Leadership

Nu trebuie să ne fie teamă de schimbare, ci să o îmbrăţişăm

Constantin Pescaru › Joi, 2017-12-14 15:52
Totul se schimbă - trebuie să acceptăm asta pentru ca viitorul să nu ne ia prin surprindere. Cel puţin aşa susţine Chris Kalaboukis, care deţine compania Hello Future, ce oferă servicii de consultanţă în inovaţie, tehnologie şi vânzări.
Foto: Unsplash

Într-un articol publicat de MediumChris spune că tot ceea ce există azi va fi înlocuit, la un moment dat, de cu totul altceva. Cu alte cuvinte, schimbarea e singura constantă din vieţile noastre.

Chiar dacă vor avea loc mai devreme sau mai târziu, transformările, inovaţiile şi substituţiile sunt inevitabile.

Însă întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este următoarea: când vor avea loc aceste schimbări?

"Un lucru poate ajunge de la zero la ceva uriaş, iar apoi înapoi la zero. Aşa e peste tot, în orice industrie, cu cele mai multe tehnologii şi produse", spune Chris.

El dă muzica ca exemplu. În trecut, oamenii ascultau înregistrările audio la gramofoane, apoi la casete si CD-uri, pentru ca în prezent să avem formate digitale (MP3) şi servicii de streaming online. Astfel, în decurs de 50 de ani, industria a trecut prin nişte transformări uluitoare. Un set de produse le-a înlocuit pe cele vechi, iar cele din prezent vor fi "canibalizate" de altele noi. Şi tot aşa.

"Totul se schimbă, absolut totul trece printr-un astfel de ciclu", spune Chris.

Iar cum transformările au loc acum mult mai rapid, trebuie să fii deschis la schimbare şi să adopţi repede noile tehnologii din mers şi să urmezi tendinţele. Altfel, vei pierde totul.

"Trăim într-o nouă eră", punctează specialistul, care adaugă că "rivalii" se vor înmulţi: ne vom bate cu roboţii pe joburi, vom intra în competiţie cu alţi specialişti din colţuri diferite ale lumii etc.

Totul se schimbă, dar tu cum te poziţionezi vis-a-vis de schimbare? Cum poţi anticipa amploarea transformărilor, cum te poţi pregăti să faci faţă noilor provocări şi cum îţi dai seama că e cazul să faci trecerea către nou?

Chris susţine că răspunsul e simplu: trebuie să îţi faci planuri pe termen lung. Fie că e vorba de afacere, carieră sau familie, e nevoie să îţi gândeşti următoarele mişcări pe care le vei face de-acum şi până peste 5 ani. Şi chiar mai mult.

Pregăteşte-te pentru diversele scenarii posibile, urmăreşte tendinţele şi schimbările care au loc în industria în care activezi, dar şi în lume, în general.

Doar aşa te poţi pregăti pentru ceea ce urmează şi vei fi capabil să iei deciziile bune la momentul potrivit, crede Chris.

"Dacă presupunem că totul se schimbă, atunci vom putea anticipa proactiv modificările are urmează să apară, vom fi capabili să descoperim viitorul şi vom acţiona la momentul potrivit. Aceste planuri pe termen lung ne vor permite sa ne controlăm noi viitorul şi nu vom lăsa viitorul se ne controleze pe noi", punctează specialistul.

În încheiere, vă las cu vorbele celebrei actriţe Sharon Stone, care sunt edificatoare în acest context:

"Oamenii se tem de schimbare pentru că simt că pierd ceva. Nu înţeleg însă că vor avea şi de câştigat".

0 comentarii 794 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter