Leadership, Management, Actual

Francisco Toso Canepa, BAT : „Nu poți să tratezi un angajat tânăr de pe băncile școlii ca și o «materie primă» pe care o bagi în procesul de producție”

Dana Badea › Mar, 2017-06-27 12:21
Francisco Toso este născut în Chile și are origini italiene. A preluat conducerea fabricii BAT de la Ploiești în 2015, într-un moment de incertitudine privind evoluția pieței și a reușit în doi ani să transforme unitatea de producție în a doua cea mai mare din Europa, din cadrul Grupului, cu peste 50% din volume exportate către 35 de țări printre care Brazilia, Rusia, Marea Britanie, Danemarca sau Italia. Este îndrăgostit de România și spune că are toate „ingredientele” de a duce fabrica de la Ploiești în top cinci unități de producție din lume, din cadrul Grupului. 

Grupul British American Tobacco este prezent pe plan local cu trei entităţi: o fabrică la Ploieşti, un centru de servicii şi o divizie de vânzări. Decizia de a veni în România în urmă cu 22 de ani a fost foarte bună pentru companie. În România este situat și centrul de suport IT al British American Tobacco, fiind responsabil pentru toată regiunea Europei. „Românii sunt geniali la inginerie şi IT, ştiu multe limbi străine” este scurta motivație pe care directorul unității de productie de la Ploiești, Francisco Toso, o aduce deciziilor luate de-a lungul timpului de Grup.

Cele trei companii producătoare de țigări, BAT, JTI şi Philip Morris au investit zeci de milioane de euro pe plan local pentru a creşte capacitatea de producţie, mutând aici o parte a operaţiunilor din alte ţări. Au și argumente, în ţările din sudul Europei se regăsesc cei mai mulţi fumători de pe bătrânul continent: în Grecia 38% din populaţie fumează, urmată de Bulgaria (35%), Croaţia (33%) şi Franţa (32%), pe când în România procentul ajunge la 27%, arată un raport al Comisiei Europene publicat în mai 2015. Cei mai puţini fumători se află în ţările nordice, în special în Suedia (11%). Nu e de mirare că afacerile celor trei mari producători – BAT, JTI şi Philip Morris – înfloresc. Producătorul de țigări British American Tobacco (BAT), a raportat o creștere de aproape 7% a vânzărilor la nivel de grup în 2016, față de 2015. Astfel, venitul BAT - la rate de schimb constante - a fost anul trecut de peste 14 miliarde de lire sterline (aproximativ 16,5 miliarde de euro). Potrivit raportului financiar publicat de către grup, BAT România „a avut o creștere puternică a profitului, generată de prețurile bune și de creșterea volumelor”. În prezent, sunr 750 de angajați în Ploiesti, alți 100 vor fi recrutați până la finalul acestui an. „În 2015 când am venit aici pentru mine și oamenii mei, obiectivul principal a fost să fim cei mai buni între fabricile din grup. Cei mai buni în termen de vânzări, calitate, în creșterea oamenilor și atragerea talentelor, și la final, e o țintă ambițioasă desigur, dar pentru mine e important să dezvolt mentalitatea de a depune tot efortul pentru a deveni numărul 1”.

Cum obține managerul cele mai bune rezultate de la echipă

„Pentru mine e important să comunic cu toți oamenii, (să comunici cu adevărat, ține să precizeze) de la fiecare nivel din organizație. Încerc să le fac o poză de ansamblu în modul cel mai simplu cu putință. Care sunt țintele, obiectivele pe termen lung, dar e foarte important să le explici și care sunt motivele, nu doar direcția. Personal chiar cred că atunci când oamenii înțeleg cu adevărat rolul pe care-l au în fabrică, cum pot ei să contribuie la acest tablou, chiar îi ajută să se automotiveze. Este vorba despre a fi deschis, sincer, aceasta este «calea». «Acestea sunt resursele așa ai putea tu să ajuți » și să setezi obiective foarte clare pentru echipă”, explică directorul unității de productie British American Tobacco de la Ploiești.

Începând cu 2015 compania s-a confruntat cu diferite situații în regiune. Volumul vânzărilor scăzuse și această extracapacitate punea presiune în regiune. Exista riscul ca anumite fabrici să fie închise și atunci când a ajuns în România, Francisco Toso spune că a găsit această atmosferă de incertitudine. „Primul mesaj pe care l-am transmis oamenilor când am ajuns aici a fost, «oameni buni este adevărat că ne confruntăm cu aceste probleme, dar depinde de noi să demonstrăm conducerii globale a organizației cât de buni sunt oamenii din România, câte oportunități sunt în această țară, în termeni de eficiență, costuri scăzute. Și am lucrat puțin la schimbarea acestei mentalități, să o transform în una câștigătoare, în ambiție. Incertitudinea trebuie să o transformi într-o oportunitate. Când deciziile vin trebuie să fii întotdeauna într-o poziție competitivă. ”

Așadar în anul sosirii sale în România,Toso a lucrat la schimbarea mentalității. În 2016, Grupul a decis într-adevăr să închidă o fabrică din Europa de Vest și în cele din urmă a fost închisă cea din Germania. (În grupul BAT, România face parte din regiunea „Europa de Vest”, alături de țări precum Italia sau Germania – regiune în care se raportează pentru 2016 vânzări de peste 3,4 miliarde de lire sterline - 4,2 miliarde de euro).

Când s-a pus problema unde să fie redistribuit volumul de producție care se realiza în fabrica din Germania, Francisco Toso lucra deja de un an la fabrica din România. „Cea mai mare parte a acestui volum producție din Germania s-a redistribuit la Ploiești pentru că factorii decizionali din headquarter și-au dat seama că ceea ce se întâmplă aici era fantastic. Aceasta este modalitatea prin care am crescut în ultimii doi ani și astăzi suntem a doua cea mai mare fabrică din Europa. Și anul viitor vom deveni a cincea cea mai mare fabrică din grupul BAT la nivel global. E într-adevăr nemaipomenit ce s-a întâmplat în ultimii doi - trei ani”.

La Ploiești se caută talente

Compania este în plin proces de recrutare. Au nevoie de aproximativ 120 de oameni cu aptitudini tehnice datorită tehnologiei cu care se lucrează, absolvenți de licee tehnice sau industriale. Au recrutat deja 80 și procesul este în desfășurare. „Urmează să investim intern în dezvoltarea lor, avem acest plan deja pus la punct. Avem nevoie și de ingineri, electroniști, pentru că atunci când crești cu o viteză atât de mare trebuie să îți dezvolți și organizația pe măsură. Practic trebuie să acoperim toate nivelurile. Suntem în căutare de tineri și pentru GGP- Global Graduate Program. Acesta este un program de management trainee prin care construim liderii și managerii de mâine. Ne-a luat 9 luni să găsim un tânăr cu profilul adecvat, și mai căutăm încă doi. Este vorba de proaspăt absolvenți de universități, tineri foarte ambițioși, isteți, cu bune abilități de leadership. Apoi prin coaching contribuim la dezvoltarea lor, vor lucra în diferite departamente în țară și în afară, pentru a căpăta și experiență internațională, așa construim liderii și managerii de mâine. Vrem să atragem tinere talente locale în organizația noastră”.

De ce se plâng companiile de lipsa de profesioniști

Francisco Toso crede că termenul de „lipsă de profesioniști” tot mai des folosit în piață se referă în primul rând la cantitate și nu la calitate. „Eu spun că la BAT suntem foarte norocoși. Pentru că profesioniștii noștri, în cazul de față ingineri, economiști, sunt foarte bine pregătiți. Am văzut că România are foarte mulți oameni bine educați, cum nu am mai întâlnit  în alte state. Ca expat pot să vă dau un exemplu simplu: în 2 ani și jumătate petrecuți aici nu am fost nevoit niciodată să vorbesc în limba română, aici sunt puțin dezavantajat pentru că româna mea e foarte săracă, e vina mea, dar sincer, mi se întâmplă pentru că nu am fost niciodată nevoit să vorbesc în limba română, pentru că majoritatea oamenilor care lucrează în fabrică sunt foarte buni vorbitori de limba engleză. Dacă merg în oricare magazin, la supermarket, în taxi, oriunde, mă descurc în engleză și acesta este cu siguranță un semn al educației din școală, mă gândesc. Eu cred că ați făcut o treabă bună pregătindu-vă pentru ceea ce sunteți în prezent, una dintre cele mai mari țări cu posibilități imense de creștere”. 

Ca orice român sceptic, țin să-i atrag atenția că în general românii nu avem aceeași părere despre noi. „Credeți-mă eu care sunt venit din afară e o mare, mare diferență. Comparativ cu toate țările în care am fost sunteți o țară foarte dezvoltată, chiar și față de unele țări din Europa. Din punct de vedere profesional oamenii sunt pregătiți și sunt foarte dedicați în ceea ce fac. Și pentru că văd că e nevoie de argumente vă explic. Atunci când mă întâlnesc cu oamenii și le spun «uitați avem de făcut acest proiect», oamenii sunt foarte dedicați, entuziaști și nu contează dacă trebuie să lucreze ore în plus. Nu e nevoie să-i urmăresc, să văd dacă își fac treaba. După ce înțeleg ceea ce au de făcut, cum pot să ajute la îndeplinirea proiectului, ei dau drumul la treabă. Nu sunt de acord cu informațiile care apar în presă că Universitățile nu-i pregătesc cum trebuie pe tineri. Poate am fost noi norocoși, nu știu, dar cei de la Universitatea Petrol și Gaze, de la Politehnica din București, sunt foarte bine pregătiți și desigur ca și companie trebuie să contribui la dezvoltarea lor. Nu poți să tratezi un angajat tânăr, de pe băncile școlii, ca și o «materie primă» pe care o bagi în procesul de producție. NU funcționează lucrurile așa. Ai «materia primă», (n.r. tinerii) dar depinde de tine ca și companie să-i dezvolți. Și acest lucru îl facem foarte bine la BAT”.

În termen de deficit de talente (ca număr) Toso spune că există mici probleme. „Citesc presa românească și văd aproape în fiecare zi știri că firme mari oferă să zicem 2000 de poziții în Craiova, 1000 de poziții în Brașov, și alți 300 în Pitești, etc. Acest deficit există pentru că e cererea mare, nu e din cauza lipsei de pregătire. România este în top, economia accelerează și probabil din punct de vedere al dezvoltării profesionale este o mică neconcordanță ca și timp de formare a profesioniștilor. Apelul meu pentru instituții, companii este să recunoască această realitate și Universitățile să accelereze pregătirea și dezvoltarea oamenilor, pentru că e clar că vom avea nevoie de mai mulți profesioniști în România. Asta e realitatea”.

Francisco Toso afirmă că fabrica de la Ploiești este a doua ca mărime din Europa, a cincea din lume, și este o bună oportunitate de dezvoltare nu numai pentru români ci și pentru fiecare potențial talent de la nivel global. Apoi, întotdeauna va fi nevoie de oameni care să se întoarcă acasă și să ocupe pozițiile din multinaționale.

Industria producătoare de țigări în top creșteri salariale, potrivit INS

În ce privește salariile, Francisco Toso spune că BAT Romania are o politică de salarizare transparentă iar salariile se stabilesc în funcție de nivelul acestora din alte firme, cu care compania se compară. „Plătim foarte bine, aceasta este politica globală a grupului, suntem în marja de 75%, adică sunt alte 75 de companii care plătesc mai puțin decât noi. Avem o revizuire anuală a salariilor, unde luăm în considerare modul în care piața evoluează, facem studii de piață între primele 20 de companii de pe piața FMCG, facem comparații. Ne consultăm cu sindicatele și dupa negocieri stabilim care va fi marja. După cum știți în ultimii doi ani inflația a fost negativă și cu toate acestea am crescut salariile cu 3-4% pe an. În 2-3 ani de deflație ai aproximativ 10% creștere netă a salariilor. Și încercăm să ne menținem competitivi”.

Potrivit INS salariul mediu în domeniul fabricării produselor din tutun a ajuns la 4.181 de lei, în aprilie.

Valorile culturale, parte a ADN-ului unei societăți

Francisco Toso a lucrat la început în Chile la BAT, apoi a stat 4 ani în Mexic - Monterey, 2 ani în Regatul Unit la Londra, în headquarter, 2 ani în Nigeria și în România este de aproape 2 ani și jumătate. „În fiecare țară ai foarte multe de învățat, să te dezvolți ca individ. Există atât experiența personală cât și cea de afaceri. Contextul este total diferit. Este întotdeauna un plus pe care poți să-l aduci organizației, într-o țară nouă. Pentru mine cel mai important este să înțelegi cultura oamenilor, a țării în care te afli. Valorile culturale sunt parte a ADN-ului unor oameni și preocuparea principală este cum poți să îți aduci contribuția ta. Poate e nevoie să dai doar o direcție, puțină motivație, energie, pentru aceste valori să contribuie în direcția în care îți dorești. Niciodată nu vii într-o altă țară/companie spunând oamenilor «vreau să schimb totul. Voi faceți totul greșit, etc...» Trebuie să pornești de la valorile fiecărei țări și apoi doar să-i dirijezi către o performanță mai bună”.

Cum s-a adaptat la viața mioritică

Ca latin, Francisco Toso spune că se simte foarte bine în România, pentru că „avem o cultură oarecum similară”. „Din punctul de vedere al vieții personale am petrecut clipe minunate în România. Familiei mele îi place foarte mult, copiilor le place la școală, (n.r. sunt la școală privată), sunt multe oportunități. Am un fiu de 8 ani căruia îi place fotbalul. La școală a fost selectat de un antrenor și joacă meciuri în fiecare duminică. Toate acestea arată cât de primitoare este societatea voastră.”

Ce nu-i place în România

„Un lucru nu îmi place aici. Pe 13 iunie naționala mea, Chile a jucat în România, la Cluj. Nu am mai fost în Cluj și m-am uitat pe Google să văd cât de departe e Clujul. Am citit că e vorba de 300 si ceva de km. Eu credeam că nu îmi ia mai mult de patru ore să ajung la Cluj, dar în realitate sunt de fapt 8-9 ore. Infrastructura este ceva de care companiile au nevoie urgentă pentru a-si putea continua activitatea în România. Țara este în dezvoltare accelerată dar dacă talentele și infrastructura nu vor păstra ritmul de dezvoltare la aceeași viteză cu ritmul de creștere cred că la un moment dat lucrurile se vor bloca. Când vorbesc de infrastructură mă gândesc la conexiuni, șosele, aeroport, port. Pentru mine Otopeni e cel mai bun aeroport, în timpul anului, totul decurge foarte rapid, fără cozi, dar e un dezastru în perioada vacanțelor. Infrastructura e ceva despre care pot să spun că nu îmi place în România și stârnește îngrijorări. În opinia mea dezvoltarea infrastructurii trebuie să fie în linie cu ritmul economiei”.

Obișnuiți să fim criticați din toate părțile (și pe bună dreptate), când asculți opiniile unui manager străin care îți laudă țara și pe semenii tăi, te fac să te întrebi CUM se îndrăgostesc străinii de România.  

0 comentarii 4124 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter