Management

Bibiana Stanciulov: „Succesul nu se raportează la bani ”

Dana Badea › Lun, 2017-11-27 12:10
Bibiana Stanciulov este directorul general al companiei Sonimpex Serv Com., care produce marca „Magiun de prune de Topoloveni“ din Argeş. Fost sociolog, a lucrat o perioadă în media - pentru o perioadă a profesat şi ca jurnalist al postului Radio România Actualităţi - după care s-a apucat de antreprenoriat. În afaceri și-a propus o strategie simplă: să pună produsul pe harta globală. Și a reușit. În 2011 „Topoloveni - magiun de prune” a fost primul produs românesc care a obtinut indicația geografică protejată la nivelul Uniunii Europene.

Bibiana Stanciulov este nominalizată la Gala Revistei CARIERE 2017 la categoria „Management general”. Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 decembrie, la Hotel Radisson. Pentru mai multe detalii puteţi accesa http://gala-cariere.ro.

Dacă ar fi să se întoarcă în timp, Bibiana Stanciulov este unul dintre antreprenorii care ar schimba modul în care a realizat anumite lucruri în business-ul său și şi-ar prioritiza altfel activitățile, pentru a face mai bine faţă problemelor.

Bibiana Stanciulov a intrat în mediul de afaceri în anul 1993, reţeta succesului fiind, după cum mărturisește aceasta, calitatea oamenilor și a produselor. A reușit să revitalizeze o fabrică veche pe care a cumpărat-o de la statul român în 2001.

În 2011, magiunul produs în fabrica sa de la Topoloveni a fost primul produs românesc care a obtinut indicația geografică protejată. Acum, gama de produse depășește 30 de preparate pe bază de fructe și legume. 

„Dulcețurile le producem conform unui brevet de invenție - cu investiții mari - prin care am înlocuit siropul din zahăr cu sirop natural din măr” afirmă Bibiana Stanciulov.

Se mândrește cu „cele mai premiate alimente de pe piața românească”, dar premiul de suflet este Calitatea de Furnizor al Casei Regale a României. „Unul dintre cele mai emoționante momente a fost cel în care Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, mi-a acordat acest titlu. Fenomenal moment de referință și de obligație a păstrării calității și respectării tradiției gastronomice românești” .

Anul 2017 este „de referință” pentru afacerea familiei Stanciulov  

În 2017 s-au finalizat programele de promovare a magiunului din prune - Topoloveni, programe susținute, în cea mai mare parte, de Uniunea Europeană. La capitolul realizări în 2017, Bibiana Stanciulov punctează încheierea, după 24 de ani, a relațiilor cu banca la care a fost deschis contul firmei în 1993.

„Nu a fost o despărțire «prietenoasă», dar finalul a fost avantajos nouă”, a ținut să menționeze Bibiana Stanciulov. Tot în acest an a reușit, cu „eforturi și sacrificii ale familiei”, să eficientizeze consumul de utilități prin achiziția unei centrale noi cu ajutorul căreia se produce aburul tehnologic necesar pentru funcționarea cazanelor duplicat din fabrică. Din punct de vedere al producției, împreună cu echipa a continuat să cerceteze fructe românești, de mult uitate, din care să obțină dulcețuri noi.

Și tot anul acesta a reușit să obțină după 14 luni motivarea de la Curtea de Apel în procesul pe care l-au intentat unei alte firme pentru încălcarea /furtul de imagine a Indicației Geografice Protejate - Topoloveni- Magiun din prune. Chiar dacă nu a reușit să elimine concurența neloială, „se laudă” cu performanța unei creșteri - până acum - de 30 %, față de 2016. „Din păcate până acum, țările unde noi am promovat și am reușit să deschidem piața, au fost în cea mai mare parte, «invadate» de producătorul «bunătăților de Topoloveni» care practică prețuri mici. Deoarece avem probleme foarte grave cu concurența neloială, am decis să nu mai comunicăm zonele unde vom face exporturi. Suntem prezenți, cu cantități mici, pe toate continentele”.

Desigur, anul acesta și-ar fi dorit să finalizeze procesele pe care firma le-a început împotriva concurenților neloiali. „Pornim de la considerația minimă că este absolut ilegal, la limita penalului în toate statele Uniunii Europene, să copiezi o Indicație Geografică Protejată. Sunt deja foarte cunoscute cazurile șampaniei - nimeni nu are voie să folosească acest toponim «Champagne», al unui celebru producător de parfum din Europa și al altui producător de ape minerale din SUA. În toate cazurile au fost obligați să achite sume importante pentru contrafacere. Totuși, cu optimismul care ne caracterizează, sperăm ca în următoarea perioadă de timp să apară rezultatele la toate acțiunile pe care le-am întreprins”.

Cea mai dificilă decizie pe care Bibiana Stanciulov spune că a luat-o în ultimele 10 luni a fost „despărțirea” de BCR și refinanțarea societății. „Decizii dificile am zilnic de luat, mai ales când analizez modul în care am fost «furați» sub privirea îngăduitoare a autorităților statului, autorități care erau obligate să ne asigure protecția brandului. Este foarte greu să îți menții eleganța în comunicare când vezi cum se scurge «succesul» financiar în buzunarul unor hoți de imagine...”

Anul 2018 vine cu noi provocări iar ultimile măsurile fiscale nu par să o îngrijoreze pe Bibiana Stanciulov.
„Am considerat întotdeauna că democrația trebuie respectată. Avem un singur partid din care facem parte, Partidul Magiunului, al cărui conducători și membri suntem noi, colectivul Sonimpex Topoloveni și toți consumatorii noștri. Nu vom afecta veniturile niciunui salariat. Nu sunt vinovați angajații pentru că m-au urmat în această frumoasă «aventură» a realizării unei fabrici. Nu am studiat atent toată documentația dar, dacă există egalitatea plății impozitului pe profit și a neexternalizării profitului, consider că în scurt timp este posibil să apară rezultate pozitive”.

Succesul nu se raportează la bani

Pentru familia Stanciulov, succesul nu se raportează la bani. Antreprenoarea crede că banii apar după ce consolidezi numele afacerii. „Faptul că vom rămâne în istorie ca fiind primul producător român, din industria alimentară, care a adus un produs de la începutul secolului trecut - magiunul din prune - ca brand al României și am reușit performanța de a fi singurii, timp de 5 ani (aprilie 2011-aprilie 2016), înseamnă că ne merităm numele de Român! Cred că afacerile de succes sunt afacerile de familie dat fiind faptul că în familie se promovează același tip de valori. Valorile le descoperi în fiecare zi, dar corectitudinea, cinstea, educația, respectul pentru cei cu care lucrezi presupun un grad ridicat de anduranță zilnic.”

Pentru următorii cinci ani, fondatoarea companiei declară că și-a propus să dezvolte produse noi și nicidecum să vândă afacerea pentru că „nu ai cum să vinzi patriotismul”. A pus suflet și a atras alături de ea mulți oameni de calitate și nu poate să vândă destine. „Este o poveste adevărată, frumoasă pe care o scriem în fiecare zi noi, familia Stanciulov, și toți cei care lucrează împreună cu noi”.

Despre educația antreprenorială, Bibiana Stanciulov afirmă că este dificil de discutat într-un stat care are doar 27 de ani de capitalism. „Noi uităm că am devenit capitaliști și antreprenori în ultimii 27 de ani. Pe vremuri, în cărțile de economie politică, acest stadiu se definea «capitalism sălbatic». Poate să contrazică cineva acest termen?!”

Cea mai mare piedică în evoluţia antreprenoriatul românesc în opinia sa nu este neapărat birocrația sau migrația forței de muncă, ci lipsa capitalului. „În Italia poți să obții creditare doar pe baza bucăților de cașcaval, (cel înregistrat de UE) și a forței de muncă”.

Atitudinea critică este invers proporțională cu gradul de rudenie

Pe lista abilităților sale de a lucra cu oamenii, Bibiana Stanciulov punctează înțelegerea fiecărei persoane cu care lucrează, cunoașterea problemelor sau bucuriilor fiecărei familii, implicarea oamenilor în luarea deciziilor în funcție de specificul fiecărui punct de lucru, acceptarea propunerilor venite din partea colectivului, sau responsabilizarea fiecărei persoane la locul de muncă. Recunoaște că atitudinea critică a sa este invers proporțională cu gradul de apropiere prin rudenie sau cunoștințe iar atitudinea cea mai intransigentă o are față de Diana, fiica sa, cea care va prelua mai departe afacerea.

Pentru angajații săi consideră că este un lider iar exemplul personal și prezentarea rezultatelor practice pe înțelesul tuturor este cheia sigură a succesului. „Oricine va vizita făbricuța noastră- esențele tari se țin în fabrici mici- va fi plăcut impresionat de atitudinea superioară cu care va fi privit de oricine din colectivul nostru, superioară în sensul că Ea/El produc unicate autentice și domină sentimentul de «al nostru». Caracterul meu dominat de altruism atrage oamenii fără eforturi deosebite. Sunt convinsă că liderii există acolo unde există și performanță”.


   

Despre carieră și succes

Bibiana Stanciulov a absolvit Facultatea de filosofie - sociologie, redefinită sociologia, „dintr-un condei”, după cum mărturisește, în anii 1977. A trecut mult timp de atunci și se ferește să nominalizeze pe unii dascăli în detrimentul altora. „Îmi face plăcere să mă revăd cu profesorul Septimiu Chelcea, cel care mai în glumă, mai în serios, a vorbit despre «magiunologie»”.

Succesul, în opinia sa, se construiește în fiecare moment iar rețeta este „să îți creezi mereu bariere, cât mai înalte, pe care să le depășești. Crede că dacă mâine ar pierde totul, cu „«utilajele» din dotare, cap, mâini și picioare poate să facă ceva care să nu «ruginească»”.

Inocență, naivitate, creativitate 

Bibiana Stanciulov consideră că inocența și naivitatea nu fac casă bună cu antreprenorul. El trebuie să fie asemeni unui părinte autoritar dar care nu uită niciodată să își îmbrățișeze copilul pentru faptele bune. „Cine se ferește de năzbâtiosul din interior va uita să viseze, deci adio creativitate, curaj.. Creativitatea este obligatorie indiferent de ceea ce faci. Începe de la calitatea de părinți și continuă până la cea de antreprenor. Creativitatea conduce spre competitivitate și succesul este imediat”.

Bibiana Stanciulov recunoaște că bunicii și părinții au învățat-o să ia întotdeauna calea adevărului iar principiile după care s-a ghidat în viață sunt „să aperi ce este al tău” și „să nu minți”. De altfel, își amintește cu drag de bunicul său care prin joacă îi dădea diverse lecții care i-au folosit mai târziu, în viață.


Bibiana Stanciulov este nominalizată la categoria „Management general”. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Revistei CARIERE 2017, care se va desfășura pe 14 decembrie, la Hotel Radisson. Nominalizații pot fi votați pe http://gala-cariere.ro


0 comentarii 1167 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter