Work&life balance

Competiția profesională și trăinicia cuplului

Felicia Luca › Vin, 2018-04-13 13:43
„O familie fericită nu este altceva decât un rai timpuriu”, spune George Bernard Shaw. Dar ce se întâmplă când în rai apare competiția? Ne spune Lakshmi Barbuș, psiholog.
 

Când „nu mai este ca la început”
 
Din fericire, atunci când au nevoie de ajutor, tot mai multe cupluri vin să vorbească cu un specialist și ajung în cabinetul psihoterapeului. Ceea ce îi aduce este faptul că se simt tensionați, distanțați și neînțeleși de către celălalt, iar conflictele apar din ce în ce mai des. „Nu mai este ca la început”, spun ei. Sunt mai puține cuplurile care știu exact care este acel lucru care îi nefericește, majoritatea resimt efectele și descoperă ulterior, în cadrul terapiei, că există o competiție profesională. Se întâmplă acest lucru deoarece competiția este rareori intenționată, iar persoanele implicate nu sunt conștiente de ceea ce fac și de repercusiunile care apar în urma anumitor atitudini și comportamente. Prin urmare, aș spune că multe din problemele legate de competiția profesională rămân într-un con de umbră, nefiind subiectul principal pentru care cei doi ajung la terapie.
 
Cum afectează competiția trăinicia cuplului
 
Când vorbim despre o relație de cuplu bazată pe iubire matură, conștientă, asumată, nu mai putem vorbi de competiție, deoarece cei doi se susțin unul pe celălalt în ceea ce fac și caută să coopereze și să creeze o intimitate autentică. Atunci când ești competiție faci orice să te menții în top, iar asta poate intra în contradictoriu cu relația intimă, pentru că este posibil să te comporți într-un mod care să nu fie în acord cu ceea ce ar însemna sănătatea cuplului.
Competiția poate avea rădăcini mai adânci, ea spune ceva despre fiecare. Ne poate spune că există o dorință de apreciere, de recunoaștere, iar atunci când nu o primim apar sentimente de neîncredere în sine sau de inferioritate. Ne dorim să demonstrăm ceva sau poate tindem spre perfecțiune. Încercăm să mascăm aceste lucruri sau poate nici măcar nu le conștientizăm, iar asta ne ține departe de partener, întrucât simțim că nu putem să ne arătăm vulnerabilitatea și să ne simțim în siguranță așa cum suntem.
 
Manifestări asociate – depresie, anxietate, sindrom burnout
 
Atunci când competiția devine acerbă, sindromul burnout își poate face prezența, întrucât ne consumăm foarte tare pentru a rămâne la înălțime în orice situație.
Dacă vorbim de depresie, aș zice mai degrabă că competitivitatea poate fi un mecanism de supraviețuire, pentru a sta departe de depresia deja existentă. În cuplu, acest lucru nu ar avea legătură cu partenerul, așa cum acesta ar putea crede, ci mai degrabă cu neputința de a-mi accepta și arăta suferința.
Însă, fiind prinși în acest joc al competitivității, există și situații în care ne simțim dați la o parte, neapreciați, sentimente care ne conduc spre stări de dezamăgire și tristețe.
Competiția ne poate aduce și multe îndoieli cu privire la performanța noastră sau ne poate duce spre o exigență a modului în care facem anumite lucruri, poate spre comportamnete compulsive sau ne poate aminti de un eșec anterior. Toate aceste lucruri creează anxietate.
Astfel, așa cum observăm, situațiile pot fi foarte diferite și este necesar să știm detalii legate de persoanele implicate și de istoricul acestora, pentru a putea spune care ar fi manifestările asociate unei situații de acest gen.
 
Consecințele competiției profesionale asupra familiei
 
Consecințele competitivității pot atinge uneori cote alarmante. Pot crea distanță foarte mare între parteneri și sentimente profunde de trădare, neapreciere, atunci când nu ne mai simțim deloc în siguranță cu celălalt și apare incapacitatea de a ne deschide și de a mai trăi sentimente de iubire. Însă, dacă angajamentul pe acre îl avem în relație este puternic, acest lucru ne poate face să rămânem în relație, chiar și fără a împărtăți sentimente. Se întâmplă adesea.
 
Tipologii competitive
 
Perioade scurte de competiție  pot apărea pentru oricine, pentru că a ne compara cu celălalt este un lucru destul de obișnuit, iar de aici până la competiție mai este doar un pas – pe care uneori îl putem face doar la nivelul gândurilor – caz în care competiția se poate petrece numai în mintea noastră.
Pentru personalitățile colerice, în schimb, competitivitatea este un mod de manifestare. Ei sunt hotărâți să aibă succes și totodată le este greu să fie mulțumiți cu realizările pe care le au, așadar intră ușor în competiție. Sunt foarte independenți și le este teamă de eșec, așa că muncesc din greu ca să atingă țeluri cât mai înalte. În intimitatea cuplului, acest mod de manifestare poate aduce o distanțare față de partener, plasează profesia pe primul loc și poate aduce, de la caz la caz, mai multă sau mai puțină competiție între parteneri.
 
Competiția – atribut feminin sau masculin?
 
Indiferent dacă suntem femei sau bărbați, în noi există și atribute feminine și atribute masculine, și este normal să fie așa.
Competitivitatea o regăsim, deci, și la femei și la bărbați, însă aceasta este un atribut masculin. Bărbaților le este mai ușor să fie competitivi, iar acesta este un aspect care îi ajută să se ocupe de cele necesare supraviețuirii și să aibă grijă de familie. Dacă și femeile manifestă acest atribut, rolurile de bărbat și de femeie pot deveni destul de confuze în cuplu și pot slăbi dinamica celor doi și atracția dintre ei.
Există, însă, femei cu mai multe atribute masculine și bărbați cu mai multe atribute feminine. În funcție de aceste proporții, putem regăsi cupluri în care această polarizare feminin-masculin să funcționeze în sens invers, iar cei doi să se atragă tocmai pentru că el este mai feminin și ea este mai masculină. Totodată aceste manifestări pot alterna pe perioade de timp. Important este ca cuplul să-și găsească un echilibru, pentru a menține acest joc al polarităților.
 
Vârsta predilectă pentru conflictele în cuplu
 
Când vorbim despre competiția profesională, vorbim despre vârsta la care cei doi sunt implicați activ în viața profesională. Atunci când competiția există în cuplu înainte ca cei doi să înceapă viața profesională, este foarte probabil ca aceasta să ajungă să se manifeste mai târziu în sfera profesională.
În funcție de polaritățile fiecăruia, există o perioadă în care am putea spune: am întemeiat o familie, acum mă voi concentra pe profesie. Când acest lucru se întâmplă concomitent cu cei doi parteneri, aceasta este perioada în care competitivitatea se poate manifesta cel mai ușor.
 

Lakshmi Barbuș

Este psiholog, facilitator de Constelații Familiale, cu competențe în analiza tranzacțională și terapia Florală Bach, cu o abordare sistemică a individului cu scopul de a obține rezultate pozitive în plan psiho-emoțional.
 
 

0 comentarii 429 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter