Management

Milenialii vor conduce lumea

Marilena Ispas › Vin, 2015-03-06 12:20



Primul val al milenialilor este din ce în ce mai numeros în rândul forței de muncă și a ajuns să modeleze sau să ia decizii cheie în companiile în care lucrează. Prin prisma acestui adevăr, este foarte important să înțelegem impactul pe care îl au milenialii în contextul schimbărilor permanente care au loc la locul de muncă. Sunt fie narcisiști leneși, fie optimiști energici care vor să salveze lumea. Deci, cum sunt milenialii, cu adevărat?
Sursa: shutterstock.com

O cercetare publicată recent de IBM vorbește despre cinci mituri comune ale primului val de mileniali și scoate la iveală „adevăruri incomode”, care nu se aplică doar milenialilor, ci angajaților de toate vârstele.

Tot ce credeam că știm despre generația milenială este posibil să fie eronat, arată studiul IMB, potrivit căruia eticheta pusă deja angajaților din generația milenială nu este adevărată. Nu sunt nici leneși, nici egoiști și nici superficiali, așa cum a ajuns să se creadă.

Rezultatele studiului global „Mituri, Exagerări și Realități Incomode” arată că diferența fundamentală dintre mileniali și reprezentanții generațiilor mai în vârstă este una care ține de competențele digitale și se datorează unei copilării afundate într-o lume digitală.

Dar în ceea ce privește aspectele ce țin de carieră, implicarea ca angajat, stiluri preferate de conducere și recunoaștere, studiul indică faptul că generația tânără împărtășește multe dintre părerile pe care le au și angajații din generațiile X și Baby Boomers.

Până în anul 2020, generația milenială va reprezenta aproximativ 50% din forța de muncă din Statele Unite. Așadar, în următorii 5 ani, generația milenială va exercita o influență crescută asupra deciziilor organizațiilor, avansând în roluri de conducere și acaparând forța de muncă.

Liderii de afaceri din ziua de astăzi trebuie să înceapă să se pregătească pentru această schimbare prin crearea de spații de lucru care vor maximiza punctele forte unice ale generațiilor mileniale. Pentru a face asta, în primul rând trebuie să separe concretul de ficțiune în ceea ce îi reprezintă cu adevărat pe cei din generația milenială.

Institutul IBM Business Value a examinat 5 dintre cele mai comune convingeri legate de generația milenială și le-a dezmințit ca fiind niște mituri.

Mitul 1: Obiectivele și așteptările generației mileniale în ceea ce privește cariera sunt diferite de cele ale celor mai în vârstă - În cele din urmă, generația milenială vrea securitate financiară și un loc de muncă diversificat la fel de mult ca și colegii lor mai mari.

Mitul 2: Generația milenială are nevoie de laude și toți cred că ar trebui să primească un trofeu -  Ideea generației mileniale privind un șef perfect nu este aceea a unuia care te felicită cu o bătaie pe umăr. Caută un șef cu o conduită etică și corectă care să împărtășească informația. 35% dintre repezentanții generației Baby Boomers și generația milenială au trecut aceasta ca find cea mai importantă calitate pe care o caută la un șef. Ultima poziție pe lista de priorități pentru generația milenială? Un șef care le cere opinia. Destul de amuzant, angajații din generația X, și nu cei din generația milenială, sunt aceia care, cel mai probabil, cred că toți cei care fac parte dintr-o echipă de succes ar trebui să fie recompensați. 64% dintre cei din generația X au fost de acord cu această afirmație, în comparație cu generația milenială, care a fost de acord în proporție de 55%.

Mitul 3: Cei din generația milenială sunt împătimiți ai digitalului fără să aibe o limită între muncă și joacă - Cei din generația milenială e puțin probabil să utilizeze conturile personale de social media în scopul afacerilor în comparație cu cei din generațiile mai mari. 27% dintre cei din generația milenială niciodată nu fac asta – în comparație cu cei doar 7% dintre cei din generația Baby Boomers. Milenialii intră în rândul forței de muncă având o prezență socială puternică și o strategie personală de social media. Știu ce vor să comunice, unde vor să distribuie ceva și cum se potrivește pentru publicul lor.

Mitul 4: Cei din generația milenială nu pot lua o decizie fără să externalizeze - Generația milenială pune preț pe părerile altora, dar nu este mult mai probabil să ceară sfaturi atunci când iau decizii legate de muncă decât generația X. Și, cu toate că ei cred că este important să obțina acordul, mai mult de 50% dintre mileniali sunt de părere că liderii lor sunt cei mai calificați pentru a lua decizii de business.

Mitul 5: Cei din generația milenială sunt cei mai predispuși să abandoneze dacă un job nu le satisface pe deplin pasiunile - Milenialii schimbă locurile de muncă pentru aceleași motive pentru care au făcut-o  și celelalte generații și nu sunt mai predispuși să demisioneze pentru a-și urmări pasiunea decât colegii lor mai mari. În realitate, pentru cei din generația milenială, generația X și cei din generația Baby Boomers este de două ori mai probabil să își dea demisia pentru a intra în „fast lane” – de exemplu, pentru a face mai mulți bani și pentru a lucra într-un mediu mai inovator – decât orice alt motiv, inclusiv pentru a salva lumea.

Deci, ce trebuie să facă un angajator?

Angajatorii nu se pot baza pe stereotipurile create de generații atunci când își planifică și își aduc forța de muncă. Au nevoie de strategii de talent robuste, nuanțate și de analiză pentru o mai bună înțelegere a angajaților, ca indivizi, pentru ca ei să-și scoată în evidență cât se poate de mult aptitudinile.

Conform celor de la IBV (Institutul Business Value), aplicarea soluțiilor de analiză în cadrul forței de muncă îi poate ajuta pe cei din conducere să descopere anumite tipare de acțiune ale angajaților care, anterior, au fost ascunse, permițând celor din conducere și celor din departamentul de resurse umane să ia decizii mai inteligente, mai eficiente, și, nu în ultimul rând, să îmbunătățească rezultatele de business.

Pentru realizarea acestui studiu, IBV a chestionat în jur de 1.800 de angajați din cadrul organizațiilor de toate mărimile, din 12 țări. În plus, cercetarea a fost realizată prin intermediul Tweetchat, discuții de grup și interviuri unu la unu.

Mai multe informații despre Institutul IBM pentru Business Value pot fi găsite aici.

0 comentarii 2551 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter