Asistent social

Nivel cariera:
Middle (peste 3 ani experienta)
Denumire firma:
Fundatia World Vision Romania
Localitatea:
Bucuresti
Domeniile ofertei:
Altele
Data introducerii:
17.07.2017
World Vision România este o organizaţie umanitară creştină, care pune în centrul activităţii sale nevoile pentru educaţie, sănătate, creştere spirituală ale copiilor. Ne concentrăm asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile din care aceştia fac parte, în special din mediul rural, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Acţionăm prin programe de dezvoltare, advocacy și intervenţie umanitară de urgenţă. World Vision România este o organizaţie parteneră a World Vision International, prezentă în peste 100 de ţări din întreaga lume. World Vision desfăşoară de de 20 ani în România programe în peste 200 de comunităţi rurale din 8 judeţe. De-a lungul timpului am oferit sprijin pentru mai mult de 50.000 de copii și 300.000 de adulți. Miracolul vieţii şi credinţa în Dumnezeu ne motivează să creştem copii sănătoşi, educaţi şi împliniţi. Ne asumăm misiunea cu responsabilitate şi competenţă. Vino să trăieşti experienţa aceasta cu World Vision România! PENTRU COPII. PENTRU MAI BINE. PENTRU VIITOR PRIN TINE

Descrierea postului:

• Asigură derularea etapelor procesului de acordare a serviciilor sociale cu respectarea prevederilor legii, a standardelor minime de calitate aplicabile și a prezentului regulament de organizare și funcționare;
• Acorda consultatii privind drepturile si obligatiile asistatilor;
• Colaboreaza cu institutii sau organizatii care au obiective similare precum si colaborează cu specialiști din alte centre în vederea soluționării cazurilor,identificării de resurse;
• Propune masuri de ajutor sau recuperare;
• Participa la intalnirile echipei de proiect si la intalnirile de formare crestina ;
• Respecta normele de protectia muncii, de securitate si sanatate in munca prevazute de legislatia in vigoare;

Cerinte:

• Studii superioare cu specializare in domeniul asistentei sociale;
• Acreditat de Colegiul National al Asistentilor Sociali;
• Bune abilitati de coordonare;
• Bune abilitati de organizare si planificare;
• Bune capacitati de analiza si sinteza;
• Abilitati de lucru in echipa;
• Buna operare PC (Word, Excel, Power Point);
• Buna cunoastere a limbii engleze, scris si vorbit;
• Abilitatea de a lucra in conditii de stres;
• Abilitatea de a efectua sarcinile de lucru cu supervizare minima.;
• Abilitati de comunicare si relationare;
• Capacitatea de a prioritiza sarcinile;
• Abilitatea de a lucra cu informatii confidentiale;
• Minim 3 ani de experienta in domeniul asistentei sociale;
• Domiciliul in Bucuresti sau judetul Ialomita;
• Disponibilitate de deplasare in interes de serviciu in comunitatile din Ialomita 20 %;
• Permis de conducere cat B.

Oferta:

 
 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter