Leadership

Interviu cu Ramona Ursu: Ziaristul din linia întâi

Daniela Palade Teodorescu › Mie, 2017-11-29 10:38
O experiență de peste 15 ani  în jurnalismul de investigație, o carte despre dosarele securității, o altă carte publicată la Humanitas - probabil singurul document consemnat despre evenimentele din februarie 2017 - , o demisie răsunătoare, o atitudine curajoasă, asumată,  un idealism de ziarist care vrea să schimbe lumea, o specie pe cale de dispariție – jurnalistul responsabil, cu conștiință. Toate vorbesc despre aceeași persoană. Ramona Ursu.

Ea este nominalizată la categoria "Liderii noii Românii" în cadrul Galei Revistei CARIERE 2017 - Români care ne inspiră. Pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul http://www.gala-cariere.ro/

Azi, dacă te rezumi doar la a-ţi scrie articolul, cred că ţi-ai făcut meseria de jurnalist doar pe jumătate

Ramona Ursu este jurnalist, formator de opinie, influencer, scriitor și, cumva, militant social, o dată cu declanșarea manifestațiilor din Piața Victoriei. Spun „cumva” pentru că Ramona nu se regăsește în postura de militant. „Eu doar mi-am făcut doar datoria de jurnalist și de cetățean. În aceste lucruri cred până la capăt. Nu simt că aparțin vreunei mișcări, din contră, e ceva ce nu mă definește în niciun fel. În orice împrejurare, aș face exact la fel, dacă aș considera că lupt pentru o cauză în care cred. Pe de altă parte, după proteste au apărut foarte multe mișcări, grupuri, asociații care au #Rezist la bază, iar nu fac parte din niciunul dintre aceste grupuri. Am refuzat total să mă asociez vreunui astfel de grup, deși am fost invitată de mai multe ori, și nici nu voi face parte nici de acum încolo, tocmai pentru că un jurnalist are un cu totul alt rol decât acela de a fi in vreo mișcare anume, chiar dacă este una nobilă”.

Ramona Ursu este recunoscută în primul rând pentru articolele sale de opinie, editorialele ei ajungând și la peste o sută de mii de afișări pe articol, mai ales în ultimii 5-6 ani. Faptul că și anul acesta a continuat, fără o publicație anume în spate, în același ritm, fie pe blogul său, fie pe Facebook, e o confirmare a valorii dobândite în toți anii de muncă în presă.

„Este greu să mai fii orice altceva atunci când practici, cu toată credinţa, jurnalismul. Asta am înţeles eu în aproape 15 ani de presă. Însă cred că toate celelalte lucruri despre care vorbiţi, dacă mă vizează sau nu, pentru că nu m-am evaluat altfel niciodată decât ca jurnalist, vin din ceea ce fac prin meseria mea. Şi mai cred în ceva, anume că, cel puţin în epoca asta a comunicării în care trăim, jurnaliştii nu sunt, şi nici nu ar mai trebui să fie, doar nişte indivizi care scriu ce au de scris, dar care se distanţează, în rest, de cei pentru care scriu. Cred că unii ziarişti, acum, mai sunt percepuţi şi ca formatori de opinie, influenceri, militanţi, tocmai pentru că beneficiază de un mediu online foarte generos, de reţelele sociale care le deschid foarte multe căi spre restul lumii. Acum, dacă te rezumi doar la a-ţi scrie articolul, cred că ţi-ai făcut meseria de jurnalist doar pe jumătate. Pentru că, din fericire, este o eră fantastică a comunicării, în care ziariştii trebuie să fie în linia întâi, trebuie să înţeleagă cât de important este să vorbească permanent cu cei care îi citesc sau îi urmăresc la radio, la TV. Trebuie să înţeleagă cât de important este să le explice acestor oameni mai mult decât ar putea cuprinde într-un articol. Şi mai cred că jurnaliştii, tocmai pentru că ştiu cum se verifică o informaţie, cum se scrie sau cum se comunică o ştire astfel încât să fie înţeleasă de cât mai multă lume, tocmai pentru că ştiu cum să interpreteze repede şi corect anumite date, au datoria de a le arăta şi celorlalţi aceste lucruri. E o metodă bună, cred, de a educa publicul, de a-l învăţa să facă aceleaşi lucruri pe care le faci tu, jurnalistul. Sigur, poate că ceilalţi vor face asta la un nivel mai mic, dar e un pas important într-o lume în care informaţiile, multe dintre ele false, pot face şi un rău uriaş.”

Un jurnalist trebuie să fie, înainte de orice, şi un bun cetăţean

De la jurnalist la persoană publică e doar un pas și multă responsabilitate pentru toate acțiunile tale. Când oamenii îți urmăresc fiecare postare, când mesajul tău îi poate scoate în stradă sau îi poate ține în casă, pe umerii tăi apasă o greutate copleșitoare:  „Cred că un jurnalist trebuie să fie, înainte de orice, şi un bun cetăţean. Eu asta încerc să fiu. Jurnalist şi cetăţean. Cât îmi iese din fiecare, nu ştiu. Mă străduiesc să îmi fac cât mai bine ambele „meserii”. Dar ceea ce ştiu este că, într-o ţară care a fost învăţată mulţi ani să tacă, să accepte orice i se dă, să se supună fie unei dictaturi, fie unor conducători care au avut, în mare parte, drept principal scop umilirea şi jefuirea propriului popor, jurnaliştii trebuie să fie primii alături de ceilalţi cetăţeni, atât prin munca lor, cât şi pentru a-i ajuta să înţeleagă ce drepturi au, ce obligaţii au, ce înseamnă cu adevărat democraţia, ce înseamnă statul de drept, cum să respecte, dar şi să se folosească de legile ţării, cum să-şi selecteze informaţiile, cum să practice acel jurnalism cetăţenesc esenţial într-o lume liberă. Asta cred eu că pot face jurnaliştii pentru ţara lor, tocmai pentru că au acces mai repede la informaţii, tocmai pentru că au experienţă în privinţa colaborării cu instituţiile statului. Asta încerc să fac şi eu, fără să mă gândesc că acest lucru m-ar face mai mult decât un ziarist sau decât un cetăţean responsabil.”

În cel mai greu moment de încercare profesională, cuvintele domnului Gabriel Liiceanu au contat mai mult decât orice altceva

Într-o profesie mult decăzută în anii post criză economică, desconsiderată până la stadiul în care jurnaliștii erau considerați simpli executanți, Ramona Ursu și-a păstrat mereu idealismul și entuziasmul, deși parcursul profesional de până acum a fost presărat de schimbări, nedreptăți, presiuni, umilințe și intimidări:

„În plan profesional, mă pot considera un om fericit. Şi asta pentru că, din cei aproape 15 ani în domeniul presei, doi i-am petrecut în echipa „Evenimentul zilei”, în anii de glorie ai acestui ziar. Alţi nouă, până la începutul acestui an, au fost la „Adevărul”, unde pot spune că a urmat maturizarea mea profesională, având şanse uriaşe de a dezvolta, alături de jurnalişti foarte talentaţi, proiecte unice în presa românească, dar nu numai. Unul dintre proiecte a fost în Republica Moldova, unde am construit de la zero, lângă o echipă minunată, ziarul „Adevărul Moldova”, proiectul meu de suflet. Proiect pe care l-am coordonat în primul lui an, revenind, apoi, în redacţia-mamă, la Bucureşti.

Ţinând cont de toate astea, aş fi nedreaptă să mă plâng de greutăţi profesionale. Poate doar în toamna anului trecut, când un editorial scris de mine a deranjat foarte mult un personaj politic foarte influent la un moment dat, Victor Ponta. Atunci a fost momentul în care, poate mai mult ca oricând, am simţit asupra mea o presiune pe care un jurnalist nu ar trebui să o simtă într-o redacţie. Şi atunci a fost unicul moment în care m-am gândit ce rost mai are, pentru mine, să fac presă, dacă în interiorul unei redacţii începeam să simt o presiune bolnavă venită din exterior. Am avut, însă, şansa, atunci, să am oameni minunaţi alături, care mi-au arătat că drumul pe care merg este nu doar cel corect, cât şi cel pe care trebuie să păşesc mai departe. Cu fiecare ocazie, pentru acel moment de încercare profesională, am să îi mulţumesc domnului Gabriel Liiceanu, ale cărui cuvinte minunate au contat mai mult decât orice altceva exista în jur.

În plan social, probabil că nu m-am confruntat cu mai multe probleme decât un jurnalist care ajunge la o oarecare vizibilitate, la a deţine funcţii destul de importante într-un trust media. Au fost şi momente grele, evident, mai ales cele în care loviturile au fost simţite nu doar de mine, cât mai ales de familia mea. Şi tocmai din iubire şi din respect pentru copilul meu, pentru toată familia mea, am să mă rezum la a spune doar că le mulţumesc celor mai importanţi oameni din viaţa mea, familiei, în primul rând, dar şi unor prieteni de suflet, pentru că mi-au fost alături în momente extrem de grele. Şi pentru că doar datorită lor am reuşit să trec peste acele etape.” 

„Vine o zi în care vom ști că am fi putut face mai mult”

Contul de Facebook al Ramonei este unul dintre cele mai vizitate când vine vorba despre „starea nației”. Orice postare a ei aduna un minim de o mie de oameni. Postările ei au darul de a trezi conștiința oamenilor care văd doar binele personal. „E bine să ne amintim că viața asta nu e doar despre mine sau despre tine, la nivel personal. Dreptatea, adevărul nu se măsoară doar ținând cont de cum ne e nouă acum, exact în momentul ăsta. Pentru că vine o zi a decontului. Vine o zi când ne va ajunge din urmă conștiința. Să nu ne amăgim că nu va fi așa. Vine o zi în care vom ști că am fi putut face mai mult. Și în ziua aceea vom ști că lângă noi erau și alți oameni, alte vieți, erau toți cei la care nu ne gândeam. Era binele acela comun, era dreptatea aceea comună, era adevărul comun. Erau toate lucrurile care fac din orice ființă un om întreg. Un om care se ridică deasupra lui, a binelui și a fericirii pe care crede că le-a găsit, a lumii lui mici și perfecte cum i se pare că are, și vede un univers.”

Știu mulți oameni care o citesc pe Ramona și ies în stradă. Social media e probabil cel mai rapid și eficient mijloc de comunicare care încurajează democrația, iar Ramona valorifică la maximum acest avantaj. „Social media este un instrument care, în România, acum, e folosit în mare parte pentru a încuraja democraţia. Eu asta cred. Iar dacă mă gândesc doar la felul în care, prin intermediul reţelelor sociale, sute de mii de oameni s-au mobilizat în stradă într-o singură zi, în acest an, pentru apărarea statului de drept - iar acesta e doar un mic episod pe care îl pot da drept exemplu -, atunci am toate motivele să cred că balanţa se înclină spre partea pozitivă, anume că social media încurajează democraţia.”

De la idealism nu abdic. Niciodată. E biblia mea interioară.

Jurnalismul militant, într-o țară care pare că trage să revină la tiparele arhaice ale patriarhalității, nu e un teren foarte sigur pentru o tânără femeie și mamă. Intimidările de tot felul nu au lipsit din viața profesională a Ramonei Ursu și nu pot să nu o întreb dacă nu i-a fost frică și dacă au existat momente în care a fost tentată să „dezerteze” de la idealismul care o caracterizează. Ce o motivează să se implice în continuare și să reziste este un simţ uriaş al dreptăţii, moştenit probabil din familie. „Mă motivează enorm faptul că îmi doresc pentru copilul meu, Matei, care are 12 ani, o ţară cu adevărat liberă. O ţară condusă de oameni cinstiţi, o ţară în care valorile sunt chiar valori. O ţară în care Matei să vrea să înveţe, să muncească, să aibă o familie, să trăiască. O ţară din care să nu vrea să plece forţat de greutăţile din jur, aşa cum au făcut-o milioane de români care au ales calea străinătăţii. Şi mă mai motivează, în fiecare zi, sute, mii de oameni cu care ţin legătura, oameni care iubesc cu tot sufletul ţara asta, oameni care luptă pentru binele ei. E un sentiment care te copleşeşte, dragostea de ţară. Nu ai cum să nu rezişti în faţa a orice, atunci când e vorba despre asta.”

„Noaptea, ca hoţii!” este o carte pe care nu aş fi vrut să o scriu niciodată

Publicată de editura Humanitas, în mai 2017, și lansată la Bookfest, cartea reconstituie evenimentele politice din perioada protestelor publice din iarna acestui an, sub un titlu devenit slogan celebru. Deși i-a adus multă notorietate, „Noaptea, ca hoţii!” este o carte pe care Ramona nu ar fi vrut să o scrie niciodată, având în vedere evenimentele la care face referire, cele care au dat peste cap întreaga Românie după celebra şi toxica Ordonanţă 13. „Dar este o carte pe care a trebuit să o scriu. În ea mă regăsesc deopotrivă ca jurnalist şi ca cetăţean. Ecourile au fost foarte puternice, asta doar dacă mă gândesc la românii din ţară, dar şi de peste hotare care mi-au scris după ce au citit-o şi care mi-au spus nu doar că s-au regăsit în rândurile ei, dar şi că e o carte care păstrează nealterată istoria recentă a ţării noastre. Este o carte care s-a bucurat de o primire foarte bună atât la lansările pe care am reuşit să le fac în câteva oraşe din ţară, dar şi la Bruxelles. Este o carte pe care atât eu, cât şi cei care au citit-o credem că trebuie continuată. Deşi nu aş vrea să o fac, iată că evenimentele din ţară, politicienii noştri, aceiaşi care ne-au întors România pe dos în iarnă, îmi dau, din păcate, motive să scriu, în perioada următoare, şi partea a doua.”

Cartea este un îndemn de a nu renunța la idealurile care ne-au adunat în Piața Victoriei astă iarnă, susținut de vocile unor personalități de prestigiu ale vieții publice. Care sunt mesajele care au emoționat cel mai mult publicul?

„Cred că cel pe care l-am transmis la începutul cărţii, „nu-ţi fie frică!”, în jurul căruia am povestit câteva lucruri personale, dar şi din cariera de jurnalist, a adus speranţă în sufletul multora. O speranţă construită pe foarte multe încercări. Dar mai presus de asta, cred că vocile din carte au răsunat puternic în inimile cititorilor mei. Iar aici mă refer la interviurile pe care le-am făcut, în perioada manifestaţiilor din iarnă, cu protestatari din ţară, dar şi de peste hotare. Unul dintre cei cu care am dialogat este sportivul Andrei Roşu, despre care ne aducem cu toţii aminte că îşi improvizase biroul în Piaţa Victoriei, în acele zile geroase şi tulburi de februarie. Sau cu Ramona Strugariu (Bruxelles), Loredana Ivanov (Londra), Gianina Fiordean (Paris), Roxana Macovei (Milano), Sorina Stallard (Birmingham), românce din diaspora care s-au implicat enorm în organizarea protestelor. Sau cu specialişti în Drept, iar aici mă refer la Monica Macovei, procurorul general Augustin Lazăr, judecătorul Cristi Dănileţ. Sau cu ziarişti cunoscuţi, precum Grigore Cartianu, Petre Iancu sau Sabin Gherman. Sau cu oameni de seamă din rândul intelectualilor - Gabriel Liiceanu, Paul Dragoş Aligică, Vladimir Tismăneanu, Alexandru Călinescu. Tuturor acestor oameni nu doar că le mulţumesc pentru felul minunat în care, în momentele grele pentru noi toţi, ne-au fost alături, dar şi pentru lecţia pe care ne-o oferă zi de zi, aceea de a fi cetăţeni adevăraţi.”

A lupta pentru adevăr nu este doar o obligaţie, ci şi o onoare

Este unul dintre motto-urile care animă activitatea Ramonei Ursu, nu doar în plan profesional, ci și personal. E un părinte responsabil mai ales din perspectiva valorilor în care își crește copilul, iar democrația este una dintre cele mai des invocate. „Copilul meu este singurul meu model de militantism social. Este un copil născut şi crescut liber, cu toate valorile democraţiei bine înrădăcinate. Matei este şi omul cu care mă sfătuiesc, uneori, când scriu. Iar el, cu mintea lui de copil, eu explicându-i pe înţelesul lui lucrurile din jur, reuşeşte să mă sfătuiască în cel mai cinstit şi mai pur fel posibil. El e cel care mi-a dat şi o idee bună, pe care am folosit-o chiar în primele rânduri din „Noaptea, ca hoţii!”, dar şi o altă idee, la fel de frumoasă, pe care am folosit-o în prima mea carte, „Dosarele Securităţii”, pe care am lansat-o în toamna lui 2016. 

Matei știe că a lupta pentru adevăr nu este doar o obligaţie, ci şi o onoare. Iar a spune adevărul este o datorie. Ştiu câtă suferinţă poate aduce, uneori, să afli adevărul. Ştiu şi cât de greu e să îl spui. Dar e singura cale pe care trebuie să o urmăm, indiferent de ce ni se întâmplă. Pentru că, în afară de adevăr, nu există nicio altă cale. Iar ca să mă întorc la ţară, i-aş spune acelui tânăr că cea mai curată conştiinţă se construieşte luptând pentru binele ţării tale. Luptând, aşa cum poate fiecare, cu instumentele pe care le are fiecare. Iar primul pas, dar şi cel mai important, este să fii cu adevărat cetăţean. Pentru că nu există viaţă, poate doar una adormită, poate chiar moartă, atunci când trăieşti în izolare. Nu există viaţă atunci când crezi că tu eşti mai presus de milioane de semeni ai tăi. Nu există viaţă atunci când te rezumi doar la binele tău, la jobul tău, la familia ta, la visele tale. Un astfel de egoism te omoară în final, deşi ţi se pare că trăieşti. Dacă în jurul tău e doar rău, atunci nu faci decât să trăieşti într-o permanentă minciună spunându-ţi că ţie îţi este bine sau că acel rău nu te va ajunge niciodată. Te va ajunge, de asta trebuie să fim conştienţi. Iar când o va face, te va doborî. Te va doborî propria ta conştiinţă.”

Intimidările nu mă sperie, ci îmi dau mai multă putere

Cu un astfel de manifest în minte, orice mesaj de intimidare, indiferent cât de dur ar fi, pălește în gravitate. Iar Ramona este obișnuită cu astfel de amenințări la propriu, devenite rutină, și care nu o mai sperie de mult timp. „Un jurnalist care scrie despre politicieni corupţi primeşte inclusiv ameninţări cu bătaia sau cu moartea, este insultat. În mare parte, mesaje scrise, dar neasumate, evident. Dar astfel de mesaje cred că vin din partea unor persoane extrem de laşe şi nu-mi aduc aminte vreun moment în care să mă fi simţit intimidată. Din contră, mie îmi dau şi mai multă putere mesajele de acest tip, dar şi credinţă că fac ceea ce trebuie. Tot ce sper, în fiecare zi, este să am putere, inspiraţie, determinare să reuşesc să fac cât mai multe lucruri ca cetăţean, ca jurnalist, ca scriitor. Şi să fac totul pentru a-i ajuta pe cei din jur să înţeleagă că orice am face pentru binele comun, pentru adevărul comun, putem reuşi doar împreună. Acesta este şi motivul pentru care scriu, pentru care comunic cu foarte mulţi oameni, pentru care mă implic, ori de câte ori pot, în a-i ajuta pe ceilalţi care luptă şi ei pentru acest bine comun.” 

Salvarea României suntem noi toţi

Acest bine comun și adevăr comun pentru care suntem responsabili fiecare dintre noi animă foarte multe dintre postările Ramonei Ursu. Ea nu crede în văicăreala de unul singur, o atitudine păguboasă în care românii excelează, din păcate. Nu crede că există vreo soluţie miraculoasă din exterior, prin care să fim salvaţi din actualul marasm. „Salvarea României suntem noi toţi. Ceea ce sper este ca, din tot răul care ni se întâmplă acum, iar aici mă refer la această clasă politică ticăloasă care a ajuns să pună stăpânire pe ţara noastră, să învăţăm până la capăt lecţia democraţiei. Să înţelegem că am ajuns în situaţia de acum din vina noastră, după foarte mulţi ani de adormire, ani în care mulţi dintre noi ne-am lăsat ţara pe ultimul loc. Ani în care nu am mers la vot, un lucru atât de simplu, dar atât de important într-o democraţie. Ani în care mulţi dintre noi nu am înţeles ce înseamnă să fim cetăţeni. Nu am înţeles că trebuie să ne pese de cei pe care îi alegem în fruntea ţării noastre. Nu am înţeles că avem dreptul, dar şi obligaţia să îi tragem la răspundere pe aceşti oameni, inclusiv prin votul nostru, pentru felul în care au grijă de România.”

Arma noastră cea mai puternică este conştiinţa liberă

Tentația de a găsi o rezolvare a tuturor problemelor în altă țară decât a ta a dus la drastica depopulare a României. În idealismul ei care nu o părăsește niciodată, Ramona exclude ferm ideea de a pleca. „Nu aş pleca niciodată definitiv din ţara mea. Oricât de greu ar fi aici, oricât ar încerca să mă contrazică realitatea de acum, am toată credinţa că şi eu pot face din România un loc în care măcar copiii noştri să trăiască frumos. Şi vom face asta noi toţi. Şi poate că vom mai pierde ani. Şi poate că ne vom pierde toată viaţa pentru acest scop. Dar cred că pentru copii, cel puţin, merită să ne sacrificăm şi toată viaţa. Însă nu vom ajunge la asta, sunt sigură, la a ne sacrifica întreaga viaţă. Cred cu toată tăria că inclusiv noi, nu doar urmaşii noştri, vom trăi cât de curând aşa cum ne dorim în ţara noastră. Nu am niciun dubiu că nu va fi aşa. Şi asta pentru că noi, spre deosebire de cei care vor să ne arunce ţara în prăpastie, avem o armă mult mai puternică. O conştiinţă liberă. Iar asta ne dă foarte multă forţă şi ne face să păşim, până la capăt, spre bine.  Pe cei din diaspora îi aştept acasă pe toţi. Îi aştept într-o „ţară ca afară”, pe care doar cu ajutorul lor ştiu sigur că o putem avea.”

Am fost bolnavi de nepăsare

Revirimentul protestelor de acum a readus în discuție valorile pentru care am ieșit în stradă astă iarnă, valori amorțite de vacanță, de concedii, de speranța că binele poate veni din normalitate, nu doar smuls prin luptă și proteste. Felul în care Ramona descrie atmosfera de acum e o radiografie a aproape 30 de ani de alegeri greșite, de atrofiere a simțurilor, de abdicare de la o normalitate pe care nu am exersat-o pentru că nu am fost obișnuiți.

„Protestele de acum sunt rezultatul firesc al unei perioade lungi în care întreaga societate a fost foarte încercată. O societate care cred că se îmbolnăvise de nepăsare. O nepăsare venită din foarte multe dezamăgiri, lovituri primite din partea celor care au condus, în ultimele trei decenii, ţara. Protestele de acum mai arată, însă, ceva. Anume că trezirea societăţii noastre vine şi printr-o generaţie tânără, care fie nu a prins foarte mulţi ani sub comunism, fie nu a cunoscut niciodată comunismul. Oameni care au crescut cu gândul libertăţii, oameni care au învăţat, care muncesc foarte mult, care au văzut peste hotare că se poate trăi şi altfel. Se poate să şi fie bine într-o ţară. Oameni care nu înţeleg să facă compromisuri. Oameni care ştiu să comunice bine, care ştiu să se informeze. Oameni care nu acceptă, şi nici nu au de ce să accepte, umilinţa venită din partea unor politicieni.

Oameni care au în sânge spiritul dreptăţii. Oameni care au ajuns la o vârstă suficient de matură încât să înţeleagă că bunicii lor, părinţii lor poate au greşit sau chiar şi ei înşişi poate că au greşit ani la rând, dar care recunosc aceste lucruri şi vor să le schimbe. Şi au şi început să le schimbe. De asta cred că am ajuns la aceste proteste de amploare din acest an. E o însănătoşire a societăţii, eu aşa o văd. Ce sper eu este să nu ne oprim din această trezire. Sigur că ne va fi greu. Cu cât ne vom trezi mai mult, cu atât vom vedea mai limpede tot răul din jurul nostru. Asta fie e descurajant, în sensul că ne poate determina să vrem să adormim la loc. Fie e mobilizator şi ne va face să schimbăm lucrurile în bine. Eu vreau să cred că vom alege cea de a doua variantă.”, conchide Ramona Ursu într-un ton optimist. 


Ramona Ursu este nominalizată la categoria "Liderii noii Românii" în cadrul Galei Revistei CARIERE 2017 - Români care ne inspiră. Pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul http://www.gala-cariere.ro/


1 comentariu 849 vizualizări

Comentarii

2017-12-01 13:41

RADU GABRIELA

Mulțumesc Ramona ești o

Mulțumesc Ramona ești o adevărată luptătoare, pentru mine ești considerata un bun Român .un om care arata prin profesia lui ca lupta alături de popor,împotriva umilințele la care am ajuns după 28 de ani .Mulțumim Ramona !

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter