Management

Lecția de leadership. Daniel Schwartz: „Viața este scurtă, așa că ar trebui să fii drăguț cu oamenii”

Dana Badea › Vin, 2017-12-22 11:12
Daniel Schwartz a avut primul rol de conducere la 30 de ani, ca CFO la Burger King. El spune că cel mai bun sfat pe care l-a primit în cariera sa este că trebuie să se axeze pe managementul oamenilor. 
sursa: businessinsider.com

Mama era avocat și tatăl medic stomatolog. Ambii i-au insuflat respectul față de oameni. „Nici unul dintre ei nu a condus echipe sau organizații, dar a existat întotdeauna acest accent pe bunătate, maniere, pur și simplu m-au învățat să fiu o persoană bună” a declarat Daniel Schwartz, CEO-ul Burger King pentru New York Times. „Întotdeauna am asta în cap indiferent cu cine vorbesc. Lumea este un loc mic, viața e scurtă, așa că ar trebui să fii drăguț cu oamenii. Nu ridic niciodată vocea la locul de muncă”.

Daniel Schwartz povestește în interviu despre primul său rol de conducere la doar 30 de ani, când fondul de investiții la care lucra l-a numit CFO la Burger King. El spune că cel mai bun sfat pe care l-a primit în cariera sa este că jobul său este să conducă întotdeauna oamenii și nu afacerea. „Când am intrat în companie încercam să le fac pe toate și era puțin copleșitor”. Apoi și-a adus aminte de sfatul fostului său manager și a lăsat oamenii să-și facă fiecare treaba.

A devenit apoi CEO la aceeași companie. „Eram puțin nervos la început, dar am încercat să fiu cât se poate de rațional. Știi cum e, dacă rezultatele sunt rele, oamenii s-ar putea să dea vina pe vârstă, dar oricum o privești este o problemă. Dacă rezultatele sunt bune, toată lumea este fericită. În concluzie, ar trebui să ne asigurăm că rezultatele sunt bune. Acestea fiind zise îmi dau seama că am multe de învățat de la cei care lucrează în această firmă cu mult înaintea mea”.

Seful Burger King a mai spus că-i plac și angajează oameni pasionaţi, care sunt perseverenţi și nu sunt aroganţi. "Este în regulă să ai încredere în tine, dar, nu să fii arogant. Căutăm oameni care vor să facă parte din companie, nu vrem oameni care văd compania doar ca pe un mod de a avansa în carieră".
Schwartz care se descrie ca millenial, nu mai lucrase niciodată într-un restaurant, atunci când i s-a propus să conducă lanțul de fast-food. Și nici nu mai fusese la cârma altei companii. La 32 de ani, a fost unul dintre cei mai tineri directori ai lanțului de restaurante din istorie. Așa că și-a suflecat mânecile și a lucrat în bucătăriile Burger King, pentru a afla de ce vânzările lanțului de fast-food erau în esență neschimbate, în timp ce lanțurile concurente Chipotle și Panera înregistrau creșteri de două cifre, scrie businessinsider.com. O perioadă îndelungată Schwartz și-a împărțit timpul între birourile corporative și bucătăriile din restaurante, unde prăjea pui, pregătea hamburgeri și lua comenzile clienților. El chiar a spălat toaletele și podelele.

Schwartz, acum în vârstă de 36 de ani, câștigă mai mult de 6 milioane de dolari în compensații anuale, potrivit businessinsider.com.

0 comentarii 2211 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter