Management

Formarea și transformarea echipelor la „shift-ul” companiei

Daniel Tudor › Vin, 2018-01-05 11:05
Orice business este făcut de oameni! Indiferent că vorbim despre cifre de afaceri, performanțe, sisteme, procese sau activități - toate sunt gândite și realizate de oameni! Însă cine face „implementarea” oamenilor într-un ‘shift’ al companiei? Și mai ales cum?
Foto: Unsplash

Integrarea noilor practici de lucru – un proces provocator, de lungă durată

Pentru noi, The Concept, anul 2017 a fost, cu siguranță, unul de „switch”, de la un nivel la altul. Portofoliile companiei au crescut – ceea ce a adus un mare spor de încredere, simțind câștigul. Te simți învingător câștigând un proiect și asta-ți validează munca investită, dar atunci, copleșit de emoția momentului, nu realizezi că munca și responsabilitatea de-abia atunci încep.

Nici nu apuci bine să  savurezi laurii victoriei, că te lovește realitatea. Și realizezi că ai nevoie de instrumente care să-ți reflecte drumul spre obiectiv – performanța. Pentru ca toate aceste instrumente să existe, mai întâi de toate trebuie să le acceptăm. Ori oamenii sunt reticenți la schimbări fiindcă este specific sistemului nostru să ne apărăm și să ne menținem cotele de confort. Pentru că obișnuința este sentimentul la care renunțăm cel mai greu (este a doua natură!). Iar de aici apare conflictul.

Și atunci cum integrezi în activitatea oamenilor noile practici de lucru? Va împărtășesc că este cel mai provocator lucru de făcut! Pentru că oamenii sunt diferiți, fiecare cu bagajul lui emoțional, cu propriile experiențe, cu propriile tipare și obișnuințe. Și vă mai mărturisesc că este și cel mai de durată proces.

Adaptarea este regula de aur într-o piață rezidențială ca a României

Fiind o companie de vânzări de apartamente noi, care în acest an a cumulat proiecte/ansambluri de responsabilitate, adică în exclusivitate, aceasta a adus cu sine și un uriaș grad de răspundere! Exclusiv acelui dezvoltator, acelui proiect, cu ingrediente proprii. Rețete inițiale nu există. Dar, cu sare și piper, vei potrivi gustul după cum ți se potrivește.

Adaptarea este regula de aur într-o piață rezidențială ca a României și n-ai voie să uiți de ea, nici măcar abia trezit din somn! Pe lângă această regulă nescrisă, noi am învățat, mai ales în momente de conflict, să pășim dincolo de linia de confort cam așa – redau mai jos reperele pe care noi le-am construit pe parcurs:

1. Construind lideri. Cea mai înaltă responsabilitate a unui lider este să formeze alți lideri, un proces continuu care implică și combină motivație, inspirație și structură. Facem bilunar întâlniri de leadership cu liderii companiei (structura) în care readucem în scenă viziunea înaltă către care tindem (inspirația). Încurajăm războinicii din ei să iasă la înaintare (motivația), arătându-le pașii într-acolo (din nou, structura).

2. Construind sisteme și procese. Performanța, după un anumit punct, devine procedurală și lasă talentul pe planul al doilea. Poate aceasta este cea mai mare provocare pentru companiile antreprenoriale, cum cu siguranță a fost și este în continuare și pentru noi. Este greu pentru antreprenori sau lideri în vânzări și marketing să privească procedural „aventura” în care pun pasiune în fiecare zi. Pentru că nu așa am fost creați, ci mai degrabă să privim larg, defocalizat de mulțimea de opțiuni și variante care se întrezăresc în fiecare zi. Și (grav pentru business) să venim să o împărtășim în fiecare zi cu echipa pentru că, nu-i așa, avem un viitor în față, cu o mulțime de noi teritorii pe care le putem cuceri (talent și viziuni). Numai că de la viziuni la rezultate mai este o zonă (de multe ori uitată printre atâtea variante care se întrevăd). Și anume, acțiunea. Iar ca viziunea să fie împlinită mai repede, oamenii trebuie să știe pașii într-acolo (cu cap și coadă): planificare, resurse necesare, procese.

3. Arătându-le concret dorința de reușită. Nu am reușit să trecem la nivelul următor până când oamenii nu au văzut concret progresul. Avem tendința naturală (mai ales în această parte a lumii) să vedem cu un ochi critic ce ni se întâmplă. Critica omoară progresul, de asta am înlocuit-o cu încurajări, susținere, motivație (zilnic și săptămânal) până când mindset-ul oamenilor s-a transformat și au înțeles că „Da! Se poate!”

4. Celebrând reușitele. Da, cele mai memorabile momente sunt cele încărcate de emoții puternice. Și când altcândva simți emoție mai puternică, decât atunci când deschizi șampania și urli de bucurie, dansezi, râzi, îmbrățișezi oamenii din jurul tău, iubești. Poate pare nerealist, dar noi așa ne menținem entuziasmul (și credem cu tărie că e cea mai bună cale).

5. Comunicând. Atât în interior, cât și în exterior: grupuri de Whatsapp, platforme de process management, Social Media, evenimente, presă. Este ca un debușeu pentru energia și pasiunea imensă pe care o punem în ceea ce facem. Fără comunicare, relațiile interumane nu ar exista!

6. Concentrându-ne pe rezultate, cifre și performanță. Cum poți ști că ai realizat performanță, dacă nu măsori unde ești față de unde vrei să ajungi? Nu am inventat noi această rețetă, ea există de când lumea. Așa că oricât de mult am încerca să evităm rapoartele, indicatorii de performanță (KPI-i mâncători de energie), evaluările semestriale și anuale, ele trebuie să existe, altfel am fi o bărcuță fără vâsle prin valuri de 1 metru.

7. Din nou, concentrându-ne. Căutăm să ducem focusul la extrem, eliminând cât mai multe distrageri din jurul nostru. Poate este cel mai important ingredient al reușitei, de asta îl și re-evidențiem. Unde avem focus, acolo curge energie (și este valabil pentru fiecare arie din viață noastră, nu doar cea profesională). Cu cât acorzi mai multă atenție subiectului care te preocupă sau persoanei cu care interacționezi, cu atât vei fi mai productiv sau vei petrece timp mai de calitate cu persoana respectivă.

Și da, este adevărat, atunci când investești în dezvoltare, cifrele de business încetinesc. Însă cifrele de portofolii cresc și odată acceptată această nouă etapă de „shift” de către oamenii potriviți pentru puzzle-ul tău, businessul începe să-și formeze propriile roți și să să se pună în mișcare încet-încet.

Nu este ușor, dar este frumos, iar această experiență va rămâne mereu cu ține. Fiindcă, în final, este doar despre tine, despre cum evoluezi tu, indiferent de puzzle-ul în care ești angrenat!


Daniel Tudor
CEO The Concept Group

 


 

1 comentariu 840 vizualizări

Comentarii

2018-01-07 01:50

TONI

E foarte adevărat! Istoria

E foarte adevărat! Istoria este reiterată.

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter