inteligența de a reuși și a te adapta schimbărilor majore care se întâmplă de ani de zile. Bunătatea, sinceritatea și inima deschisă a românului de la țară, din sat, de la oraș. Al românului cinstit, muncitor, responsabil și cu credință.”

Rezist greu. Foarte greu. Cu credință, cu muncă (poate prea multă). Cu obsesia de a face lucrurile la perfecție

Dr. Lobonțiu și-a câștigat notorietatea internațională folosind, pentru prima dată în lume, tehnologiile chirurgiei robotice și ale chirurgiei telesatelitare. Rezistă admirabil într-o profesie extrem de competitivă și inovatoare, în care trebuie să țină pasul cu tehnologia în creștere exponențială, și lucrează cot la cot cu roboți ultra-performanți. „Rezist greu. Foarte greu. Cu credință, cu muncă (poate prea multă). Cu obsesia de a face lucrurile la perfecție. Cinstit și onest. Pentru că atunci când vine noaptea și pun capul pe pernă, să adorm liniștit și satisfăcut, pentru că a trecut o nouă zi de care sunt mândru, în care am realizat ceva.

Energia permanentă mi-o impun mental și fizic. Nu reușesc tot timpul. Am momente de descurajare, dar cine nu are? Cine e sincer va răspunde cu siguranță că are aceste momente de descurajare. Dar cu autosugestie și control mental, reușesc să depășesc aceste momente și să merg mai departe pe drumul corect, continuând să dau din energia mea, să dau din sănătatea mea, să dau din liniștea mea sufletească. Cui dau? Acelora care le lipsește mult mai mult decât îmi lipsește mie.”

Cu același simt al muncii perseverente, cu adevăr, cinste și efort, se reușește oriunde. În orice țară, pe orice continent

Profesional și uman, dr. Adrian Lobonțiu e produsul a trei culturi diferite – română, franceză și americană – fiecare cu standarde diferite, înalte, la care trebuie să te racordezi. Notorietatea internațională e până la urmă o sumă a tuturor acestor provocări de integrare în culturi profesionale diverse: „Au fost multe momente grele. Prea multe. Și profesional, dar și social. Părăsirea Franței și instalarea în SUA, în februarie 2012. Eram înrădăcinat în Franța, aveam tot ce îmi trebuia, situație financiară confortabilă, respect și credibilitate demonstrată față de colegii mei, de prietenii mei, de societatea franceză. SUA mi-a făcut o propunere pe care nu am putut să o refuz. A fost greu la început pentru că sistemul este complet diferit. Dar cu aceeași strategie și credință, cu același simț al muncii perseverente, cu adevăr, cinste și efort, se reușește oriunde. În orice țară, pe orice continent. Întradevar, satisfacția profesională este cea mai mare aici în SUA. Dar cu ce preț? Departe de cei dragi, de bătrânul nostru continent, de copiii mei, de părinți, de sora mea. Pe de altă parte, sunt aproape aici de cealaltă familie a mea. De soția mea, de copilul nostru de aici. Fericire și melancolie amestecate. Ciudat sentiment. Un alt moment greu, cu mult mai mulți ani în urmă, a fost părăsirea României și instalarea la Paris pe 13 septembrie 1993. Dar acel moment a fost diferit. Tot atât de greu, dar diferit. În ambele momente, aveam un contract în buzunar, deci eram asigurat financiar. Au fost operațiile și gărzile nesfârșite, de Crăciun, de Paște, de Anul Nou, pacienții care mai au doar câteva luni de trăit, conversațiile cu acei pacienți, cu familiile lor după trezirea din operație, momentul verdictului, momentul adevărului în toată nuditatea și cruzimea sa - cu pacientul muribund, cu copiii lui/ei, cu părinții lui. Toate astea te secătuiesc.”   

Cine vede doar aureola succesului profesional remarcabil, nu își închipuie că acest succes vine deseori „la pachet” cu sacrificii uriașe, nu doar de timp, energie și sănătate, ci și de oameni dragi. Un preț al acestor peregrinări și al muncii dusă uneori la extrem a fost pierderea unei părți a familiei. Prima familie. „Social, cu siguranță momentul cel mai greu a fost divorțul. Fiica mea avea 3 ani, iar fiul meu 7 când s-au reinstalat cu mama lor în România. A urmat o perioadă grea de navetă Paris-București, ca să îi văd cel puțin un weekend sau două pe lună. Sau veneau ei la mine când nu puteam pleca eu. Îmi aduc aminte de un moment de maximă vulnerabilitate emoțională a mea, când, la aeroport i-am zărit recuperându-și bagajele după controlul de frontieră, când se îndreptau spre poarta de îmbarcare. Atunci am plâns în mijlocul aeroportului timp de… mult timp după decolarea avionului. Lumea se uita la mine, cu indiferență sau din curiozitate. Le spuneam doar că sunt bine și nu e nevoie să cheme ajutor. Nu aveam energia să iau mașina să să plec spre casa mea goală. A fost momentul meu de prăbușire emoțională și nu mi-e rușine să recunosc.”

Sufletul, inima, credința nu pot fi schimbate de un robot. Rămân aceleași pentru totdeauna. Este acea „atingere” care depășește gândirea, fizicul sau actul chirurgical
Sensibilitatea profundă și felul în care îi pasă de oameni se simte în felul în care dr. Lobonțiu își abordează pacienții. Paradoxal, domeniul în care s-a specializat e unul în care tehnologia tot mai complexă îl îndepărtează treptat de pacient. Relația medic - pacient în domeniul chirurgiei robotice satelitare presupune o distanță uneori considerabilă, practic medicul nici nu își mai atinge pacientul.

„Chiar dacă nu îi mai ating fizic, pentru că între mâinile chirurgului și pacientul care este pe masa de operație se interpune robotul, pe toți acești pacienți îi „ating” cu cuvântul, cu credința, încrederea și speranța care ne unește și cu care fuzionăm. Înainte de operație, în timpul operației, după operație. Sufletul, inima, credința nu pot fi schimbate de un robot. Rămân aceleași. Și vor rămâne pentru totdeauna. Este acea „atingere” care depășește gândirea, fizicul sau actul chirurgical. Este ceva pe care nu-l pot defini acum, nu l-am înțeles încă. Dar îl simt. Îl „ating” în permanență.

„Am luat din fiecare sistem ceea ce am crezut eu că este bun”

Dr. Lobonțiu a lucrat cu medici de pe multe continente, aparținând multor culturi. Deși e o profesie înalt standardizată, cu protocoale clare, medicii sunt în primul rând oameni, cu afinități, cu personalități și orgolii diverse. E firesc să te simți mai apropiat ca atitudine față de unii, mai distant față de alții. Cu unii ai o comunicare spontană, în timp ce alții pot fi de-a dreptul rigizi. Harta diversității culturale în medicină este un reper de care un medic cu adevărat profesionist ține cont. „Sistemul francez îmi pare cel mai intuitiv, cel mai spontan. Am colaborat excelent cu colegii franacezi și continui să colaborez. Cu colegii români (cu puținii pe care-i consider adevărați colegi și prieteni), colaborez și acum, ne bucurăm de fiecare dată când ne întâlnim la Conferințe chirurgicale, fie în SUA, fie în Europa, fie (în rarele cazuri când vin), în România. Sunt toți la fel de performanți, de onești, de profesioniști, în comparație cu colegii francezi sau americani. Sunt un om care poate lucra cu oricine, mă pot adapta oriunde. Poate și pentru că am știut să-mi aleg colaboratorii. Și pentru că am avut șansa că și colaboratorii m-au ales pe mine. Făcând o analiză la rece a celor trei sisteme medicale în care am profesat, Franța mă definește mai bine din punct de vedere profesional. Poate și pentru faptul că acolo am profesat cel mai mult. România m-a definit și a inițiat formarea mea. SUA e importantă pentru că aici lucrez în prezent. Este un melanj ciudat al acestor trei culturi care m-au format ca medic, ca om, ca gândire, ca tată și cap de familie responsabil, care își asumă alegerile. Am luat din fiecare sistem ceea ce am crezut eu că este bun. Am avut dreptate? Am făcut alegerile cele mai bune? A fost ușor? Nu știu. Am făcut și fac în continuare ceea ce cred că este cea mai bună, mai cinstită și mai corectă alegere. Am greșit uneori? Bineînțeles că da. De multe ori! Dar de fiecare dată am făcut tot ce mi-a stat în putință să nu repet aceeași greșeală.

Nu spun niciodată: „niciodată”

Doctorul Lobonțiu vine în România pentru conferințe sau întâlniri profesionale ori atunci când operează pacienți români în spitale din țară - la Spitalul de Urgență din București sau la alte spitale private din țară. Nu cere niciodată bani. Sunt operații “pro bono”, cum spun americanii. REcunoaște că sistemul de sănătate din România este nu bolnav, ci muribund, dar crede într-o salvare miraculoasă. „CRED, de fapt sunt CONVINS că sistemul medical din România va fi slavat și își va reveni. Pe ce mă bazez când afirm asta? Este o întreagă experiență pe care am dobândit-o și care-mi permite să fiu CONVINS că se poate salva. Cred în oameni, nu în sistem. Cu oamenii potriviți, la locurile potrivite și la timpul potrivit totul este posibil.” Și da, recunoaște că au fost momente în care a fost tentat să revină în țară și că există opțiunea de a reveni în România. Nu spune niciodată: „niciodată”.

Știu că într-o zi voi reveni în România și voi întoarce oamenilor tot ceea ce România mi-a dat.
Dr. Lobonțiu este un profesionist care se raportează mereu la modele profesionale, la mentori. Mereu pomenește de câte cineva care a fost „la momentul potrivit” în viața lui. Ar fi fost nedrept să îi cer să menționeze nume, pentru că lista e lungă și oricând poate omite pe cineva. E un om foarte îndatoritor și plin de gratitudine față de cei care i-au marcat destinul.  „Am citit undeva că norocul îi favorizează doar pe cei bine pregătiți. Am încercat să fiu în fiecare zi pregătit la maximum. Pentru că niciodată nu am știut când îmi va surâde șansa. Iar norocul, șansa, destinul, poate hazardul, a venit. Important este să îl recunoști și să-l accepți. Îmi amintesc anul 1993, data de 16 septembrie, când mă găseam în biroul Profesorului meu de Chirurgie din Paris, de la Spitalul Cochin, din arondismentul 14. Era prima mea zi de lucru. Pe peretele din dreapta mea, chiar la stânga profesorului care stătea în fața mea și-mi ura bun venit în Franța, am citit o inscripție: „La qualité d’un homme se mesure à la quantité d’incertitudes qu’îl peut supporter”. Nu l-am înțeles atunci. Dar mi-a rămas limpede întipărit în memorie. Doar acum ÎNCEP să-l înțeleg. Mai am mult de lucru până să-l înțeleg, dacă îl voi înțelege pe deplin vreodată…”

Gândește deasupra a ceea ce ți se pare „în norme actuale”

Exodul cadrelor medicale din România e un subiect care îl preocupă, conștient de faptul că orice recomandare a sa în acest sens ar putea părea patetică. Când vine în România, iar colegii sau discipolii săi îl întreabă ce să facă, răspunsul e unul prudent și echilibrat. „Victor Hugo spunea că “voyager, c'est naître et mourir à chaque instant”. I-aș sfătui să ia calea străinătății, să învețe cât mai mult, să ia tot ce e bun din fiecare cultură, civilizație, să ignore ceea ce este negativ, și să revină în România, să aplice tot ceea ce învață în străinătate. Timpurile sunt diferite acum. Îmi este ușor să dau sfaturi, dar nu mă simt confortabil să fac acest lucru. Nu judec pe nimeni. „I did it my way”, zic și eu precum Frank Sinatra. Știu că într-o zi voi reveni în România și voi întoarce oamenilor tot ceea ce România mi-a dat. Tinerilor medici, atât de confuzi în actualul context, le recomand să lucreze intens, constant și serios. Cu maximă responsabilitate și asumându-și alegerile. Doar TU ești responsabil de orice act bun sau rău pe care-l faci. Fă doar bine! Nu invidia pe nimeni. Nu judeca pe nimeni. Fă cât mai puține greșeli. Muncește din plin! Și le-aș mai spune să nu sacrifice familia pentru muncă. Să găsească echilibrul adevărat între muncă, famile, soție/soț, copii, prieteni. Să asculte natura, să găsească timp să privească marea, cerul, pădurile, oamenii din jur. Universul. E un lucru care pe mine mă echilibrează. Privește insistent și visător cerul și stelele. Gândește deasupra a ceea ce ți se pare „în norme actuale”. Visează. Îndeplinește-ți visurile.”

Dacă revii în țară, nu accepta nici o deviere de la standardele învățate afară, chiar dacă există obstacole, tentații sau piedici

Știind că nu exclude ideea de a reveni în țară să pună umărul la reabilitarea sistemului de sănătate, povestim despre inițiativa RePatriot și ceea ce încearcă să facă diaspora pentru România. Îl provoc să îmi răspundă cum își imaginează că ar trebui să sune mesajul unui potențial angajator sau antreprenor în sănătate care să îl convingă să revină cu arme și bagaje. „Mă regăsesc în multe dintre inițiative și proiecte. Cu toți acești Oameni se vor schimba lucrurile în țară. Acest tip de inițiative, acest tip de gândire și de acțiuni mă fac să continui să am încredere și să fiu motivat să revin în țară, să fac parte din schimbare, să fiu ACȚIUNEA despre care se vorbește. Un potențial angajator/ antreprenor/ partener ar trebui să mă invite să lucrăm toți în echipa, să punem umărul și creierele noastre și să facem exact același lucru pe care l-am făcut în străinătate. Să nu acceptăm nici o deviere de la standardele învățate, chiar dacă există obstacole, tentații sau piedici. Sunt optimist. Recunosc că am momente de descurajare, dar nu mă las niciodată influențat negativ. Iar atunci când avem tendința să renunțăm, sau fim mai puțini optimiști, să ne reamintim, că doar uniți și acționând împreună, cu siguranță vom reuși! Cu inteligență, încredere, credință, responsabilitate, muncă de calitate și voință, putem schimba imposibilul în posibil.

Adrian Lobonțiu este nominalizat la Gala CARIERE 2017 la categoria „Români De Departe”. Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 decembrie, la Hotel Radisson. Pentru a vota puteţi accesa http://gala-cariere.ro.  

14 comentarii 3509 vizualizări

Comentarii

2017-12-07 10:36

BODY NEMESH

Romani de departe

Romani de departe

2017-12-07 10:26

BODY NEMESH

Dr. Adrian Lobontiu

Dr. Adrian Lobontiu

2017-12-07 10:26

BODY NEMESH

Dr. Adrian Lobontiu

Dr. Adrian Lobontiu

2017-12-07 06:49

PINTILEI GEORGETA

Dr.ADRIAN LOBONTIU merita din

Dr.ADRIAN LOBONTIU merita din plin sa castige: "chirurgul zburator", cum l-au supranumit colegii francezi, este fara indoiala un roman complex, un vizionar, un chirurg dedicat in intregime profesiei, un avangardist, un profesor de exceptie pentru colegii care vor sa invete metodele cele mai noi si moderne din chirurgia endoscopica, robotica si telesatelitara; nu in ultimul rand, e un om cu o educatie aleasa, un parinte extrem de mandru de copiii sai si un prieten de nadejde.Tot respectul pentru acest chirurg, absolut exceptional

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter