Management

12 metode prin care poți să îți motivezi angajații (fără legătură cu banii)

Ana Nicoleta Zafiu › Mar, 2017-09-19 07:57
Nivelul de motivație al angajaților influențează atât rezultatele cât și productivitatea acestora.
Angajații demotivați sunt apatici și lipsiți de energie, pe când cei care au un nivel ridicat al motivației afișează un comportament entuziast și sunt concentrați pe a acționa. 
Foto: Pixabay

Motivația este de două tipuri: intrinsecă și extrinsecă. Motivația intrinsecă este cea mai importantă, fiind determinată de compatibilitatea angajatului cu activitatea pe care o desfășoară. Așa încât este foarte important ca angajatorii să recruteze persoane care să fie potrivite cu rolul pe care-l vor avea în cadrul organizației.

Motivația extrinsecă este determinată de factori externi cum sunt: mediul de lucru, posibilitățile de avansare în cadrul companiei, compatibilitatea cu ceilalți membrii ai echipei, siguranța locului de muncă, preocuparea firmei pentru angajați, relația cu superiorul direct, banii, etc.


CITEŞTE ŞI: În dialog cu Marcel Iureș. Un chip care domină scena și o voce imposibil de denaturat

De asemenea, este important de precizat faptul că fiecare angajat este motivat de alte aspecte. În consecință, pentru a motiva o echipă într-un mod autentic și durabil este necesar să fie obținute informații concrete despre factorii motivaționali care acționează la nivel de organizație; aceștia fiind diferiți de la o companie la alta. În funcție de rezultatele obținute se pot identifica și implementa strategiile de motivare potrivite.

Câteva dintre abordările care pot avea un impact pozitiv asupra nivelului de motivație sunt următoarele:

Flexibilitatea programului de lucru
Din ce în ce mai mulți angajați resimt nevoia unui program flexibil. Prin acordarea acestui beneficiu compania își manifestă încrederea în membrii echipei, transmițându-le faptul că există convingerea că aceștia își vor organiza într-un mod avantajos timpul și că vor avea rezultatele așteptate.


CITEŞTE ŞI: Ești șef tânăr, proaspăt promovat. Ce faci?
Posibilitatea de a lucra de acasă
Posibilitatea de a lucra de acasă în anumite zile este un avantaj valorizat de angajați, întrucât le asigură libertatea de a decide asupra modului în care își gestionează activitatea.

Team building-ul
Team building-ul reprezintă o ocazie foarte bună pentru ca angajații să se cunoască și din perspectivă informală, fiind de asemenea, benefic pentru sudarea echipelor.

Petreceri pentru copiii angajaților
Prin acest tip de acțiune compania valorizează latura umană a relației cu angajații, astfel încât efectele vor fi cu siguranță pozitive.

Activități cu echipa
Aceste activități se pot desfășura la locul de muncă sau în afara acestuia. Pot fi organizate ateliere de lucru în care angajații să realizeze diverse obiecte cu care ulterior să fie decorat sediul firmei sau se pot aloca ocazional câteva ore în care membrii echipei să-și pregătească împreună masa de prânz. De asemenea, ieșirile în oraș după birou sunt benefice pentru consolidarea relațiilor între colegi.

Spații de relaxare
Amenajarea unor spații în care angajații să aibă posibilitatea de a se destinde este foarte avantajoasă atât pentru aceștia, cât și pentru companie. Stresul și oboseală afectează productivitatea și influențează în sens negativ rezultatele, în consecință este necesară identificarea unor soluții care să atenueze acești factori. De exemplu, pot fi amenajate locuri în care membrii echipei să facă mișcare.

Cursuri și training-uri
Investiția în oameni este o măsură de bază pentru orice companie care pune accentul pe performanță.
De fapt, ajutând angajații să se dezvolte compania contribuie la propria creștere. 

Sesiuni de brainstorming
Pentru fiecare individ este esențial să simtă că este valorizat. Crearea unui context în care membrii echipei să-și manifeste liber punctul de vedere îi va ajută pe aceștia să-și consolideze stima de sine profesională și de asemenea, această acțiune va favoriza construirea unor relații de muncă bazate pe respect, acceptare și încredere. Brainstorming-ul poate fi abordat de exemplu, în situațiile în care este necesară o alegere care va impacta în mod direct echipa.

Compatibilitatea dintre manager și echipă
Oamenii se simț invariabil demotivați în situația în care managerul nu este atent la nevoile lor profesionale și nu împărtășește aceleași valori ca ei. Totodată, angajații au nevoie să fie în subordinea unui manager care are un statut socio-profesioal solid. În caz contrar, va fi foarte dificil ca aceștia să fie motivați în a-și atinge obiectivele setate. Altfel spus, este important ca managerul să reprezinte un model și să-i inspire pe membrii echipei sale, oferindu-le în același timp suport și ajutându-i să se dezvolte.


CITEŞTE ŞI: România va participa la Târgul de carte de la Göteborg. Portretele invitaților de marcă

 
Validarea rezultatelor obținute
Validarea atât individuală, cât și publică a rezultatelor pe care angajații le obțin este o acțiune motivantă pentru întreaga echipă. Acest lucru se poate concretiza de exemplu, prin oferirea unor diplome simbolice, cum sunt: “diploma pentru vânzătorul care a obținut cel mai mare profit”, “diploma pentru vânzătorul care a realizat cea mai mare cifră de afaceri”, “diploma pentru angajatul care a comunicat cel mai eficient”, etc.
În acest fel, managementul companiei transmite într-un mod creativ care sunt așteptările pe care le are de la angajați și în aceleași timp își manifestă aprecierea pentru cei care obțin rezultate.
Cel mai important aspect, în raport cu aceste acțiuni este să fie concretizate într-un mod obiectiv și autentic. În caz contrar, vor avea efectul invers, adică demotivarea.

Transparența
Lipsa transparenței are efecte negative asupra moralului angajaților și implicit, asupra calității muncii lor.
Așadar este esențial ca membrii echipei să aibă claritate cu privire la: rolul lor în cadrul organizației, perspectivele de evoluție profesională și financiară, motivele pentru care este necesar să obţină anumite rezultate, motivele pentru care este util să întreprindă anumite acțiuni, etc. Totodată, transparența cu privire la salarii poate fi foarte utilă. Pentru ca acest lucru să fie posibil este necesar să existe niveluri salariale și obiective concrete care să îi ajute pe angajați să evolueze din acest punct de vedere. În ceea ce îi privește pe angajații care au target este esențial ca aceștia să înțeleagă mecanismele prin care pot beneficia de bonus și să aibă vizibilitate permanentă în raport cu realizările lor. 

Beneficii adiționale salariului
Abonamentele la de sport, accesul gratuit la biblioteci, asigurarea transportului reprezintă doar o parte dintre beneficiile care pot contribui la motivarea angajaților.


Toate aceste aspecte, alături de multe altele, contribuie la obținerea unui nivel de motivație ridicat.
De asemenea, dacă transpunem piramida nevoilor lui Maslow asupra mediului organizațional, vom observa că oamenilor le este dificil să evolueze dacă sunt blocați la unul dintre niveluri. De exemplu, unui angajat îi va fi foarte dificil să se preocupe de dezvoltarea sa personală dacă este îngrijorat de siguranța locului de muncă.

Totodată, este important de precizat faptul că cu cât o nevoie este mai slab satisfăcută cu atât ea devine un factor motivațional mai puternic în ierarhia angajatului respectiv. Astfel, este important de subliniat faptul că fiecare individ este diferit și implicit modalitățile prin care se simte motivat sunt variate; de aceea, este necesar să fie identificate nevoile concrete ale angajaților. 


Ana Nicoleta Zafiu,
Consilier în carieră, CareerInvest.ro 

1 comentariu 5436 vizualizări

Comentarii

2017-10-02 13:36

DIANA ZAHARIEA

Referitor titlu

Titlul articolului amintea ca aceste idei de motivare nu au legatura cu banii - cursurile, petrecerile, teambuilding-urile, workshop-uri -toate sunt generatoare de cheltuieli insa..

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter