Wellbeing

Privarea de somn: Odihna insuficientă are aceleaşi efecte asupra creierului ca alcoolul

Constantin Pescaru › Vin, 2017-11-10 17:21
Somnul ar trebui să fie cel mai bun prieten al omului, nu degeaba specialiştii recomandă să dormim 7-8 ore pe noapte. Nu de alta, dar odihna insuficientă poate fi periculoasă, căci afectează creierul într-un mod similar consumului de alcool, potrivit unui studiu recent.

Mai exact, privarea de somn opreşte comunicarea eficientă dintre celule şi afectează modul în care percepem lucrurile din jurul nostru.

Motivul? Unele părţi din creier se inactivează si intră într-o stare de "amorţire", chiar dacă suntem treji.

Altfel spus, avem ochii deschişi, dar mintea noastră nu mai face eficient corelaţiile de care avem nevoie pentru a ne descurca şi ne transmite semnale că ar trebui să dormim, transmite The Telegraph.

Tomografiile cerebrale realizate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea California din Los Angeles persoanelor care suferă de lipsă acută de somn sugerează faptul că oboseala distruge viteza cu care neuronii comunică între ei.

De asemenea, privarea de somn poate duce la blocaje temporare de memorie şi vedere. Doctorul Itzhak Fried spune că pericolele sunt nenumărate. De exemplu, un şofer nu mai e capabil să observe în timp util un pieton, căci creierului îi ia mai mult timp să înregistreze şi să proceseze informaţiile pe care le primeşte.

"Studiul prezintă modul în care blocajele cognitive ne împiedică să percepem şi să reacţionăm la lumea din jur. Practic, lipsa somnului produce asupra creierului aceleaşi efecte precum cele observate după consumui de alcool", susţine specialistul. 

Somnul insuficient dăunează grav creierului

Un alt efect îngrijorător al lipsei de somn se referă la impactul asupra celulelor microgliale, care compun 5% din celulele sistemului nervos central. O echipă de cercetători italieni au observat că privarea de odihnă timp de 5 zile la rând duce la activarea acestora, ceea ce poate declanşa boli ca Alzheimer.

De asemenea, dacă nu dormim cât trebuie, atunci avem tendinţa să "explodăm" mai des.

Potrivit oamenilor de ştiinţă olandezi, privarea de somn reduce capacitatea oamenilor de a-şi controla impulsurile şi de a-şi ţine în frâu anumite porniri pe care nu ar trebui să le aibă la locul de muncă.

În plus, cercetătorii olandezi mai susţin că odihna insuficientă poate produce o amplificare a senzaţiei de copleşire pe care o au angajaţii în raport cu sarcinile de la job.

Aşa că nu e de mirare că aceasta e una dintre cauzele sindromului burnout, care se manifestă prin epuizare psihică și fizică.

Deci ce putem face? Șerban Andrei Zanfirescu, psiholog clinician, susţine că trebuie sa evităm să ajungem la oboseală cronică.

"Când ajungem acasă după o zi de lucru, este bine să facem ceva și pentru noi înșine. Chiar dacă este vorba despre activități minimale, cum ar fi să citim o carte, să privim la televizor sau să ieșim în oraș, e posibil să realizăm că timpul liber nu ne ajunge. Riscăm să reducem doza recomandată de 7 ore de somn pe noapte pentru puțin timp liber. Astfel, ajungem să fim din ce în ce mai obosiți, iar privarea de somn reprezintă un pericol mare la adresa sănătății noastre", a spus psihologul pentru Revista CARIERE.

0 comentarii 672 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter