Management

Eliodor Apostolescu: „În antreprenoriat nu avem buton de pauză”

Dana Badea › Lun, 2017-12-04 12:56
A absolvit Politehnica Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică și nu a muncit niciodată pentru altă afacere decât pentru a sa. A început în timpul studenției, vara, să vândă îngheţată, iar ulterior, a decis împreună cu partenerul său de afaceri, Cătălin Nour, să se extindă tot în domeniul alimentar, pentru a avea continuitate pe tot parcursul anului. S-au gândit la pufuleţi - un produs aparent simplu de creat- care azi sunt exportați nu numai în țări din Uniunea Europeană ci și Emiratele Arabe Unite, Canada sau SUA. 

Eliodor Apostolescu este nominalizat la Gala Revistei CARIERE 2017 la categoria „Management general”. Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 decembrie, la Hotel Radisson. Pentru a vota puteţi accesa http://gala-cariere.ro. 

A absolvit Politehnica Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică și nu a muncit niciodată pentru altă afacere decât pentru a sa. A început în timpul studenției, vara, să vândă îngheţată, iar ulterior, a decis împreună cu partenerul său de afaceri, Cătălin Nour, să se extindă tot în domeniul alimentar, pentru a avea continuitate pe tot parcursul anului. S-au gândit la pufuleţi - un produs aparent simplu de creat- care azi sunt exportați nu numai în țări din Uniunea Europeană ci și Emiratele Arabe Unite, Canada sau SUA. 

Eliodor Apostolescu este nominalizat la Gala CARIERE 2017 la categoria „Management general”. Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 decembrie, la Hotel Radisson. Pentru a vota puteţi accesa http://gala-cariere.ro. „Cunoștintele acumulate în facultate m-au ajutat să modific expandorul de pufuleți. Pornind de la o variantă cumpărată am ajuns să schimb totul. Astfel, am reușit să creăm un expandor unic în lume, o tehnologie patentată, care ne asigură de peste 20 de ani gustul și rețeta unică a pufuleților ” a declarat pentru Revista CARIERE, Eliodor Apostolescu.

Aventura antreprenorială a lui Eliodor Apostolescu a început în 1992. Cine ar fi crezut că pufuleții ...

Fiecare an din istoria companiei sale a fost considerat unul bun. Poate pentru că viziunea sa optimistă a fost să învețe din experiențe, să nu mai repete greșeli și să devină și mai buni, an de an. Anul 2017 nu s-a lăsat mai prejos. Compania și-a continuat ritmul de creștere pe care Apostolescu îl consideră extraordinar. „Principala realizare a fost consolidarea brandului pe piețele internaționale, confirmată prin listarea produselor noastre în marile lanțuri de magazine. Astfel, am reușit să depășim stadiul exporturilor către magazinele românești din străinătate, iar brandul să fie recunoscut internațional”. Față de 2016, exporturile au crescut cu aproape 20%. Pufuleții produși la Băicoi sunt exportați nu numai în țări din Uniunea Europeană (Ungaria, Austria, Germania, Spania, Italia, Grecia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Anglia, Cipru) dar și pe tărâmuri îndepărtate ca Emiratele Arabe Unite, Canada sau SUA. Recent, au mai adaugat pe listă Croația, Polonia, Belgia, și Noua Zeelandă.

Când planul nu coincide cu realitatea. Ce anume și-a propus să realizeze în 2017 și nu a reușit

În urmă cu doi ani a început un plan de redefinire a proceselor interne ale companiei, plan care le va asigura extinderea într-un ritm accelerat. Declară că a fost mult prea optimist crezând că această redefinire și transformare se va încheia în 2017. Cea mai dificilă decizie pe care a luat-o în ultimele 10 luni a fost să nu accepte ca cineva să blocheze procesul de reorganizare internă a companiei.  „Mă refer atât la angajați, cât și la colaboratori. Am hotărât că voi renunța la angajații care nu se vor adapta la modernizare, indiferent de câți ani sunt în firmă. Societatea noastră evoluează continuu și rapid, iar companiile trebuie să țină pasul cu acest ritm”.

În 2016 a concurat pentru titlul de antreprenorul anului, respectiv de cel mai bun om de afaceri din România. Care este în opinia sa secretul unei afaceri de succes? „Aș vrea să vă pot dezvălui o rețetă, cu pași clari, pe care, ulterior, diferiți antreprenori să îi aplice și să aibă și ei instant succes în afacerea lor. Însă, deși sună clișeistic, valoarea cea mai mare, bunul cel mai de preț dintr-o companie sunt oamenii și mediul de dezvoltare creat în firmă.Nu este niciun secret al succesului, ci este punctul comun al tuturor companiilor în care oamenii valoroși, inteligenți, cu viziune, sunt apreciați și susținuți. În plus, dacă pui pasiune în ceea ce faci, atunci orice proiect devine un succes, pentru că automat deții valori precum răbdare, dedicare și curaj. Încă ceva, ne bazăm pe valori precum respect, onestitate, și încredere, ca fiind fundamentale pentru a crea relații de succes cu partenerii, angajații și colaboratorii noștri”.

Planurile sale de dezvoltare au fost mereu gândite pe termen lung. Intentionează să păstreze aceeași constantă a investițiilor permanente în produs, inovație și tehnologie. Și nu are niciun gând să vândă afacerea în următorii cinci ani. Indiferent de ce ne va rezerva viitorul, ne vom adapta la noile condiții și vom continua să investim în România. Aceasta a fost viziunea noastră timp de 25 de ani, o perioadă în care am trecut prin numeroase măsuri fiscale, schimbări politice și sociale și, am reușit să ne menținem pe val. De exemplu, criza economică din 2008 a fost un moment crucial, în care am văzut numeroase companii intrând în faliment, însă noi am reușit să ne reinventăm”.

Abilități cheie de leadership ale lui Eliodor Apostolescu

„Aș începe cu viziunea mea clară asupra afacerii. Cred cu tărie că trebuie să îți urmezi viziunea până la căpăt și să nu te lași influențat de ceea ce face concurența. Doar ideile în care crezi cu adevărat sunt cele care pot prinde viață. Altfel, nu le vei putea transforma niciodată în realitate și nu îți vei urmări viziunea. În general, îmi urmez logica și instinctul”.

Când instinctul îi spune că poate avea succes cu o anumită activitate se concentrează în acea direcție și stabilește toți pașii necesari pentru a obține succes. „Trebuie să gândești și să acționezi în mod profesionist în tot ceea ce faci și să rafinezi la maxim procesele, activitatea și afacerea, astfel încât să deprinzi o înțelegere holistică a respectivei activități”.

Și în cele din urmă, optimismul. A privit întotdeauna situaţiile prin care a trecut drept provocări şi nu dificultăţi. Poate că pentru mulţi producători de pe piaţă, anii de după revoluţie şi deschiderea pieţelor, apariţia companiilor multinaţionale, au reprezentat momente cruciale. „Pe noi, ne-a ambiţionat să căutăm noi soluţii, să producem aparatura şi reţeta unică de pufuleţi, patentate de noi, care să ne aducă mereu un plus în faţa competitorilor noştri”.

Dacă eşti suspicios şi neîncrezător în oameni poţi să fii lider?

Eliodor Apostolescu nu poate spune cu exactitate dacă este șef sau lider ci mai degrabă o combinație între cele două. Dar poate spune cu precizie că dacă eşti de fel suspicios şi neîncrezător în oameni cu siguranță nu poţi să fii lider. 
„Niciun lider de succes nu poate să își motiveze oamenii prin neîncredere și suspiciune. Dacă un lider reușeste să definească în mod clar obiectivele de business, apoi să își facă timp pentru echipa sa, să îi poată ghida, motiva și inspira, să le poată oferi feedback constructiv și să delege în mod inteligent responsabilitățile, atunci echipa ar trebui să fie în echilibru și să își atingă țintele” .
Apostolescu afirmă că își dorește să poată transmite cu claritate obiectivele și principiile din strategia de business și în același timp să îi poată inspira pe cei din jurul său prin abordarea optimistă și constructivă pe care o are asupra fiecărui proces sau proiect. „În general, când oamenii simt că liderul lor știe ce vrea, procesele care trebuie urmate și cum să îi ghideze, atunci oamenii vor căpăta încredere și îl vor urma necontenit”. 

În România, ca și în străinătate, avem puțini lideri de succes

Omul de afaceri crede că „leadershipul” este de multe ori o noțiune inspirațională, la care mulți manageri aspiră însă puțini sunt cei care înțeleg cu adevărat diferența. Un lider adevărat, în opinia sa, este concentrat să creeze alți lideri și nu se îngrijorează dacă îi sunt depășite cunoștintele sau dacă rolul lui într-o companie se diminuează prin prisma evoluției celor din echipa sa. „Modestia este o valoare de bază a unui lider de succes. În România, ca și în străinătate, avem puțini lideri de succes, pasionați cu adevărat de ceea ce fac, însă sunt mulți manageri care tânjesc să devină lideri”.
Eliodor Apostolescu afirmă că nu este de acord cu sintagma că societatea românească cultivă lideri falși. „Fiind o societatea deschisă, aflată în continuă interacțiune la nivel global cu alte societăți, piețe și tendințe, societatea românească susține competiția și performanța. Astfel, nu poate acomoda lideri falși, mai devreme sau mai târziu, aceștia vor fi marginalizați și excluși”.

Antreprenor vs. CEO

L-am întrebat pe Eliodor Apostolescu cum își explică faptul că mulți directori generali, deși conduc afaceri de succes, nu se încumetă niciodată să devină antreprenori. Iar una dintre principalele diferențe între un CEO și un antreprenor constă în faptul ca „în antreprenoriat nu exista butonul de pauză”. „Te afli într-un continuu flux de idei și dezvoltare al business-ului, mânat fiind de perfecțiunea cu care urmăresști toate detaliile afacerii, până la stadiul în care te identifici cu afacerea. Dacă un antreprenor de succes își vinde afacerea, în general, acesta începe la scurt timp un alt business. Profesia de director general este cumva lineară, mulți dintre aceștia își văd jobul ca pe o carieră, pe care o construiesc atent, în timp, pentru ca mai târziu să aibă de unde se retrage. Când alegi viața de antreprenor, alegi să trăiești într-o cascadă de evenimente, cu urcușuri și coborâșuri, niciodată linear.”

Un antreprenor este deschis și are curajul de a-și asuma riscuri, de a-și asuma că el și întreaga familie depind de succesul zilnic al afacerii, neștiind la final de lună ce venit va avea sau dacă în termen scurt va mai deține respectiva afacere. Un CEO, cel mai înalt nivel de management dintr-o companie, pe de alta parte, are și el parte de decizii riscante, însă consecințele acelor decizii sunt împărțite pe diferitele nivele ale corporației și nu se răsfrâng în mod direct și unic asupra lui.

Eliodor Apostolescu susține că sunt mulți antreprenori care nu vor putea fi niciodată directori de succes, cât și directori care nu își doresc și nu se văd antreprenori. În același timp, pot deține ambele roluri cu succes, dacă au acces la un anumit set de abilități precum structura managerială, creativitate, apetitul pentru risc, curaj, viziune de lungă durată, claritate și instinct.

Despre carieră și succes

Eliodor Apostolescu a absolvit Politehnica Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică. Nu am avut niciun alt loc de muncă înainte de a se apuca de afaceri. A început cu afacerea cu îngheţată, pe care a dezvoltat-o timp de 4 ani. Ulterior, a decis să își extindă afacerea tot în domeniul alimentar, pentru a avea continuitate pe tot parcursul anului. S-a gândit la pufuleţi împreună cu partenerul său Cătălin Nour la pufuleți- un produs aparent simplu de creat. „Cunoștintele acumulate în facultate m-au ajutat să modific expandorul de pufuleți, am pornit de la o variantă cumpărată și am ajuns să schimb totul. Astfel, am reușit să creăm un expandor unic în lume, o tehnologie patentată, care ne asigură de peste 20 de ani gustul și rețeta unică a pufuleților”

Tatăl său a murit în 1986, când România se afla încă sub regimul comunist,  dar e convins că a moștenit talentul antreprenorial de la el. Își amintește și acum discuțiile pe care le avea cu tatăl său și spune că se regăsește în conversațiile pe care le poartă cu fiica sa. „La mai bine de 30 de ani, descopăr în practica de zi cu zi, principii pe care tatăl meu mi le explica atunci. Cred că de la tatăl meu am moștenit gândirea antreprenorială, iar de la mama claritatea în gândire, orientată spre concret”.

Teama de succes sau frica de a pierde totul într-o zi

Mai bine de 20 de ani a avut aceasta teamă și crede că majoritatea antreprenorilor o au. „Este o temere care îți ascute gândirea și te ține conectat la afacere ca o baterie legată la redresor, primești curent permanent. Nu ai weekend, nu ai vacanță, noaptea de Anul Nou nu este un moment de petrecere, ci este o oră de bilanț pentru anul care tocmai se încheie. Sentimentul nu este că pierzi totul și că rămâi pe drumuri la propriu, este de o mie de ori mai intens. Probabil din acest motiv vedem mulți antreprenori ca își vând afacerile de succes, în plină ascensiune, și nu îți poți explica ce i-a determinat să vândă compania pentru niște bani pe care i-ar fi putut câștiga poate înzecit în următorii 5-10 ani”. Apostolescu spune că firma este „mintea mea oglindită în fapte și, pentru că nu pot vinde o parte din mine, nu am încotro decât să îmi înving temerile și să merg mai departe”.

Dacă ar fi să o ia de la capăt în afaceri

Eliodor Apostolescu nu poate spune că a făcut greșeli majore sau că a luat decizii greşite care să fi influenţat fundamental evoluţia afacerii. În linii mari, spune el, „toate deciziile importante s-au dovedit inspirate”, însă cred că fiecare decizie presupune o maturizare şi o conştientizare a alegerii făcute. El crede că dacă am reuşi toţi să învăţăm din greşelile noastre şi să nu le mai repetăm, am forma o societate matură şi un mediu de afaceri competitiv. 

Inocență, naivitate, creativitate 

Ca adulți și oameni de decizie, Eliodor Apostolescu spune că este greu să acceptăm ideea că, măcar în interior, am mai păstrat o fărâmă din copilărie. „Ce ar crede lumea despre tine? Ce ar spune cei care se încred în deciziile tale și le urmează? Ar asculta și urma un imatur, un copil? În ceea ce mă privește, cred că în această postură de oameni mari ne-am păstrat copilăria, doar jucăria și jocul s-au schimbat. Jocurile copilariei s-au transformat în proiectele creative ale maturității. Mă bucur ca un copil de fiecare dată când creez un proiect nou, indiferent dacă este vorba despre un produs nou, un business nou sau un program nou în companie. Nu rezultatele financiare care apar în urma unui proiect reușit mă bucură, însă bucuria vine din faptul că am reușit, exact ca în copilarie când plănuiam să câștig de-a v-ați ascunselea și reușeam”.

În plus, se bucură de fiecare moment petrecut împreună cu fiica sa iar vacanțele petrecute cu familia le descrie ca pe „deconectarea perfectă”. „Mergem în parcuri de distracții, practicam sporturi împreună etc”.
În concluzie, consideră Apostolescu, „eu cred că antreprenorii sunt niște copii mari care și-au păstrat inocența de a crede că visele lor vor deveni realitate când vor crește, naivitatea de a se încrede în propriile idei chiar și atunci când nimeni altcineva nu crede în ele, și creativitatea de a-și transforma visele în realitate”.

Principiile după care se ghidează în afaceri

„Pot enumera multe principii, dar unul mi se pare definitoriu și relevant pentru noi toți: «ascultă sfaturile și opiniile celor din jur, dar decizia ia-o de unul singur». Practic, ascultându-i pe cei din jur putem învăța din experiențele și sfaturile lor. Însă, atunci când luăm o decizie, trebuie să ne ascultam propriul intelect și instinct. Nu este nimeni în locul tău dacă greșești, iar consecintele le vei suporta singur”.
Apostolescu spune că părinții l-au învățat că bunul cel mai de preț pe care și-l poate oferi este educația și că în viață nu este importantă meseria pe care ți-o alegi, ci profesionalismul cu care o faci. „Nu este suficient să îți îndeplinesti responsabilitățile bine și atât, ci să excelezi, să o faci excepțional de bine. Să țintești în fiecare clipă, cu fiecare pas mic, către excelență și performanță”.


Eliodor Apostolescu este nominalizat la categoria „Management general”. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Gala Revistei CARIERE 2017, care se va desfășura pe 14 decembrie, la Hotel Radisson. Nominalizații pot fi votați pe http://gala-cariere.ro


0 comentarii 707 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter