Leadership, Management, Actual

Ajungi CEO după MBA?

Dana Badea › Mar, 2017-08-01 10:13
Pentru a ocupa poziţia de CEO trebuie să ai expertiză în domeniu, viziune privind dezvoltarea companiei, şi, desigur, cunoştinţe de business. O companie nu va angaja un candidat doar pentru că are un MBA. Cât contează totuşi o diplomă de MBA în obţinerea unui post de conducere şi cât de des specifică angajatorii această condiţie în procesul de recrutare?

Marile companii care sunt în căutare de executivi preferă candidați cu experiență în management şi uneori cu MBA/EMBA, spun headhunterii intervievați de Revista CARIERE. O diplomă de MBA contează şi îi conferă candidatului un bagaj suplimentar de cunoştinţe, îl ajută să contribuie cu o altă viziune la dezvoltatea businessului. Este un element în plus, însă nu definitoriu.

În actualul context economic, angajatorii sunt interesaţi să coopteze în companii oameni capabili să dezvolte businessul rapid şi nu posesori de teancuri de diplome. Cel mai mult, potrivit headhunterilor, în obţinerea unui post de CEO, contează dacă persoana care participă la concurs ştie să internalizeze informaţia studiată. „Sunt roluri care au solicitări de EMBA/MBA la preferinţe şi pot reprezenta un avantaj, însă nu am avut până acum vreun client care să facă din asta o condiţie obligatorie. Programele de business contează doar dacă sunt «ataşate» oamenilor potriviţi şi dacă şcolile de business unde au loc aceste programe sunt relevante. Până la urmă, aproape orice program relevant de dezvoltare poate fi util dacă persoana care participă ştie să internalizeze informaţia. Dacă acele programe sunt făcute şi la instituţii de reputaţie internaţională, ele pot adauga valoare considerabilă atât angajatului, cât şi angajatorului”, spune Radu Manolescu, Managing Partner K.M.Trust&Partners.


CITEȘTE ȘI: Deficit acut de profesioniști în domeniul securității cibernetice: Cum convingem tinerii să urmeze o carieră în acest domeniu?
În recrutările de middle şi top management existenţa unei astfel de diplome nu este o cerinţă menţionată în mod expres dar, potenţialii angajatori consideră că un absolvent de MBA poate aduce plus valoare pentru poziţiile de acest tip, cu preponderenţă în top management. „Nu se face de regulă o diferenţă între o companie angajatoare – multinaţională sau locală şi un fond de investiţii. Ambele categorii au în general aceleaşi cerinţe pentru proiectele de recrutare”, afirmă Daniela Necefor, Managing Partner Total Business Solutions.

Un MBA sau EMBA poate reprezenta un avantaj pentru unele poziţii căutate de companii dar, ceea ce contează cu adevărat, spune Carmen Iorgus, Executive Search Manager Lugera, „de cele mai multe ori sunt experienţa practică, expunerea candidatului şi chimia acestuia cu organizaţia.”

Domenii în care MBA-ul contează

Luând în calcul toate acestea care ar fi domeniile pentru care o diplomă de MBA/ EMBA este o condiţie esenţială? Headhunterul Lugera, Carmen Iorgus, spune că instituţiile de stat sunt cele care cer adesea astfel de specializări viitorilor manageri. „Funcţiunile stra­tegice în organizaţii publice includ, de cele mai multe ori, în cerinţele pe rol, certificări de tip MBA/ EMBA sau Doctorat, însă pentru organizaţiile private, cerinţele de acest gen intră în categoria «prezintă avantaj»”. De cealaltă parte, Radu Manolescu spune că nu a întâlnit o astfel de condiţie esenţială în procesele de recrutare derulate în România.

Daniela Necefor afirmă că nu există cerinţe pe domeniu dar, o diplomă de MBA este privită pozitiv pentru managementul general. „Este un plus pentru mediul antreprenorial – aici mă refer la oamenii de afaceri care au crescut rapid, la un nivel foarte mare, afacerea. Pentru ei înşişi a efectua un MBA este un avantaj major, oferindu-le perspectiva de business internaţional.”


CITEȘTE ȘI: Donald Trump și traseul său ca om de afaceri: prosperitate, faliment și iar prosperitate
Dacă o diplomă de MBA/EMBA te poate ajuta să obţii un punctaj mai mare faţă de ceilalţi candidaţi, experienţa şi competenţa sunt cele care înclină întotdeauna balanţa în procesul de recrutare.
„Dacă ar fi să facem un clasament într-un proces de recrutare şi selecţie pentru o poziţie de top management, un candidat care a absolvit un MBA poate obţine un punctaj superior faţă de ceilalţi implicaţi în proces. Însă, dacă experienţa managerială propriu-zisă este mai mică decât a altui candidat, punctajele pot fi egalate. Ceea ce vreau în esenţă să spun este că e un avantaj a avea o diplomă de MBA/EMBA, dar nu trebuie şi nu poate fi luat separat de cerințe ca experienţă globală, ani de experienţă în management şi în domeniu. Abia atunci, când toate aceste repere sunt luate în considerare, ajungem la nivelul dorit de evaluare”, spune Daniela Necefor.
CITEȘTE ȘI: Personalitatea CEO-ului poate compromite planul de succesiune
Exceptând situaţiile în care este în mod expres este precizat faptul că executivul care este recomandat către companie trebuie să fie absolvent de MBA/ EMBA, criteriile de evaluare a candidatului sunt identice. „În final, în selecţie, diferenţa este dată de discursul candidatului, de abilităţile personale şi de competenţele tehnice ale acestuia. Diploma contează mai puţin în această ecuaţie” declară reprezentantul Lugera, Carmen Iorgus. Aceasta afirmă că în ultimele recrutări pe care le-a făcut, un candidat din douăzeci este absolvent de MBA.

La TBS, analizând recrutările din ultimul an, Daniela Necefor spune că aproximativ 50% dintre candidaţi au absolvit un program de MBA.

În recrutările derulate de K.M. Trust&Partners, exclusiv de executivi, majoritatea candidaţilor au aceste experienţe academice. „Insist însă să subliniez că ne uităm la alte aspecte înainte. În Key2Succes (K2S), firma noastră de recrutare mid-management şi viitori executivi, ponderea absolvenţilor de astfel de programe nu e majoritară, dat fiind şi specificul rolurilor recrutate. Aici apar alte solicitări, chiar mai importante decât EMBA/MBA pentru angajator, de exemplu ACCA-Association of Chartered Certified Accountants, CFA-Chartered Financial Analyst, diverse niveluri de centuri Six Sigma etc.”, spune Radu Manolescu.

Gafele absolvenŢilor de MBA/EMBA

„Cele mai frecvente greşeli pe care le fac absolvenţii de MBA/EMBA în relaţia cu recrutorii şi angajatorii sunt că riscă să fie uşor aroganţi”, afirmă Radu Manolescu, „şi să aibă aşteptări uşor nerealiste pentru piaţa românească.”
Daniela Necefor spune că sfatul pe care-l dă absolvenţilor de MBA în relaţia cu recrutorii şi cu potenţialii angajatori este acela că, dacă nu se pune accent major sau unic pe MBA, să nu insiste în supraevaluarea abilităţilor dobândite în urma unui astfel de program, ci să le expună ca pe un cumul al experienţei şi al mediului academic.
Carmen Iorgus, Executive Search Manager Lugera, afirmă că, cel mai des, posibilii candidaţii pentru funcţii de conducere nu pot justifica aplicabilitatea MBA-ului şi îl asumă doar ca pe un efort personal. „Nu trebuie să uităm că orice angajator analizează candidaturile din perspectiva adaptabilităţii acestora la mediul organizaţional, astfel că vor fi interesaţi mai degrabă de «what’s in it for me» şi mai puţin de «cât de greu a fost».”

***Declarații

„Dacă ar fi să facem un clasament într-un proces de recrutare şi selecţie pentru o poziţie de top management, un candidat care a absolvit un MBA poate obţine un punctaj superior faţă de ceilalţi implicaţi în proces. Însă, dacă experienţa managerială propriu-zisă este mai mică decât a altui candidat, punctajele pot fi egalate”- Daniela Necefor, Managing Partner, Total Business Solutions

„Programele de business contează doar dacă sunt «ataşate» oamenilor potriviţi şi dacă şcolile de business unde au loc aceste programe sunt relevante” - Radu Manolescu, Managing Partner K.M.Trust&Partners

„Funcţiunile strategice în organizaţii publice includ, de cele mai multe ori, în cerinţele pe rol, certificări de tip MBA/ EMBA sau Doctorat, însă pentru organizaţiile private, cerinţele de acest gen intră în categoria «prezintă avantaj» - Carmen Iorgus, Headhunter Lugera. 

Acest articol a apărut în Ghidul MBA 2016 care poate fi comandat la e-mail: abonamente@cariereonline.ro sau la telefon: 0372 957 247, 0728 901 905


Ghidul MBA 2017 poate fi achiziţionat de la punctele de presă din reţeaua LAGARDERE Travel Retail şi Avec MM sau poate fi comandat la e-mail: abonamente@cariereonline.ro sau la telefon: 0372 957 247, 0728 901 905.

GRATUIT pentru abonaţii revistelor CARIERE şi HR Manager. Ghidul MBA 2017 poate fi cumpărat și de aici: https://www.cariereonline.ro/abonamente 

  

0 comentarii 1440 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter