Leadership

Elena Calistru: Portret de funky citizen

Daniela Palade Teodorescu › Lun, 2017-11-27 12:11
Elena Calistru este președinte și co-fondator al asociației Funky Citizens, cea care crede că salvarea României stă în conștiința civică a fiecăruia. Nu crede în politicieni providențiali, ci doar în forța comunităților care trag împreună țara spre mai bine.

Elena Calistru este nominalizată la categoria "Liderii noii Românii" în cadrul Galei CARIERE 2017 - Români care ne inspiră. Pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul http://www.gala-cariere.ro/.

Funky Citizens sunt, precum numele, ușor trăsniți, extravaganți, fanteziști, deschizători de drumuri, originali, curajoși și integri. Dar mai înainte de toate sunt onești și virtuoși, până în măduva oaselor. Rezistă să se mențină astfel, hrănindu-se din „încăpățânarea dată de un gând simplu - cei mai mulți dintre cetățenii acestei țări sunt mai buni și mai deștepți decât îi cred decidenții noștri".

De aceea, "credem că dacă le oferim modalități simple (infografice, explicații într-o limbă normală) de a înțelege cum funcționează lucrurile în spațiul public, atunci vom fi din ce în ce mai mulți cei care vom trage la a avea o țară cu o guvernare mai bună”, consideră președinta asociației.

„Trebuie să ne hrănim la propriu din a arăta că civismul e necesar și important în fiecare zi”

„Momente grele sunt mereu. Cel mai marcant pentru mine, profesional, a fost cel în care am plătit primele contribuții și impozite pentru echipa Funky Citizens. Mi-am dat atunci seama nu numai că „am devenit om mare” și că am responsabilitatea salariilor unor oameni, ci și că va trebui să convingem mereu oamenii că ceea ce facem noi este util. Și că va trebui să ne hrănim la propriu din a arăta că civismul e necesar și important în fiecare zi”, recunoaște Elena Calistru.

Social media încurajează democrația în România, chiar dacă are și ea demonii ei

Funky Citizens are meritul că prin Factual (proiect de fact-checking politic, unic la nivelul țării noastre) „antrenează” tinerii să devină cetățeni implicați, care să producă schimbarea de care avem nevoie în societatea românească.

Social media are un rol major într-un astfel de demers, așa cum confirmă și tânăra președintă a asociației: „Noi credem că social media joacă un rol extrem de important în a oferi fiecărui cetățean o putere foarte mare - aceea de a fi auzit și de a se exprima în fața unei audiențe care are potențialul să fie uriașă. Sigur, social media vine la pachet cu demonii ei. Însă cred că nu putem scăpa de rolul tot mai puternic pe care îl are în viețile noastre. De aceea, cred că ar trebui folosită la maximum puterea rețelelor sociale în a mobiliza cetățeni, a-i informa sau a le facilita apartenența la comunități.”

Nu mai cred în clișeul cu „tinerii apatici”

„Un funky citizen rezistă câtă vreme vede că munca sa are impact”, susține președinta asociației. În ultimul an au lucrat extrem de mult cu copii și tineri, încercând să facă din educația civică și din implicarea civică un subiect interesant pentru ei.

„Cred că am interacționat direct cu peste 2000 de tineri și fiecare dintre aceste întâlniri ne motivează să rezistăm și să facem și mai mult. De ce? Mi se pare că cei mai mulți tineri din ziua de azi sunt mult mai orientați către valori, mai informați și mai exigenți cu felul în care își doresc să arate viața lor (inclusiv viața lor în România). Și cred că noi avem datoria de a-i ajuta să nu își piardă entuziasmul, dar și de a le arăta că trebuie să aibă așteptări rezonabile la care să contribuie și ei. De fiecare dată când văd că acel clișeu cu „tinerii apatici” e doar un clișeu dacă găsești modalitățile de comunicare potrivite și oneste, eu am energie pentru încă o zi și încă o zi...”, spune entuziast Elena Calistru, dar recunoaște că au fost momente în care au fost tentați să „dezerteze”.

Și nu au fost puține astfel de momente.

„De aceea și ajută că suntem o echipă și că ne putem ridica moralul reciproc. Unul dintre momentele cele mai grele, care îmi vine adesea în minte, este de la turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2014. Am pus atunci la dispoziție un call center gratuit pentru cetățenii care aveau sau observau probleme la vot, alături de colegii de la Expert Forum. Nu o să uit niciodată vocile cetățenilor români care ne sunau din Torino, din Bruxelles, din Londra și din alte colțuri ale lumii, spunându-ne că stau de ore întregi la cozi și că nu vor putea vota. Normal că îți vine să te lași de meseria asta când cetățeni români plâng în telefon și îți spun că nu vor putea vota și că au mai fost tratați și cu gaze lacrimogene. Pentru că te simți îngrozitor de neputincios.”

Copiii aleargă la cursa copiilor ca să strângă bani pentru Constituția lor

Funky Citizens sunt conștienți că de mesajele pe care le transmit publicului depinde succesul misiunii lor. Unele sunt de-a dreptul emoționante, mai ales câd implică si copii. Elena Calistru rememorează câteva dintre momentele-cheie ale campaniilor lor.

„Întotdeauna, în momentele-cheie, am încercat să fim o sursă de informație despre cum funcționează instituțiile sau la cine se pot duce cetățenii să ceară lucruri. Cel mai adesea, cei care ne urmăresc reacționează destul de puternic, inclusiv la subiecte de care ne temem că ar fi foarte tehnice. Sigur, de cele mai multe ori, publicul reacționează însă la lucrurile care îi supără în legătură cu felul în care merge țara sau în care se iau unele decizii. Dar sunt și subiecte pozitive, la care cetățenii reacționează foarte bine. De exemplu, în primăvara acestui an, am fost invitați de Fundația Comunitară din Sibiu să facem din Constituția ilustrată pentru tineri pe care am realizat-o unul dintre proiectele pentru care s-a alergat la Maraton. Ne-a bucurat enorm să vedem cât de bine a reacționat comunitatea și, mai ales, mesaje precum cel al unei mămici din Sibiu care mi-a scris să îmi spună că puștiul ei a alergat la cursa copiilor ca să strângă bani pentru Constituția pentru copii.”

„Îi admir pe toți eroii necunoscuți care își iau inima în dinți în comunitățile locale ca să schimbe o nedreptate”

Deși nu are modele de militantism social, Elena Calistru îi admiră foarte tare pe cei care nu renunță când vine vorba de cauza în care cred - de la cei care s-au luptat ani de zile pentru Roșia Montană și continuă să o facă și azi, chiar după ce a trecut tensiunea legată de acest proiect, până la eroii anonimi din comunități, care vor să schimbe nedreptățile cu care se confruntă.

„Claudia Apostol încă mai aduce voluntari pentru a renova case în Roșia Montană, Tică Darie încearcă în continuare să arate că e posibilă dezvoltarea economică și fără cianură. Îi admir și pe ei și pe eroii necunoscuți care își iau inima în dinți în comunitățile locale și se apucă să tragă de mânecă primarul pentru a asfalta o stradă în Bereasca sau pentru a renova un loc de joacă în Odorheiul Secuiesc. Sunt foarte multe astfel de povești și fiecare dintre oamenii aceștia care nu renunță este un model pentru mine”, susține președinta asociației Funky Citizens.

Nu există politicieni providențiali, ci doar comunități care trag împreună spre mai bine

Vorbind despre salvarea României din actuala criză, Elena Calistru e sigură că doar prin conștiința personală a fiecăruia putem repara lucrurile. Nu doar văicărindu-ne și plângându-ne de milă, dând vina mereu pe „cei care ne conduc”.

Întotdeauna va face apel în primul rând la implicare și conștiință civică.

„Pentru că timp de zeci de ani, aproape toți cei aflați la putere au crezut că „știu ei mai bine ce e de făcut” și că e suficient ca oamenii să îi aleagă pentru ca apoi să facă ce vor ei, uitându-se extrem de rar către nevoile comunităților. Însă cred că o parte tot mai mare din societate înțelege că nu mai merge chiar așa, că cetățenii sunt puternici atunci când știu pe cine să pună presiune sau cum să își exprime nemulțumirea.

Cred că merităm mai mult decât am primit până acum și cred că sunt suficient de mulți oameni de bună credință în această țară pentru a avea inclusiv niște politicieni decenți. Iar dacă vom avea răbdarea și disciplina de a înțelege că nu există politicieni providențiali, ci doar comunități care trag împreună spre mai bine, atunci, cu un pic de implicare civică, eu cred că putem muta munții din loc. Cred că e momentul să vedem că nu e suficient să ne lamentăm că „toate partidele sunt aceeași mizerie” sau să răbufnim în proteste când lucrurile ajung prea departe.

Următorul pas poate fi să trimitem câte un e-mail parlamentarului nostru și să îl întrebăm ce a făcut în anul ce a trecut și ce planuri are pentru anul viitor, sau să ne ducem măcar la o ședință de consiliu local pe an, poate chiar să ne uităm pe bugetul localității și să vedem dacă împreună cu vecinii nu putem cere să ni se asfalteze strada”, propune liderul asociației Funky Citizens.

Diaspora poate face din „acasă” un loc mai bun

Elena Calistru e realistă și știe că pentru mulți dintre cei din diaspora întoarcerea în țară nu este, din păcate, o variantă de luat în calcul. Dar crede că de acolo ei pot contribui cu multe lucruri la a face din „acasă” un loc mai bun.

„Primul lucru care îmi vine în minte este că mi-ar plăcea tare mult să știu că se văd între ei și că discută despre ce ar putea fi făcut mai bine în România. Aș vrea să știu că fiecare comunitate de români din străinătate ar găsi măcar un lucru în orașul în care trăiesc care ar putea fi un exemplu ce s-ar putea aplica și în țara natală. Cred că ar fi senzațional dacă din fiecare oraș unde sunt comunități de români ar veni câte o soluție pentru, să spunem, colectarea selectivă a gunoiului sau pentru locurile de joacă ale copiilor. Vă dați seama cum ar fi ca toți primarii țării să primească scrisori cu astfel de idei? Sau ca din diaspora să se finanțeze prin crowd-funding multiplicarea și distribuirea de constituții pentru copiii de la sate?”, se întreabă entuziastă tânăra președintă și spera ca întrebările sale să nu rămână doar retorice.

Pe de altă parte, recunoaște că ar pleca din țară în ziua în care ar avea mai puține drepturi și libertăți în țara sa. „Pentru că deși iubesc enorm această țară, nu cred că aș putea trăi aici cu gândul că acele drepturi și libertăți, câștigate cu greu după comunism, ar putea să se împuțineze”, declară cu mâhnire Elena Calistru, cu speranța ca acea zi să nu vină niciodată. 


Elena Calistru este nominalizată la categoria "Liderii noii Românii" în cadrul Galei CARIERE 2017 - Români care ne inspiră. Pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul http://www.gala-cariere.ro/


0 comentarii 927 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter