Leadership, Actual

Aparenţa liderului „mai importantă decât esenţa”: De ce nu putem copia modele?

Daniela Oancea › Lun, 2017-06-12 17:02
Superficialitatea, o caracteristică a vremurilor în care trăim, alimentează criza leadershipului. Așa se explică de ce imaginea liderului ajunge să conteze mai mult decât substanța lui. Politologul Cristian Pîrvulescu explică de ce această criză este alimentată de individualismul epocii în care trăim, o epocă în care nevoia de recunoaştere se rezolvă prin mediatizare mai mult decât prin asumarea responsabilă a actului conducerii.

Cristian Pîrvulescu observă că, în România, leadershipul suferă în primul rând o criză de legitimitate. Fenomenul nu este nou, iar contestarea legitimității elitelor nu este expresia revoluţiilor moderne.

Mais où sont les neiges d’antan? (Dar unde sunt zăpezile de altădată?) spunea, pe la 1460, François Villon, exprimând nostalgia după «o vârstă de aur», mereu mitizată. Este ceea ce, probabil, se întâmplă şi astăzi: actuala criză a legitimităţii plasează în trecut epoca marilor lideri, dar nu la fel se întâmpla şi cu romanticii din secolul al XIX-lea? – Unde eşti tu, Ţepeş, doamne?.”

Pîrvulescu vorbește despre o ciclicitate a crizelor de leadership, ca reflecţie a unor crize generale. Ceea ce o deosebește însă pe aceasta de precedentele este impactul tehnologiei, care a lărgit permanent, încă de la jumătatea secolului trecut, ecartul dintre generaţii.

„Pe de o parte, tinerele generaţii conectate 100% la internet nu au încredere în celelalte şi, sigure de justeţea informaţiilor instantanee, contestă totul. Pe de alta, încearcă să explice contestarea nu ca o consecinţă a tehnologiei, ci prin absenţa leadershipului. Şi atunci apare aproape natural apelul la «vârsta de aur». Este adevărat că există și «lideri conectaţi», cum sunt în politică canadianul Justin Trudeau sau francezul Emmanuel Macron.”


CITEȘTE ȘI: De ce oamenii de valoare ai zilelor noastre preferă să stea în umbră? Leadershipul de criză (I)

„Individualismul epocii în care trăim favorizează nevoia de recunoaştere socială prin alte forme de promovare decât asumarea leadershipului; de exemplu, prin mediatizare. Cu Donald Trump sau Gabriela Firea constatăm că drumul spre leadershipul politic poate fi favorizat de notorietatea câştigată în mass media. De ce ar mai fi, odată notorietatea câştigată, nevoie de asumarea unei poziţii riscante? Altfel, ca în toate timpurile, oportuniştii profită de drumul liber.”

 
„Când totul pare în politică şi media dependent de sondaje, iar în economie de bursă – adică de ceva ce este superficial –, cum ar putea să apară lideri structuraţi? Când domneşte opinia, nu cunoaşterea, adevărul devine ipoteză, asta dacă nu este pur şi simplu ignorat. Când opinia şi nu cunoașterea contează, atunci aparenţa unui lider este mai importantă decât esenţa sa. Nu ce ştie sau cât ştie contează, ci cum arată, ce arată şi cum spune ceea ce vrea publicul să audă. Iar, de multe ori, adevărul este neplăcut, aşa că publicul preferă, din comoditate, contrariul său.”

Leadershipul se învață din practică. Pregătirea teoretică și modelele altor epoci nu țin locul activităților practice. „Sigur, liderii se formează, nu apar ca generații spontanee. Trebuie ei pregătiţi în şcoală sau în organizaţii? Probabil şcoala nu va dăuna, pentru că va aduce un plus de cunoștințe, dar liderul se formează în activităţile practice. Pe de altă parte, dacă avem nevoie de lideri, atunci aceştia nu pot fi inspiraţi din modelele şi modele altor epoci, ci ar trebui să fie adaptaţi epocii noastre.”


CITEȘTE ȘI: Cum arată o săptămână de muncă pentru Elon Musk: Program de lucru infernal, prânz de 5 minute şi lectura de seară

Caragiale nu a fost un „martor obiectiv"

Când ne referim la modele, inclusiv la cel pașoptist, Pîrvulescu observă că în primul rând este vorba despre o alegere ideologică. „Dacă ne raportăm la imaginea pe care ne-o oferă Caragiale asupra generaţiei paşoptiste, aceasta nu apare ca un model, ci de-a dreptul ca un contramodel: demagogi, superficiali, cinici, corupţi etc. Dar Caragiale nu a fost un martor obiectiv: era un politician şi jurnalist conservator care credea că România trebuie să refuze modelul liberal occidental. La sfârşitul vieţii a preferat însă mult mai occidentalul Berlin «micului Paris». Să nu uităm că Eminescu ironiza, din perspectiva conservatoare, acest model: «Ai noştri tineri la Paris învaţă/ La gât cravata cum se leagă, nodul,/ Ş’apoi ni vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă“. Dar Eminescu, fără studiile de la Cernăuţi, atunci oraș austriac, şi de la Viena, ar mai fi fost Eminescu? Nu mai putem copia modelul, dar cu siguranţă nu putem refuza accesul tinerilor la un învăţământ, dar şi la o experienţă de viaţă, diferite de cele din ţară.”


CITEȘTE ȘI: Nicio societate nu e cultural pregătită: Fiecare criză cere alt tip de lider 
Astăzi, tinerii educați în cultura vestică, odată întorși în țară, ar putea schimba ceva dacă ar fi lăsaţi să o facă. „Dar în ţara în care «patrioţii» au mâncat «salam cu soia», locul celor ce se întorc nu este bine stabilit. Există o cabală care li se opune, o cabală transpartinică, care coordonează clientelele locale şi naţionale şi care dispune de mijloace eficiente pentru a împiedica reformele. Cu toate acestea, România s-a schimbat şi va continua să se schimbe, dar aşa cum schimbarea este firească şi rezistenţa la schimbare este inevitabilă. Liderii schimbării trebuie să aibă abilitatea de a o face, fără să doară!”

România nu a dus lipsă de lideri, dar dacă ar fi să aleagă unul, acesta ar fi mai degrabă C. A. Rosetti decât Ion Brătianu sau Mihail Kogălniceanu decât Alexandru Ioan Cuza. „Cei doi au fost promotorii marilor reforme care au transformat Romania, ceilalţi doi au fost cei ce le-au pus în practică.”

O Europă care nu-şi găseşte numitorul comun

Dacă ideea europeană este veche, punerea ei în aplicare în epoca modernă s-a lovit de rezistența statelor-naţiune.

„Când, imediat după al doilea război mondial, construcţia Comunităţii Europene a intrat pe agenda politică, principalul argument al creştin-democraţilor care au promovat-o a fost de a împiedica o nouă conflagraţie. Iar de război, cu toate consecinţele sale tragice, erau responsabile statele-naţiune. Trecerea la un alt nivel de organizare politică devenea atunci prioritară. Aceşti lideri, mai întâi Altiero Spinelli şi Manifestul său de la Ventotene, apoi Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Jean Monnet, Paul-Henri Spaak voiau să depăşească organizarea statală. Conştienţi că opţiunea lor este populară și absolut siguri de justeţea ei, au început cu integrarea economică, convinşi că destul de repede se va ajunge la o comunitate politică. Aceasta nu s-a realizat până astăzi. Între timp, deşi ne revendicăm de la Europa lui Schuman, din 2004 ne aflăm într-o cu totul altă Europă. O Europă care nu-şi găseşte numitorul comun. Poate e şi o problemă de leader­ship, dar în primul rând este una de viziune.'


CITEȘTE ȘI: Doar conducătorii agili fac faţă schimbărilor digitale din industria lor. Ești unul dintre ei? 
Nu că ar lipsi viziunile, ci că acestea nu mai sunt concordante. Egoismul naţional, de care se temeau atâta fondatori, a invadat dezbaterea publică. Întrebarea cea mai des întâlnită este «Ce câştigăm de la UE? » iar, sub teroarea sondajelor, majoritatea politicienilor nu au curajul să-şi asume vreo idee care nu este acceptată de public.

„Dacă «fondatorii» ar fi aşteptat asta, Europa nu ar fi existat. Şi nu vreau să mă gândesc la ce ar fi putut să se întâmple! Nu degeaba, Aristotel considera curajul ca o calitate indispensabilă unui politican! Curajul de a crede în idei şi de a le asuma până la capăt! Dar, din păcate, consultanţii în comunicare politică nu validează curajul, ci violenţa. Iar violenţa de limbaj, ca surogat al curajului, naşte violenţă socială şi politică! Dar violenţa nu înseamnă politică, ci contrariul acesteia: barbarie!”
 

O nouă paradigmă de leadership?

Cristian Pîrvulescu observă că paradigma leadershipului a rămas în urma dezvoltării tehnologice a civilizației moderne și se bazează în continuare pe emoție, nu pe rațiune.

„În primul rând avem nevoie să înţelegem lumea în care trăim. Dacă pentru aceasta va fi nevoie şi de o paradigmă de leadership, atunci aceasta va apărea. Dar, de cele mai multe ori, istoria ne-o ia înainte şi ne pune în faţa lucrului împlinit. În doar o generaţie am trecut de la șareta trasă de cai la smartphone-ul perfect conectat, de la satul izolat la satul global. Între timp, leadershipul pare să fi rămas în comuna primitivă şi să apeleze la formele ancestrale de comunicare, la emoții, nu la raţiune. Ca şi cum am mai putea să ne emoţionăm în faţa roboţilor industriali, a automobilelor autonome şi conectate, a comunicării 5G. Iar, dacă aşa cum spunea Marshall McLuhan, «mediul este mesajul», atunci nu conţinutul celor exprimate, ci mijlocul prin care transmitem informaţiile este cel care contează.”

„Etimologia cuvântului criză presupune «o alegere» şi nu «o punere în discuţie a unui lucru» sau chiar «o situaţie fără ieşire». În greaca lui Socrate, de unde vine în limbile noastre moderne, krisis însemna «a separa», «a distinge», deci a face o analiză şi a acţiona în consecinţă. Frica de un viitor imprevizibil şi centrarea asupra unui prezent permanent au transformat o reacţie la un impuls într-un dezastru apocaliptic. Trăim într-un apocalips cotidian. În România sau aiurea, în linii mari, situaţia este asemănătoare” – Cristian Pîrvulescu

 

Trei calităţi ale unui lider politic

La filosofii atenieni clasici, politica era considerată o technè, o artă comparabilă cu medicina şi navigaţia, şi aşa cum nu poate exista doctor fără cunoştinţe de specialitate, nu ar trebui să existe nici politician fără cunoştinţe specifice.

Aristotel în „Politica”, acum 2.300 de ani, găsise răspunsul:
-să fie liber, deci să nu aibă interese private care să-l limiteze în acţiuni;
- să fie curajos fără să fie imprudent;
- să deţină cunoştinţe specifice (să ştie cum funcţionează şi ce înseamnă politica).

Articol preluat din numărul 237/mai 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici  

0 comentarii 2549 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter