Management

Avem o Romanie. Fiecare alta

Cosmin Alexandru › Mar, 2007-10-16 00:05

In vara asta, am trait trei intamplari care mi s-au legat in cap intr-un mod inedit. Am sa incep cu cea mai recenta. Din 1990, am calatorit frecvent in strainatate, de cateva ori in fiecare an. In prima parte a anilor '90, cand eram intrebat de unde sunt si spuneam Romania, raspunsul meu era urmat cel mai adesea de replica interlocutorului: "Aaa, Ceaucescu!". In a doua jumatate a anilor '90, replica cea mai frecventa era "Aaa, Hagi, Nadia Comaneci!". La inceputul anilor 2000 replicile incepusera deja sa fie confuze, amestecate. In SUA, am avut parte atunci si de "Aaa, Muresan, Dracula!".

Cosmin Alexandru

 

Anul acesta, am fost in vacanta in Grecia, intr-un minunat periplu in Peloponez, inainte de incendii, si pentru prima data in ultimii 17 ani, raspunsul meu "Romania" nu a mai nascut nici o replica. N-am mai primit nici o urmare de la nici una dintre persoanele cu care am intrat in vorba. Mimica celor mai multe imi inspira o nedumerire pasiva sub forma de trei puncte insiruite care puteau insemna orice sau nimic "Romania..."

Fiind prima data intr-o astfel de situatie, chestiunea mi-a dat de gandit si mintea
mi-a zburat la o intamplare petrecuta inainte, la sfarsitul lui iulie, in Bucuresti. Era ora 4.30 dimineata si ma intorceam cu masina din provincie. Inainte de o intersectie din care faceam la dreapta spre Splai, in spatele meu, foarte aproape, o dubita alba mi-a semnalizat brusc si foarte agresiv cu farurile sa ma dau la o parte, desi drumul la ora aceea era atat foarte lat, cat si foarte gol. Din cauza apropierii si a fazei lungi nu am putut sa-mi dau seama ce fel de masina era. Dupa cativa metri, am virat la dreapta si am intrat pe Splai. Masina a tasnit din spate, moment in care am realizat ca era o duba de ambulanta care nu avea insa pornit nici girofarul, nici sirena, nimic. M-a depasit in tromba si a inceput sa ma sicaneze blocandu-mi inaintarea, cand pe banda intai, cand pe a doua. Cum conduc in Bucuresti de 17 ani in fiecare zi, am deprins atat abilitatile, cat si tupeul specific. Il depasesc din scurt, iar la primul semafor ii tai calea, pun masina de-a curmezisul, ma dau jos si ma duc la idiot, sofer singur, fara doctor, fara pacient, fara urgenta. Zic: "Care e problema? De ce imi tai calea?" Zice: "C-asa vreau!". Zic, cu gandul ca omul vrea sa se dea in spectacol: "Vrei sa te vezi la stiri?". El pesemne ca intelege ca-l amenint, ca-l reclam si zice: "Ei si, ce-o sa-mi faca, o sa ma dea afara din Romania?". Nu mi se intampla des, dar de data asta mi s-a intamplat - am ramas mut, fara replica, in mijlocul drumului. Pur si simplu n-am putut sa integrez nici premisele, nici concluzia nervosului. Cum adica, el e convins ca in tara asta nu i se poate intampla nimic? Sau datul lui afara de aici ar fi fost pedeapsa suprema? E foarte posibil sa-mi fi pus intrebarile astea cu gura cascata. M-am intors, m-am urcat in masina si m-am simtit foarte singur in Romania asta, din care pe el n-o sa-l dea nimeni niciodata afara.

Si m-am dus cu gandul la o intamplare petrecuta cu vreo luna inainte de asta. Eram tot in masina, cu cei doi baieti ai mei in spate. Stateam la semafor pe Tunari, in spatele unui Mercedes bleumarin. La un moment dat, soferul din fata deschide geamul si arunca pe jos un pachet gol de tigari. Pornesc incet, ajung in dreptul lui, deschid geamul din dreapta si zic: "De ce arunci hartia pe jos?"

Nesimtitul da un pic capul in spate, mirat peste masura de prezenta si intrebarea mea. Zice: "Pai, unde s-o arunc?". Zic: "Pai, de ce n-o tii in masina si o arunci cand ajungi undeva, ca sa nu mai fie asa multa mizerie pe strazi, in tara asta". Omul isi revine fulgerator din uimire si din faptul ca fusese luat complet pe nepregatite, trage aer in piept, compune o grimasa amenintatoare si urla la mine: "Da', ce frate, asta-i tara? Asta-i un c...t da tara! Normal ca arunc!". Semaforul e deja verde, asa ca nu mai am timp sa continuu conversatia, desi cuvantul asta poate nu reflecta cel mai bine ce faceam noi acolo. Inchid geamul si ma bucur sa-l aud pe baiatul meu cel mare, din spate: "Tati, ce tampit!".

Am plecat destul de nedumerit, gandindu-ma cum se gandeste tampitul ca la el in Mercedes e o tara parfum, care nu poate suporta o bucata de hartie pentru un sfert de ora, asa ca e obligat sa o arunce imediat intr-un c...t de tara care poate suporta orice, oricat, ca el merge prin ea cu geamurile inchise si fumurii.

Si uite asa, intorcandu-ma la grecii cu care m-am intalnit in vacanta, m-am mirat mai putin ca ei nu mai stiu ce sa zica despre Romania, ca nici eu nu prea mai stiu. O fi mai bine sa ma dea cineva afara din ea sau sa ma dea inauntrul ei, intr-o tara mai mica cu nume strain? Sau mai am si alta varianta?

0 comentarii 9399 vizualizări
 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter