Work&life balance

FAMILIARITATEA, in limbajul unui profesionist

Redactia › Vin, 2009-11-27 12:44

"Ce mai faci?"Auzim aceasta formula de salut de zeci de ori pe zi. Este poate cel mai uzual debut al oricarei conversatii. Dar... nu-i asa ca v-ar deranja daca m-as adresa dumneavoastra atat de familiar?

Am ales pentru aceasta editie subiectul familiaritatii limbajului pentru ca am senzatia din ce in ce mai acuta ca acest aspect al comunicarii e grav ignorat.

Regulile comunicarii si, mai ales, ale conversatiei sunt extrem de numeroase. Codurile de adresare sunt fie mostenite prin traditia orala, fie preluate din literatura, fie imprumutate din cultura cinematografica internationala.

Mai mult decat tonul vocii sau gestica noastra, vorbele cu care ne adresam unui interlocutor ne plaseaza, de la primele cuvinte, intr-o anume categorie de educatie si la un anume nivel intelectual. Si stiti cat e de greu sa scapi de o eticheta sociala neconvenabila...

Majoritatea formulelor de adresare catre cei din jur se deprind din copilarie, altele sunt asimilate in scoala, iar pe altele le aflam pur si simplu pe parcursul vietii.

Cele mai usturatoare (dar memorabile) experiente raman cele in care am fost pusi la punct de cate cineva, deranjat de felul in care ne-am adresat. La randul nostru, suntem deseori iritati ca ni se vorbeste la persoana a II-a singular, desi nu am incurajat sau sugerat in vreun fel aceasta trecere la un protocol mai familiar.

Pana cand gradul de apropiere sociala sau de preocupari comune nu permite o apropiere si o familiaritate lingvistica, trecerea la un "pertu" simplificator nu este permisa in nici o conversatie, nici fata in fata, nici la telefon.

De cele mai multe ori, familiaritatea - spontana sau intentionata - deranjeaza mai mult decat politetea exagerata.

Daca in anturajul personal regulile sunt mai lejere sau mai usor de stabilit odata ce conversatia a pornit, in mediul profesional sunt anumite legi peste care nu va sfatuiesc sa treceti (uneori), chiar daca interlocutorul va indeamna la asta. Mai cu seama daca stati de vorba cu o persoana mai in varsta sau cu un superior, numai dupa ce acestia va permit adresarea pe numele mic, puteti sa o faceti.

Sa dau cateva exemple: sefului cel mare al companiei in care lucrati trebuie sa va adresati cu "domnule" sau "doamna". Indiferent daca e de aceeasi varsta sau chiar mai tanar. Si asta nu ca sa-l flatati, ci pentru ca nu exista alta cale. Familiaritatea nu are ce cauta intre doua pozitii ierarhice foarte departate pe scara profesionala.

Daca dumneavoastra sunteti seful cel mare, regula functioneaza oarecum la fel, desi aici intervine stilul si gradul de eticheta al companiei, caci in companiile multinationale e cultivata un soi de relaxare si dezinvoltura in adresare.

Cand subalternii dumneavoastra sunt mai in varsta, adresarea va fi la plural. E o dovada de respect care nu va ameninta in nici un fel autoritatea, e un bun exemplu pentru cei din jur si, mai ales, un semn de apreciere si pretuire a experientei si a profesionalismului lor.

In relatia cu colegii, desigur, o comunicare prietenoasa presupune si adresarea mult mai familiara. Aici intervine insa cenzura subiectelor pe care le puteti pune pe seama familiaritatii: sunt nenumarate subiectele pe care le putem discuta cu colegii, voi enumera cateva pe care va sfatuiesc sa le ocoliti. Nu vom discuta despre bani, despre boli, despre simpatii politice. Nici comentariile injurioase la adresa unor terti nu sunt permise; nici bancurile cu caracter rasial sau sexual, nici solicitarea unor detalii personale. La fel de prohibite sunt atingerile pe brat, pe umar sau pe par. Au conotatii mult prea intime, absolut interzise. Atentie, intre dezinvoltura si obraznicie nu e decat un pas! Uneori, familiaritatea exprimarii conduce la "alunecari" de comportament deranjante; sunt convinsa ca se poate capta atentia celui din fata si fara contact fizic, care unora le este extrem de dezagreabil.

Va sfatuiesc sa-i considerati pe cei din personalul de serviciu al companiei drept colegi de-ai dumneavoastra. Portarul, receptionera si femeia de serviciu vor trebui salutati cu aceeasi politete. Mai mult, daca va opriti cateva secunde si ii intrebati de sanatate sau de copii nu aveti nimic de pierdut, ba chiar dimpotriva. Am retinut cu totii un detaliu din serialul "The Apprentice": marele Donald Trump saluta fara ezitare si portarul, si soferul.

Poate ca nu toti stapanim arta conversatiei, poate ne lipseste deocamdata antrenamentul, mai cu seama ca putini am facut vreo scoala de retorica. Insa mai invatam si din mers; exersati-va politetea, cenzurati-va familiarismele, ajustati-va adresarea dupa regulile bunul simt, chiar daca aveti in fata un contabil iritat, o colega nervoasa sau un taximetrist furibund.

Ceea ce as vrea sa retineti este ca un zambet sincer si un compliment discret fac minuni in orice conversatie, lucru pe care il voi detalia in editia urmatoare, dedicata unui protocol mult mai agreabil: petrecerile de sfarsit de an de la birou, cu tinutele respective si manierele.. insotitoare.

Asadar, doamnelor si domnilor, va multumesc pentru amabilitatea de a fi citit acest monolog despre... dialog.

0 comentarii 5255 vizualizări
 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter