MENTORAMA. În business nu „merge și-așa“
Aliz Kosza › Joi, 2017-02-16 12:24
Citeste si:
› MENTORAMA. Rețete „universale” sau rețeta propriului business?
› MENTORAMA. Micromanagementul – consecinţa distructivă a nevoii de control
În ultimii patru ani, „am păstorit” 24 de companii antreprenoriale, toate aflate în dificultate, sursa provocărilor fiind – fără excepţie – saltul peste etape importante în dezvoltarea afacerii, din dorinţa de a realiza cât mai mult într-un timp cât mai scurt. Doar că „arderea”etapelor, această caracteristică tipic balcanică, îi întoarce din drum, după un parcurs de 10, 15, 20 de ani, forțându-i să revină la etapele sărite iniţial. Iar asta costă timp şi mulţi bani. Se întâmplă toate acestea pentru că majoritatea afacerilor nu pornesc pe un fundament ştiinţific, după principii de business sănătoase.
Iată câteva direcţii de urmat pentru începătorii în ale businessului şi nu numai:
1. Visul, viziunea şi curajul de a zbura
Foarte puţine lucruri se pot realiza în lipsa unui vis, a unui crez. De exemplu, foarte puţini antreprenori ştiu – chiar şi din categoria celor cu experienţă – că definirea visului antreprenorial, a misiunii şi a valorilor reprezintă baza, elementul comun pentru strategia de dezvoltare, strategia de comunicare de marketing şi inovaţie. Lipsa lor poate influența negativ – deși pare de necrezut – businessul chiar și după douăzeci de ani de activitate.
Este esenţial să-ţi defineşti – pe hârtie – şi să-ţi urmezi visul, să ai o proiecţie în viitor (pe termen lung) și să nu te abați de la această viziune, care este sensul existenţei afacerii tale. Totodată, trebuie să ai curajul să zbori cu acest vis în fiinţa ta, ca să poţi avea întotdeauna o imagine integrată asupra afacerii tale.
2. Pasiunea pentru ceea ce faci şi aprecierea talentelor
Este bine ca de la bun început să te bazezi pe propriul talent, pe ceea ce ştii tu să faci cel mai bine şi să te înconjori de oameni talentaţi. Acesta trebuie să fie cel mai important criteriu când îţi alegi asociaţii, partenerii şi colaboratorii. De asemenea, pasiunea este ingredientul indispensabil: iubește din prima zi ceea ce vei întreprinde (dar să simţi asta cu toată fiinţa ta).
3. Valoarea adăugată
Asigură-te că eşti 100% autentic: tu şi produsele/serviciile tale. Găseşte propriul mod de a oferi produse sau servicii consacrate. Este foarte important să ai dorința de a construi valoare, şi nu chilipiruri: nimic din ce este banal, monoton, „copy-paste” şi ieftin nu va rezista pe termen lung. Evită să intri în segmente în care războiul preţului mic îngroapă valoarea.
4. Definirea corectă a nevoilor şi a pieţei
Cele mai frecvente greşeli se fac ignorând efectuarea unui studiu calitativ de piaţă şi definirea grupurilor-ţintă. Este esenţial să înţelegi că nu poţi vinde tuturor, că există consumatori pentru orice tip de produs sau servicii, iar grupurile-ţintă cu cât sunt mai restrânse, cu atât vei vinde mai eficient şi mai profitabil.
Să fii atent, chiar reticent, la diversificarea excesivă a portofoliului de produse și servicii. Riscul este să pierzi focusul pe ceea ce ştii să faci bine, iar în cazul afacerilor cu produse stocurile pentru diversificare îţi vor afecta serios fluxul de numerar (cash flow). Evită blocajele.
5. Leadership
Fii un lider de la bun început: propriul lider (dacă începi singur şi la început tu le faci pe toate) şi liderul echipei cu care vei lucra. Evită să pui etichete, să pretinzi că tu le ştii pe toate şi să controlezi totul prin lipsa delegării. Învaţă cu mult înainte de a demara un business să NU fii doar patron, manager sau şef.
6. Strategie integrată
Lipsa strategiilor integrate de business este un alt factor care influenţează direct şi negativ evoluţia. Construieşte-ţi propria strategie, şi NU o strategie împotriva cuiva. Poziţionează-te corect pe harta perceptuală a brandurilor şi a competitorilor din piaţă.
NU fragmenta lucrurile, încearcă să integrezi TOATE elementele într-un SINGUR plan. Nu confunda strategia de marketing cu strategia integrată a afacerii. Marketingul reprezintă doar 15% dintr-o strategie câştigătoare.
Principii şi atitudini după care să te ghidezi:
Nu te lăsa „furat” de specificul culturii autohtone
Nepotismul este „o piatră de moară” şi cel mai mare obstacol în calea progresului. Rudele, vecinii şi prietenii aduc alte rude, alţi vecini şi alţi prieteni. Într-un cuvânt, aduc incompetență. Înconjoară-te de talente şi de oameni competenţi, cu care împărtăşeşti aceleaşi valori. Familia şi prietenii sunt minunaţi acasă, dar nu au ce căuta în business. Învaţă de la oameni cu experienţă, şi NU de la diletanţi sau prieteni.
Scopul suprem să nu fie să faci bani
Dacă vei face lucrurile cu pasiune şi bine, banii vor veni oricum. Banii sunt doar consecinţa faptelor noastre. Concentrează-te să faci bine lucrurile, iar dacă scopul suprem nu sunt banii, atunci banii vor veni natural.
Dobândeşte un MOD de gândire şi niște PRINCIPII sănătoase de business
Construieşte pe principii sănătoase, şi nu pe modele prefabricate. Poţi construi ulterior propriile metode, dacă te ghidezi după principii sănătoase. Alege-ţi cu grijă sfătuitorii şi nu pleca urechea la ce se spune pe la colţuri. Experienţele altora nu vor funcţiona în afacerea ta. Construiește-ți propriul mod de funcţionare a afacerii.
A face business este, de fapt, o știință. Arhitectura și construirea unui business, de asemenea. În orice domeniu unde există un fundament științific, sintagma „merge și-așa“ nu poate funcționa pentru că, mai devreme sau mai târziu, apar fisuri care pot afecta foarte serios structura de rezistență. De aceea, este esențial să construim temeinic și pe termen lung.
Cu o carieră profesională de peste 36 de ani, Aliz Kosza (www.alizkosza.ro) este una dintre cele mai experimentate femei de business din România, care a condus timp de 25 de ani companii de top, precum Orkla Foods Romania, MOL Romania sau Fabryo Corporation, contribuind la modelarea și inovarea altor companii din 17 industrii diferite.
Din 2012, este business mentor și strateg, transferând experiențe și principii de business antreprenorilor și managerilor care doresc să își reinventeze afacerea prin leadership, transformare organizațională, abordare pragmatică și eficiență a afacerii, bazate pe definirea și implementarea corectă a strategiilor integrate și pe construirea de modele de business sustenabile pe termen lung. Aliz este creatoarea brandului Conferințele Sufletul în business, ajuns acum în al treilea an de existență.
Comentarii
Adăugati comentariu
Cultura antreprenorială la români - în noul număr al Revistei CARIERE din luna aprilie, 2018
În ediţia de aprilie, Revista CARIERE te inspiră cu articole care aduc o nouă perspectivă în analiza Culturii antreprenoriale la români. Am inițiat o dezbatere despre aptitudini și... » pe largHR Workshop Marathon – informații și inspirație pentru profesioniștii din HR
„Este mult mai important să fii interesat decât interesant”, după cum bine spune Jane Fonda. Interesanți, dar mai ales interesați, implicați și curioși, activi și doritori să... » pe largAntreprenorii români au adus creativitatea la rangul de succes (I)
Să conduci o afacere nu este uşor, mai ales într-un mediu de business competitiv. Tocmai de aceea creativitatea este un factor diferenţiator şi esenţial, deoarece alimentează... » pe largO călătorie prin filosofia radicală de afaceri a lui Partridge
Unii îl numesc un antreprenor fascinant, alții doar îl citesc. Despre Dale Partridge, 33 de ani, se spune că e dovada vie a faptului că modelele de business responsabile din punct de... » pe largGândești strategic când știi să-ți imaginezi viitorul
Într-o lume aflată în continuă și rapidă transformare, deja nu ne mai putem baza pe ce a fost ca să intuim ce va fi. Pentru a ști să ne imaginăm viitorul e nevoie să ne... » pe largLimbajul trupului la interviu. Oamenii te vor trata diferit în funcție de ce transmite corpul tău?
Te-ai documentat asupra companiei, te-ai gândit la întrebări comune de interviu și la răspunsuri adecvate, dar ar putea corpul tău să fie propriul dușman și să-ți submineze... » pe largCum recunoaștem oamenii autentici
„Fii sincer cu tine însuți” ne spune Shakespeare. Și cum Shakespeare are întotdeauna dreptate (chiar și cu mult înainte să știm noi de ce), atunci să-i dăm dreptate și să vedem... » pe larg„Nu judec viața în termeni de viață personală și viață profesională”
Georgeta Dendrino, Managing Director al companiei de consultanţă şi formare profesională Interact, este coach, mentor, antreprenor, dar nu numai. » pe largCum să dai un feedback constructiv și ce trebuie să eviți atunci când îți evaluezi angajații
Feedback-ul pe care îl dai angajaților trebuie să fie util. Căci acesta îi este scopul principal, nu-i așa? Altfel, e cam degeaba. Ca să îți dai seama cum să faci o evaluare... » pe largStrategia pe care Google şi Yahoo o folosesc pentru a stabili salariile angajaţilor
Atunci când un gigant IT face angajări, salariul unui nou angajat poate fi greu de stabilit. Tocmai de aceea multe companii din acest sector folosesc regula numită "meet, not... » pe largErgofobia - teama irațională de a munci
Nu vrei să mai mergi la serviciu? Șeful te inhibă când țipă la tine? Zgomotul, colegii de muncă, apelurile telefonice, sarcinile de serviciu te copleșesc? Atunci este posibil să... » pe largPortretul unei antreprenoare self-made woman: Mihaela Leventer
Întâlnirea Professional Women Network Romania, dedicată absolventelor modulului „Toolkit for Beginner Women Entrepreneurs”, a avut în centru povestea unui medic-antreprenor care a... » pe larg50 de tablouri ale unor pictori impresioniști, în tezaurul unei bănci
O bancă își va expune o parte importantă a tezaurului ei cultural la Art Safari. » pe largFața (in)umană a liderilor – cum se vede din perspectiva psihologilor
Cum ar trebui să arate „fața umană” a unui lider autentic? Exact ca a fiecărui membru din echipa sa! O organizație are propria ei viață, temperament și caracter, la care fiecare... » pe largHR-ul nu tace! Discriminarea profesională a celor cu vârsta 50 plus face ravagii în România
În acest episod, veți afla și o altă perspectivă despre discriminarea profesională pe teme de vârstă, dar nu numai, și felul în care politica de resurse umane ar trebui... » pe largOglindă, oglinjoară, cine-i cea mai angajabilă din țară?
Executivii supraponderali tind să fie percepuți ca fiind mai puțin eficienți la locul de muncă, atât ca performanță, cât și în relațiile interpersonale. În întreaga lume,... » pe larg