Wellbeing

Psihoterapie în șa. Caii, acești prieteni ai omului

Marilena Ispas › Sâm, 2016-02-20 07:55
În tablouri sau în realitate, frumusețea unui cal poate fi izbitoare și, trebuie să recunoaștem, sunt puțini cei care nu îndrăgesc aceste animale. Ce îi face speciali este că ei ne pot ajuta pe noi, oamenii, să trecem mai ușor peste anumite greutăți. Cum pot face ei asta? Ne-a răspuns Anda Păcurar, care practică echitația psihoterapeutică, adică „terapia asistată de cai” sau „hipoterapia”. 

Debutul în meserie al psihoterapeutei Anda Păcurar a fost pur întâmplător. „Mulți aleg să studieze psihologia ca să înțeleagă mai mult din experiențele lor sau ale celor dragi. Eu eram adolescentă și voiam să fiu jurnalist, iar oameni din radio mi-au recomandat Facultatea de Psihologie sau cea de Filosofie, pentru că îți dau ocazia să-ți consolidezi cultura generală și oferă mai mult decât Facultatea de Jurnalism. La vârsta aceea, psihologia mi se părea mai accesibilă. Mai târziu am înțeles că am ales o abordare psihoterapeutică izvorâtă din filosofia lui Kant”, spune Anda.

Nu a avut un mentor, dar a fost mereu curioasă în privința oamenilor și a poveștilor lor – ele o însoțesc și au însoțit-o mereu. „Cel mai mult m-au influențat Harold H. Mosak, Gerhard Baumer, Betty Lou Bettner, Rachel Schifron, Jon Carlson, Anthea Millar, Marion Balla... și lista nu e completă. Cele care m-au însoțit, m-au influențat și îmi sunt prietene sunt Elena Șerban și Ramona Covrig. Nu au fost sfaturi, ci atitudini care m-au impresionat, pe care le-am preluat. De la prof. dr. Ionel Sinescu am învățat să întâmpin pacientul la ușă, să îl conduc la plecare, să stau față în față cu el, să îi dau de ales, să-i pun la dispoziție tot ce știu și să îl ajut în cel mai scurt timp posibil.”

Calul-coterapeut

Anda Păcurar nu privește niciodată calul ca pe un instrument, ci ca pe un coterapeut, echitația psihoterapeutică fiind o metodă în sine, care abordează stările, tulburările, reacțiile, dificultățile oamenilor. Calul este 50% fizic, 50% emoțional. „Îmi arată prin reacțiile lui trăirile persoanei (clientului) chiar și atunci când acesta, dintr-un motiv sau altul, nu se poate exprima în cuvinte. Echipa este formată din mine, ca psihoterapeut, calul și instructorul de cai. Rolul meu este să transfer încrederea pe care o am în relația cu instructorul și calul către client, apoi să facilitez relaționarea cu calul și să abordez dificultățile specifice cu care se confruntă persoana. Calul este ales în funcție de nevoile clientului, iar ce se întâmplă în timpul ședinței depinde de starea sa. Am obiective, dar ele sunt secundare; clientul și calul mă ghidează”, explică Anda.

Terapia se adresează clienților de orice vârstă. „Am lucrat și lucrez cu copii de sub doi ani până la adulți de orice vârstă, inclusiv bunici. Copiii se confruntă cu provocări precum tulburările din spectrul autist, hiperactivitate, tulburări de anxietate, de conduită, opoziționism, dificultăți în relaționarea cu familia, societatea și mediul, sunt victime ale bullying-ului, suferă de depresie, tulburări ale limbajului, tulburări de învățare și așa mai departe. Adulții cu care am lucrat și lucrez se confruntă cu anxietate, depresie, stres, traume, adicții, dificultăți de socializare etc.”

Legătura om – cal

Anda este un om curajos. Înainte să practice acest tip de terapie, era deja acomodată cu caii. „Învățasem să călăresc, doar că nu evoluam – îmi era milă să dau pinteni sau să lovesc cu cravașa. Acum, de când îmi sunt parteneri, chiar nu mai pot călări cu adevărat. Adina Albu și Oana Drăguș de la Asociația City Arts doreau să aducă și în România metoda și căutau un psihoterapeut căruia să nu-i fie teamă de cai. M-au trimis în Spania la specializare, unde am trăit împreună cu caii. Dormeam în niște barăci de tablă, aproape de grajduri, dimineața le făceam curat, îi hrăneam, îi scoteam la plimbare, îi periam, vorbeam, apoi veneau beneficiarii și le făceam cunoștință, lucram, mâncam, uneori aveam și eu parte de ședințe de relaxare. Treptat, am început să-i simt și să le disting stările, așa cum mă simțeau și mă ajutau și ei pe mine. De curând, trecând pe lângă boxe, m-am oprit să salut un cal; mi s-a părut trist, suferind... Am stat cu el, l-am mângâiat, i-am dat morcovi, preferații lui, și îi mângâiam picioarele. Am aflat apoi de la veterinar că avea dureri foarte mari de picioare și era în repaos. De curând, am trecut eu printr-o perioadă foarte grea – nu mă simțeam în apele mele și funcționalitatea corpului era afectată. După trei ore petrecute cu caii, am simțit cum corpul își reia funcțiile firești, normalizate”, mărturisește Anda.

Trepte depășite

Pentru Anda nu au existat termenii de „succes” și „eșec”. „Niciodată nu am gândit în acești termeni. Am avut o învățătoare care la dictare îți dădea 10 dacă făceai perfect și 4 dacă aveai o greșeală. Așa am învățat toleranța față de notele mici, mi se păreau firești. Am fost apoi corigentă la matematică dintr-a V-a până într-a XII, uneori două trimestre și uneori cu media 3. Nu percepeam asta ca pe un eșec. În mintea mea era că nu înțeleg, mai târziu am înțeles și matematica.” În școala adleriană, școala de psihoterapie pe care a urmat-o, Anda a învățat că eșecul este doar șansa de a încerca din nou și că totul poate fi făcut mai bine, dar că, dacă ne concentrăm constant asupra acestui „mai bine”, demersul devine descurajant. „Nu vorbesc despre eșec sau despre succes nici când vine vorba de rezultatele terapiei, ci despre progres. Persoana face un progres față de ea însăși. Văd o privire ridicată din pământ, un zâmbet, o mângâiere și știu că e mai bine. Dacă le-aș face o fotografie celor care vin prima dată și apoi o nouă fotografie după un număr de ședințe sau uneori doar una, ați vedea pe chipul lor ce spun.”

Andei îi este greu să își evalueze prestația. E un cumul de factori și un sprijin enorm din partea beneficiarului. „Pot ști când am avut o intervenție bună, dar nu pot evalua strict factorii care au dus la succesul unei ședințe sau al unei terapii. În Spania a venit o tânără care suferea de depresie gravă de peste doi ani, iar tratamentele și terapia nu avuseseră succes. Ea nu vorbea o limbă pe care să o știu. A fost o ședință tăcută și, după ce a plecat, i-a spus prietenei care o adusese că ar vrea să lucreze tot cu mine, pentru că am înțeles-o și pentru că a comunicat cu mine”, spune Anda.

Pentru cei care vor să urmeze acest drum profesional, Anda spune că trebuie să îți placă să fii lângă cai. „E nevoie să fii curios, atent și empatic. Să te bucuri de proces, de natură, de oameni. Să respecți regulile. Să trăiești împreună cu ceilalți experiențele și să te lași influențat, schimbat în bine. Să nu faci pronosticuri și să construiești cu delicatețe încrederea și relația.”

0 comentarii 2175 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter