Leadership

Drumul spre fericire e mai simplu decât credeai

Doru Dima › Mar, 2017-08-29 10:56
Ce înseamnă să fii fericit? Ce reprezintă succesul? Ce presupune o viață bună? Cum ar trebui să mă comport cu oamenii din jurul meu? Cum scap de povara grijilor inutile? Răspunsurile pentru toate aceste întrebări nu sunt unice. Totuși, soluțiile sunt destul de evidente și, de cele mai multe ori, în fața noastră. 

Lucrez de peste 20 de ani în Resurse Umane și Management, timp în care am avut bucuria să cunosc mii de oameni inteligenți și interesanți, dar niciunul perfect. Am întâlnit și lucrat cu oameni care au parte de vieți minunate, fericite și pline de succes. Acești oameni te energizează și-ți dau puterea să spui că „iată, se poate”.

Evident, nu există un răspuns pentru toate dificultățile care îți apar în cale. Fiecare dificultate presupune propria combinație de ingrediente-cheie pentru a fi rezolvate. Cu toate acestea, persoanele care au reușit să își „descifreze” fericirea au abilitatea de a-și accepta propriile imperfecțiuni în fața acestei lumi haotice (VUCA WORLD) în care trăim.

Mai exact, nu este vorba doar despre recunoașterea acestor imperfecțiuni ale noastre, ci, mai degrabă, despre acceptarea și bucuria de a le valoriza.

Cum să-ți îmbunătățești stilul de viață

Nu există o rețetă-standard pentru a trăi bine și fericiți, dar există idei după care te poți ghida, astfel încât stilul tău de viață să se îmbunătățească. Potrivit primilor filosofi greci există câteva principii de bază de care vă puteți folosi.

Gândirea rațională

A trăi reprezintă, în esență, examinarea lumii înconjurătoare prin rațiune, cel mai mare dar primit de umanitate. Socrate spunea că rațiunea permite oamenilor să participe activ în mersul vieții, să gândească, să exploreze, să descopere și să evalueze sursele materiale sau spirituale ale plăcerii.

Prietenia

Prețuirea unei prietenii reprezintă un alt factor care oferă vieții tale sens. Nu poți, pur și simplu, să îți „cumperi” un prieten, așa că acest tip de relație trebuie îngrijită și dezvoltată prin încredere și amiciție. Conform spuselor lui Socrate, Platon și Aristotel, nevoia pentru apartenență și interacțiune socială reprezintă una dintre caracteristicile definitorii ale umanității. Aceștia priveau formarea unei societăți ca o reflecție a nevoii de apartenență a oamenilor, mai degrabă decât un simplu contract social între indivizi.

Banii, doar o simplă nevoie

Cumva prevestind modul în care va ajunge să evolueze societatea, filosofii greci erau de părere că banii reprezintă o simplă nevoie, dar nu asigură în niciun fel o viață bună, plină de fericire și înțelepciune. Bineînțeles, prosperitatea are valențe diferite pentru oameni. De exemplu, pentru anumite persoane, prosperitatea reprezintă acumularea de avere sub formă de bani, proprietăți și acțiuni. Pentru alții, prosperitatea e dobândirea de putere și atingerea unui anumit statut social. În oricare dintre aceste cazuri, prosperitatea necesită înțelepciune, iar folosirea rațională a resurselor în absența înțelepciunii este imposibilă.

Nu face rău

Următorul principiu poate fi considerat evident: să nu facem rău altora. Faptele rele reprezintă un obicei periculos care ajunge să se instaleze ușor în mentalul uman, ca un soi de reflex cu efect dăunător și de lungă durată în căutarea noastră pentru o viață mai bună. Altfel spus, acțiunea de rănire are două victime, pe de-o parte cel care este rănit, iar pe de altă parte cel care rănește.

Din păcate, societatea contemporană a ajuns să fie împânzită de mesaje ambigue când vine vorba despre cum să ne tratăm semenii. Societatea actuală este definită de competiție și de un mediu de lucru în care avantajul propriu primează față de nevoile altora. Deci, nu ar trebui să te mai mire faptul că oamenii sunt adesea pregătiți să facă rău altor persoane.

Aceste tipuri de acțiuni sunt justificate de premise cum ar fi răzbunare, reglare de conturi și principiul potrivit căruia trebuie să îi faci rău unui om, înainte ca el să poată să îți facă ție. Oamenii din ziua de azi au ajuns să accepte oarecum naiv ideea conform căreia răzbunarea reprezintă răspunsul potrivit pentru nelegiuiri – o acțiune inerent rea merită o alta.

Studiile recente

Cu toate studiile recente pe tema bunăstării oamenilor, este întotdeauna bine să privim puțin înapoi pentru a observa cum au evoluat lucrurile. Preocuparea noastră în ceea ce privește fericirea și cum o putem obține, cum o putem păstra și cum o putem oferi sau lua altor persoane nu este ceva nou. Secole la rând, filosofii au discutat și au dezbătut natura fericirii. Recent, cercetătorii psihologi au început să abordeze această temă în tentativa lor de a veni cu un răspuns cât mai precis.

Privind în retrospectivă asupra evoluției conceptului de fericire, în 1930, Bertrand Russell a publicat cartea The conquest of happiness, în care își oferă opinia asupra umanității și dorinței de a găsi fericirea. Conceptul de bază în teza lui Russell este reprezentat de „dorință”, aceasta fiind descrisă ca „apetitul pentru absolut orice, de care fericirea oamenilor depinde în mod absolut.”

Din păcate, omul modern sfârșește prin a fi nefericit, în mod paradoxal, la capătul unei curse încrâncenate după un concept ambiguu: fericirea personală. Este exact lucrul de care profită la maximum companiile internaționale, și nu numai. Nevoia noastră de competitivitate care să ne facă „FERICIȚI”.

Alergăm de dimineață până seara din dorința de a ne arăta nouă și mai ales altora cât de uni suntem, chiar mai buni decât cei „de afară”. Dar cu ce preț? Este perfect să faci asta pentru a ajunge la o situație materială care să-ți permită cam orice. Apoi ar trebui să te gândești la ceea ce poți face pentru a fi împlinit personal, material și profesional. Nu e greu deloc:

  • 1. Mănâncă sănătos, asta nu înseamnă neapărat bio.
  • 2. Laudă sincer pe cineva în fiecare zi.
  • 3. Citește trei rânduri despre cum poți face lucrurile mai bine.
  • 4. Spune mulțumesc cuiva.
  • 5. Bucură-te de minimum 30 de minute de sport, fitness, masaj, plimbat sau orice presupune mișcare.
  • 6. Sună un prieten sau familia și spune-i că te gândești la ei.
  • 7. Sună un client să vezi doar ce mai face sau invită-l la o cafea UNDE NU DISCUTAȚI BUSINESS.
  • 8. Organizează-te de așa natură încât familia/prietenul/prietena să te aibă în preajmă cu minimum trei-patru ore înainte de culcare.
  • 9. Relaxează-te la un film, o cină liniștită, un pahar cu vin.
  • 10. Culcă-te înainte de 11, prinde un somn bun între 4 și 6 dimineața.

Ce se va întâmpla? Vei fi mai fericit? Poate da, poate nu, dar cu siguranță viața ta va arăta altfel. Se spune să nu faci ce zice popa, ci să faci ce face popa. Eu, spre exemplu, fac asta, și este din ce în ce mai bine.

Doru Dima
PhD. CEO România
CPO International

 


CITEŞTE ŞI:


Articol preluat din numărul 239/iulie - august 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.

0 comentarii 1980 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter