Oameni care ne inspiră

O sursă de inspiraţie pentru cariera ta - Armin van Buuren la Untold

Constantin Pescaru › Mar, 2018-08-07 11:52
"Nu vreau sa ma implic mai mult decât trebuie", "Nu vreau să dau mai mult decât mi se cere", "Nu vreau sa ma dau peste cap pentru acest proiect", "Nu am de gand sa fac mai mult decât e cazul".

De câte ori nu aţi auzit (sau trăit pe propria piele) aceste lucruri? Indubitabil, nu poţi şi nu merită sa dai 150% de fiecare dată. Dar „nu de fiecare dată” nu înseamnă „niciodată”. Este indicat să îţi alegi bătăliile şi să îţi dai seama când este cazul să faci mai multe decât este scris în fişa postului sau în contract. Ori când e cazul să plusezi pentru clienţii tăi.

Asta pentru că, de multe ori, și reciproca e valabilă. Şi mai adesea, ce primeşti ca urmare a eforturilor tale suplimentare este foarte valoros, în special dacă ai făcut aceste lucruri din motivul corect. Iar un exemplu în acest sens este DJ-ul olandez Armin van Buuren, care a mixat şapte ore la Untold, festivalul de muzică electronică care se organizează de patru ani încoace în Cluj-Napoca.
Foto: Facebook/Untold

Armin van Buuren a mixat duminică după miezul nopţii până luni dimineaţă, puţin peste ora 9.00.

Mă simt minunat să fiu din nou aici, iubesc ţara asta, îmi place că pot să îmi prezint muzica în felul meu. Toată lumea mă întreabă cât de mult voi fi pe scenă? Şi se pariază pe asta. Nu lungesc doar de dragul de a lungi, depinde dacă atmosfera e bună și mulţimea e încântată”, a explicat candid olandezul, după setul-maraton, potrivit ŞtirileProTV.ro.

Experienţa şi lecţiile "predate" de acest DJ au fost rezumate de Florin Grozea, omul din spatele agenţiei digitale Hit Yourself şi al proiectului MOCAPP.ro, primul marketplace din România care conectează brandurile, agenţiile (de comunicare, de digital, de marketing) şi influencerii, și care a făcut parte din trupa Hi-Q:

Armin este, în acest moment, unul dintre cei mai iubiți artiști din România. Dar nu e o iubire născută din videoclipuri "de imagine" sau din hituri des difuzate la radio (nu ar fi nimic greșit în asta, by the way). Este o iubire născută din efortul lui constant și proactiv de a oferi o experiență deosebită la fiecare eveniment al său. Este o iubire muncită. Artistul face "over deliver", cum îmi place mie să spun, iar asta se întoarce la el însutit.

Ooh, nici nu vreau să vă povestesc de câte ori mi-au spus artiști români (de succes vremelnic) că "trebuie să stai pe scenă cât mai puțin", pentru a nu-i "învața pe oameni cu prea multe piese", sau pentru a nu "obișnui organizatorii cu prea mult, la aceeași bani". Ce mici mi se păreau acei artiști români atunci, ce normal mi se pare acum un Armin de 7 ore, îmbrățișând publicul, la răsăritul soarelui.

Nu mai am concerte, dar dacă mi-e dor de ceva din perioada Hi-Q este fericirea din privirea oamenilor din public. Uitați-vă la privirile celor din filmarea de mai jos și veți înțelege", a scris Florin Grozea pe Facebook.


 
Peste 355.000 de oameni din țară și din străinătate s-au distrat la Cluj-Napoca în cele patru zile ale festivalului Untold 2018.

Creează o relaţie pe termen lung

Fiecare dintre noi poate învăţa ceva de la Armin van Buuren. Atunci când depui eforturi suplimentare, din motivele corecte (respect pentru fani și pasiune pentru ce faci, în cazul DJ-ului), poţi crea relaţii pe termen lung, foarte benefice în carieră. Chiar dacă nu culegi roadele acum, cu siguranţă recolta va fi mai bogată în viitor.

Aşa cum subliniază Ron Kaufman - fondatorul companiei Up! Your Service şi unul dintre cei mai căutați consultanți de customer service din lume -, una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac companiile atunci când abordează un client este să poarte discuția în termenii unei tranzacții prezente. 

„Nu se gândesc la valoarea clientului pe termen lung, nu iau în considerare profitul pe care l-ar putea obține din colaborări viitoare cu acel client, nu se gândesc la valoarea referințelor și a recomandărilor pe care le va face clientul. Astfel că profitabilitatea unui client este, de obicei, mult, mult mai ridicată decât suma de bani pe care o poți încasa în tranzacția din prezent. Așadar, greșeala constă în faptul că te concentrezi pe prezent și poți rata foarte ușor profitul suplimentar deoarece este localizat undeva în viitor, iar comportamentul tău din acest moment va fi îndreptat doar către valoarea mult mai mică a tranzacției de acum”, atrage atenția Ron Kaufman, într-un interviu acordat Revistei CARIERE.

Viitorul se construiește din prezent.

Așadar, data viitoare când mergi la o întâlnire cu un client sau te apuci de un proiect nou, amintește-ți de Armin!

0 comentarii 2248 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter