Contribuitori, Actual

5 lucruri pe care le fac liderii pentru un boost de încredere în forțele proprii

Redacția CARIERE › Vin, 2017-12-08 10:10

Încrederea în forțele proprii este cheia succesului în carieră.


Un studiu recent a demonstrat că persoanele care debordează de încredere sunt mai admirate, au mai multă influență și un status social superior. Iar regula este valabilă și pentru managerii foarte competenți, și pentru cei care nu excelează în meserie. Tocmai de aceea există situații în care un lider performant și foarte capabil este marginalizat sau chiar întors din drum în carieră, doar pentru că îi lipsește încrederea în forțele proprii.

Chiar și cei mai carismatici dintre manageri au probleme la acest capitol. De exemplu, atunci când trebuie să susțină un discurs în fața unei audiențe mari sau când au planificată o ședință importantă.

Secretul în astfel de situații este să te bazezi pe mesajele pe care le poate transmite corpul tău, fără ca tu să fii nevoit să rostești vreun cuvânt. Este o abilitate pe care trebuie să o înveți neapărat, pentru ca cei din jurul tău să îți arate respectul cuvenit. De asemenea, sunt cursuri pe care le poți urma pentru a-ți dezvolta abilitățile de comunicare și socializare.

Iată, așadar, care sunt lucrurile pe care liderii cu probleme la capitolul încredere în forțele proprii le fac pentru a părea siguri pe ei în orice situație:

  1. Se înscriu la cursuri de dezvoltare personală

 

Liderii adevărați știu că niciodată nu trebuie să se oprească din învățat. Să fii cât mai informat este parte din misiunea ta, indiferent pentru ce companie ai lucra. În plus, este crucial ca un lider să știe cum să se conecteze la echipa lui. Însă mulți manageri, chiar și cei mai experimentați dintre ei, au probleme la acest capitol, majoritatea născute chiar din lipsa de încredere. Noroc cu astfel de cursuri, care te pot învăța cum să conduci eficient orice conversație către un scop bine definit și către rezultate vizibile. Folosită ca metodă de management, o altfel de soluție vine în ajutorul liderilor care își doresc să obțină satisfacții mai mari legate de munca lor, să-și dezvolte potențialul de leadership și să-și alinieze obiectivele proprii legate de viața profesională cu cele ale companiei pentru care lucrează.

 

  1. Mențin contactul vizual

 

După ce urmezi un astfel de curs, trebuie să ai în vedere și faptul că menținerea contactului vizual atunci când porți o conversație cu unul dintre membrii echipei tale sau chiar cu un superior este foarte important. Nu privi în jur, nu te juca cu mobilul. Dacă îți concentrezi atenția asupra persoanei alături de care te-ai angajat într-o discuție, îi arăți că o respecți și că părerea ei contează pentru tine. Rezultatul? Respectul arătat ți se va întoarce.

 

  1. Își perfecționează tehnica salutului

 

Este important să preiei inițiativa și să fii tu cel care inițiază salutul atunci când întâlnești un coleg. În acest sens, o strângere de mână fermă și scurtă transmite respect și încredere în propria persoană.

 

  1. Au o postură frumoasă și dreaptă

 

Dacă ții un discurs, conduci o ședință sau pur și simplu te angajezi într-o discuție informală cu unul dintre angajați tăi, nu te sprijini de pereți, de podium sau de mobilă. Adoptă o postură dreaptă. Va transmite că ești complet implicat în discuție și va pompa autoritate în informațiile pe care le dai mai departe.

 

  1. Știu cum să stea în timpul unui discurs

 

Atunci când porți o discuție sau susții un discurs pe o scenă, menține ambele picioare pe podea. Picioarele încrucișate sau faptul că te balansezi de pe un membru pe altul va da impresia că ai emoții sau că nu stăpânești bine discuția.

 

Tu ce tehnici folosești pentru a da impresia că ești stăpân pe tine chiar și în situațiile în care lucrurile par că-ți scapă de sub control?

Sursă foto: Shutterstock.com

 
0 comentarii 1766 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter