Leadership

Dacă îți pasă de oamenii tăi, le va păsa și lor de tine

Felicia Luca › Vin, 2018-08-10 14:12
Ca să fii un lider bun trebuie să-ți pese de oamenii pe care îi conduci. Sigur că e important să le comunici asta, dar și mai important e să le arăți prin ce faci.

Dacă îți pasă de ei, oamenii se simt în siguranță în mediul de lucru și sunt cu adevărat prezenți și autentici – ceea ce înseamnă că își vor pune în valoare toate abilitățile, își vor folosi resursele cu generozitate, își vor permite să fie vulnerabili pentru a fi creativi. Toate acestea sunt foarte prețioase pentru tine și organizația ta. De aceea ar trebui să faci tot ce poți ca să le arăți oamenilor tăi că îți pasă de ei, că îi susții și că faci echipă cu ei.

Dacă îți pasă de ei, vor fi implicați. Liderul disponibil pentru echipa sa, care poate fi abordat cu orice idee sau problemă, câștigă implicarea oamenilor săi. Legăturile interumane consolidează organizația pentru că omul are nevoie de omenesc. Valorile umane dau valoare și funcționalitate muncii, care astfel capătă sens și este mai ușor de făcut.

Dacă îți pasă de ei, îți vor fi loiali. Loialitatea îi face pe oameni să pună suflet în ce fac și să aibă grijă de tine și de organizația ta.
foto: Unsplash - Christin Hume

Cum arăți că-ți pasă

Fii cu adevărat interesat de oamenii tăi

Dezvoltă legături personale cu oamenii. Întreabă-i despre ei și viața lor și ascultă activ ce-ți spun. Amintește-ți zilele lor de naștere, numele celor dragi lor, evenimentele importante din viața lor. Învață mereu ceva nou despre fiecare dintre oamenii tăi. Stefano Colli-Lanzi, CEO al Gi Group a declarat, pentru numărul din iulie-august al Revistei CARIERE: „Relațiile cu copiii mei sunt cele mai importante relații din viața mea. De la ei am învățat iubirea – care înseamnă să fii atent, interesat, să-ți dorești să contribui, să vrei faci bine. Ei m-au învățat să ascult, ca să înțeleg cum gândește celălalt, în loc să cred că știu cum ar trebui să gândească celălalt. Așa am înțeles că pentru a-ți deservi clienții trebuie să-i iubești. Poți îndeplini cu adevărat numai nevoile oamenilor care te interesează, de care îți pasă.”

Unește punctele

Întreabă-ți oamenii care cred ei că este impactul pe care îl au în organizație. Apoi spune-le ce impact știi tu că au ei în organizație. Cu toții avem nevoie să știm că ce facem noi contează, că ne investim energia, talentul și creativitatea în scopuri importante. Ajută-ți echipa să vadă mai clar și să înțeleagă mai bine ce diferență face munca lor. Vor fi mai dedicați muncii și obiectivelor pe care le aveți de îndeplinit.

Măsoară ce contează

Mulți dintre indicatorii de performanță nu au însemnătate pentru oameni. Nu numai că adeseori ne folosim de unități de măsură greșite pentru a măsura valoarea, dar lucrurile cu adevărat valoroase nu pot fi măsurate. Când îți cunoști oamenii și știi ce este important pentru ei, le poți măsura performanța cu unitățile de măsură importante pentru ei. De exemplu, pentru un vânzător poate să fie important numărul de clienți pe care a reușit să-i facă să zâmbească într-o zi sau cât de bine a reușit să-și înțeleagă clienții și să le facă ziua bună vânzându-le exact ce aveau nevoie. Găsește indicatorii de performanță care le fac oamenilor tăi ziua bună și folosește-i pentru a-ți pune oamenii în valoare.

Fă-le oamenilor ziua ușoară

„Înlătură din calea echipei sale talmeș-balmeșul de reguli și obstacole care le blochează drumul către obiectivul stabilit. E ca la curling - trebuie să mături suprafața de gheață din calea pietrei de curling. Fii Măturătorul Șef și curăță terenul pentru ca oamenii din echipa ta să fie liberi să acționeze”, spune Jack Welch. Scapă-ți oamenii de toate acele mărunțișuri supărătoare care îi încurcă și le afectează moralul.

Energizează-ți echipa

„E treaba liderului să aibă grijă ca munca să fie o sursă de bucurie pentru echipa sa. Căutați orice prilej de a sărbători și bucurați-vă. Orice mare victorie e făcută din multe victorii mici. Ai grijă să vă simțiți bine la serviciu”, spune Jack Welch.

Liderul bun este liderul conectat

După cum spune Gianpiero Petriglieri, liderul bun este liderul conectat – conectat la sine însuși, conectat la scopul comun al echipei și organizației, conectat la oamenii săi. Pentru a-ți conduce oamenii nu mai e suficient să ieși în evidență, ci e nevoie să-ți cunoști echipa și să găsești elementele care îi conectează pe oameni între ei și pe ei la scopul comun al organizației. Liderul conector aduce laolaltă și menține unitatea unei grupări diverse și creează un spațiu comun, în care sunt invitate și binevenite perspective și povești diferite.

Cunoaște-te pe tine însuți și cunoaște-ți oamenii, pentru că te vor urma cei care se simt reprezentați de tine în preocupări, aspirații, experiențe și destin. Să le fii lider e un privilegiu.

***
Surse:
Forbes – Three ways great leaders show they care about their team
Harvard Business Review – Great leaders show genuine care for their teams
Gianpiero Petriglieri
Jack Welch

0 comentarii 598 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter