Work&life balance

Economia, o pasiune încă din copilărie

Adriana Coblişan › Mar, 2018-01-16 16:07
Încă de mică, Olimpia Frățică, Șef Departament Servicii Rețea Retail, BCR, era atrasă de zona economică: făcea economii, își administra propriul buget. De la a intra la un colegiu economic, a face o facultate şi un masterat în domeniu până la jobul de azi - toate nu au fost altceva decât o consecinţă a alegerilor anterioare.

Prin urmare, după absolvirea unui liceu cu profil economic, Olimpia a decis să își continue studiile în același domeniu, pornind atât de la nevoia de cunoaştere în această arie de expertiză, cât și din înțelegerea utilizării resurselor, dar, mai ales, din perspectiva de interacţiune cu clienţii (interni, externi). „A fost şi este un domeniu care a răspuns pozitiv nevoilor mele de cunoaştere şi de socializare”, spune Olimpia.


“Găsirea echilibrului dintre viața profesională și cea personală este o provocare, însă intersecţia dintre entuziasm şi efort, atât acasă, cât şi la job, înseamnă echilibru. Încerc să acomodez balanțele, astfel încât să menţin acest echilibru.
Nu a fost ușor să cresc cu un singur părinte, însă eforturile mamei de aici şi protecţia tatei de acolo m-au făcut ceea ce sunt astăzi: o persoană cu emoţii, care se adaptează la schimbări şi care îmbrăţişează această călătorie cu toată deschiderea şi energia necesare pentru a ajunge la destinaţie” -
Olimpia Frățică, Șef Departament Servicii Rețea Retail, BCR

Primul interviu a fost așa cum a trebuit să fie, după cum își amintește. A fost relaxată și deschisă spre noi provocări. Acestea au fost nenumărate în cei 14 ani de banking, bineînţeles raportate la momentul în care se afla din perspectiva carierei. Au fost etape de boom financiar, dar şi momente de criză, momente de stabilitate, precum şi momente dinamice. Însă, orice succes a fost trăit intens, iar lecţiile învăţate din obiectivele realizate în zona dorită nu au făcut altceva decât să consolideze temelia experienţei de azi.
Olimpia Frățică își petrece timpul liber alături de familie: soțul, cele două fetițe – Aryana (8 ani) și Rebeca (6 ani) şi mama ei. Face activităţi sportive, activităţi de creaţie (pictură, confecţionare de elemente cu tematică), călătorește.

În acest moment coordonează o echipă de 16 oameni, pe care îi caracterizează ca fiind optimiști, plini de viață și deschiși către orice provocare atât la birou, cât și în plan personal. „Suntem o echipă care reuşeşte să facă, în general, toate acțiunile pe care şi le propune, o echipă care înţelege că efortul şi energia fiecăruia duc către scopul nostru comun.”


Articol preluat din numărul 243/decembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.  

0 comentarii 704 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter