Leadership

Cum recunoaștem oamenii autentici

Felicia Luca › Lun, 2018-04-16 16:00
„Fii sincer cu tine însuți” ne spune Shakespeare. Și cum Shakespeare are întotdeauna dreptate (chiar și cu mult înainte să știm noi de ce), atunci să-i dăm dreptate și să vedem la ce servește autenticitatea.
Foto: Pixabay

La baza funcționalității se află autenticitatea, pentru că funcționează bine numai ce este în acord cu sine. Și numai ce este în acord cu sine poate fi în acord și cu toate celelalte. Nu degeaba plopul nu face pere și nici răchita micșunele.

Dacă autenticitatea este înnăscută, atunci de ce e nevoie să devenim autentici?

De la vârste foarte fragede suntem bombardați de așteptările celorlalți. Ne străduim atât de mult să ne încadrăm în tiparele societății, încât nu mai știm să fim noi înșine sau chiar suntem convinși că suntem așa cum se așteaptă ceilalți să fim. Așadar, când e vorba de oameni, autenticitatea este un proces de devenire. Pentru a fi autentic e nevoie să te cunoști pe tine, să te accepți și să ajungi te exprimi așa cum ești.

Omul funcționează bine numai când este el însuși

Numai când ești tu însuți ai acces la toate resursele tale – atât pentru a fi fericit, cât și pentru a fi rezilient.

Numai când ești tu însuți poți fi înțeles și recunoscut de cei asemeni ție, poți identifica ce ți se potrivește și te poți împlini. Numai când ești tu însuți ai acces la toate resursele de forță, inspirație și energie necesare pentru a face față situațiilor dificile.

Putem fi tentați să credem că autenticitatea ne expune într-un mod care ne vulnerabilizează. Dar studiile au demonstrat că „atunci când sacrificăm autenticitatea pentru siguranță ne confruntăm cu anxietate, depresie, tulburări de alimentație, dependențe, furie, vină, resentimente și suferință inexplicabilă”, constată Brené Brown*.

În realitate, autenticitatea și vulnerabilitatea ne expun experiențelor, conexiunilor, așadar fluxului vieții, cu toate resursele sale. De aceea „vulnerabilitatea este sursa inovației, a creativității și a schimbării.

Vulnerabilitatea înseamnă adevăr și curaj - care nu sunt întotdeauna comode, dar nu sunt niciodată slăbiciuni”, spune Brené Brown.

Cum să fii tu însuți

Pentru a fi tu însuți e necesar să te accepți exact așa cum ești, iar stima de sine este esențială în acest sens. Ca și autenticitatea, stima de sine este înnăscută. Când constanți că îți lipsește, caută sursa problemei și ia măsurile necesare pentru a o remedia.

Gândește-te care sunt credințele și valorile tale, având grijă să le separi de cele pe care este posibil să le fi preluat de la părinți, prieteni sau parteneri, fără ca mai întâi să te fi asigurat că te caracterizează și pe tine.

Identitatea ta vine din realitatea ta interioară. Așadar, gândește-te la cine ești, dar definește-te în funcție de valorile, preferințele, pasiunile și credințele tale, nu în funcție de rolurile sociale pe care le îndeplinești (părinte, soră, inginer, doctor etc.).

Ai încredere în tine, pentru că intuiția îți va semnala ce este bine pentru tine și te va îndemna către ce ți se potrivește.

Expune-te la experiențe diverse, care să te ajute să te cunoști, să înțelegi ce îți place, la ce ești bun, care îți sunt visele și de care dintre abilitățile tale te poți folosi pentru a ți le împlini.

Exprimă-te așa cum ești cu adevărat, pentru că așa vei identifica oamenii și situațiile care ți se potrivesc și care îți pot da prilejul și îți pot crea condițiile pentru ca tu să continui să fii tu însuți și să te dezvolți așa cum dorești.

Ai grijă să ai în viața ta oameni cu care să poți fi tu însuți, care să te iubească și să te susțină, să te motiveze și să te inspire. Alături de ei te vei descoperi, te vei înțelege și te vei exprima cinstit.

Caută bucuriile simple (o plimbare în natură, un prieten drag, cântecul unei păsări, un ceai bun, o operă de artă), pentru că orice manifestare de adevăr te va racorda implicit la ce este natural și firesc.
Ai răbdare cu tine, pentru că autenticitatea este o călătorie continuă, nu o destinație în care ajungi rapid și din care nu mai pleci.

Cum recunoști autenticitatea

A fi autentic înseamnă a fi realist. Oamenii autentici se cunosc pe sine și au încredere să fie ei înșiși. Astfel, nu au nevoie de iluzii nici pentru a se defini pe sine, nici pentru a-i convinge pe alții.

Când ești autentic:

  • Ești de încredere. Respectându-ți propriul adevăr, îl vei respecta și pe al altora, prin urmare te vei manifesta sincer și vei onora și autenticitatea celorlalți.
  • Ești stăpân pe tine. Pentru că te cunoști și te respecți pe tine însuți, nu te vei simți ușor atacat și nu vei reacționa defensiv. Vei ști să evaluezi obiectiv feedback-ul pozitiv și negativ și vei alege ce este util din fiecare situație.
  • Mergi pe propria cale.  Pentru că nu depinzi de opiniile și așteptările celorlalți, vei fi liber să te conduci după propria busolă interioară și vei urma direcția valorilor și principiilor proprii.
  • Ești smerit. Respectul de sine te învață să-i respecți și pe ceilalți și îți arată că nu ești mai bun decât ei.
  • Ești generos. Realismul, respectul și smerenia te ajută să înțelegi că nu poate fi bine dacă e bine numai pentru tine.
  • Ești deschis la minte. Când ești autentic și ai stimă de sine, nu ești concentrat pe apărare, așadar ești liber pentru explorare. Înțelegi rostul diversității și te interesează să-i înțelegi pe ceilalți, nu să-i judeci.
  • Știi să asculți. Când trăiești autentic ai nevoie să înțelegi realitatea așa cum este, prin urmare vei dori să-i înțelegi pe ceilalți și îi vei asculta activ și cu atenție.
  • Știi să fii vulnerabil, pentru că vulnerabilitatea înseamnă adevăr.

Poți trăi o viață împlinită numai dacă ești în acord cu tine însuți

A fi neautentic te costă energie care ar fi mult mai bine investită în adevăr. „A trăi în minciună de sine este ruinător sufletește”, spune Ion Vianu**. Ne este de folos să fim atenți la adevărul nostru interior și să ne exersăm mereu abilitatea de a-l simți.

Dreptul de a fi noi înșine este înnăscut. Dacă ar fi fost nevoie să fim altfel, ne-am fi născut altfel.  Așa că este important să ne iubim pe noi înșine exact așa cum suntem și să avem grijă să fim iubiți și de ceilalți tot așa. Numai așa putem fi frumoși cum ne-am născut să fim și potriviți pentru ce ne-am născut să facem. Și numai așa putem fi înțeleși.


*Brené Brown este profesoară şi cercetătoare la Colegiul Postuniversitar de Asistenţă Socială de la Universitatea din Houston, Texas. Studiază vulnerabilitatea, curajul, stima de sine şi rușinea. Este autoarea a trei cărţi care au ajuns nr. 1 pe lista celor mai bine vândute titluri în The New York Times: The Gifts of Imperfection (Darurile imperfecţiunii) în 2010, Daring Greatly (textual: Îndrăzneşte mult) în 2012 şi Rising Strong (Ridică-te puternic) în 2015. În iunie 2010 a susținut o prelegere TED despre puterea vulnerabilității (TEDTalks), care acum are aproape 35 mil. de vizualizări.

**Scriitorul şi psihiatrul Ion Vianu este fiul criticului literar Tudor Vianu. A scris memorialistică, romane, eseuri critice. Printre operele sale se numără Introducere în psihoterapie, Exerciții de sinceritate, Amor intellectualis, Apropieri, Frumuseţea va mântui lumea şi alte eseuri, Arhiva trădării şi a mâniei


0 comentarii 705 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter