8 profesii stresante care pot duce la apariția sindromului burnout
Nadia Gorduza › Mar, 2017-10-24 11:48
Citeste si:
› Cum gestionăm atacurile de panică la birou?
› De ce tinerii din România au nevoie urgentă de educație sexuală
În cazul în care doriți să aflați dacă suferiți de anxietate, depresie sau prea mult stres, faceți Testul Dass 21, cel mai folosit test în evaluarea acestor patologii.
Toate slujbele sunt mai mult sau mai puţin stresante, doar că unele au şanse mai mari să crească riscurile apariţiei sindromului burnout. Iată 8 astfel de exemple de meserii epuizante.
1. Medic
Printre motivele pentru care doctorii ajung să simtă efectele grave ale sindromului burnout se numără stresul şi sarcinile specifice îngrijirii pacienţilor, munca peste program şi prea multe atribuţii administrative. Cele mai stresante poziţii sunt cele din medicina de urgenţă, medicina de familie, chirurgie şi psihiatrie.
CITEȘTE ȘI: Oamenii sunt măsura schimbării din sala de clasă! (III)
2. Asistentă medicală
Burnout-ul este destul de întâlnit şi în rândul asistentelor medicale. Unii specialişti atribuie efectele acestui sindrom numărului prea mic de asistente disponibile la prea mulţi pacienţi, pe când alţii dau vina pe turele prea lungi pe care această meserie le implică.
3. Asistent social
Din păcate, pentru că sunt nevoiţi să lucreze zi de zi cu oameni care au probleme, viaţa personală a asistenţilor sociali ajunge să fie afectată de necazurile celor pe care încearcă să îi ajute. Institutul Naţional American al Sănătăţii a denumit efectele burnout-ului, atunci când sunt legate de suferinţele personale, ca fiind "stres traumatic secundar".
4. Profesor
Unii cercetători au ajuns la concluzia că slujba de profesor are cea mai mare rată de burnout dintre toate meseriile din serviciul public, în parte din cauza condiţiilor de muncă şi a accesului slab la tehnologie.
Se pare că acest sindrom afectează mult mai grav profesorii tineri, cei până în 30 de ani ajungând să părăsească această profesie cu aproximtiv 50% mai repede faţă de cei mai în vârstă.
CITEȘTE ȘI: Tulburarea narcisică de personalitate: De ce este adulat liderul absorbit de el însuşi?
5. Avocat
Într-un articol publicat recent într-o revistă de specialitate, se afirmă că avocatura este una dintre profesiile în care burnout-ul apare foarte des. Cauzele pot fi natura meseriei, axată pe rezolvarea de probleme, dar şi competitivitatea extremă, atât pentru clienţi cât şi între asociaţi.
6. Polițist
Nici polițiștii nu scapă de efectele sindromului burnout. Această profesie presupune gestionarea unor situații riscante, stresante, dar și un stil de viață agitat, în care ai de-a face cu cele mai urâte fațete ale naturii umane, zi de zi.
7. Domeniul Fast-food
Burnout-ul nu se limitează doar la profesii care necesită multă pregătire înainte de angajare. Salariul mic şi sarcinile monotone cu care au de-a face lucrătorii fast-food, duc la necesitatea înlocuirii angajaţilor care demisionează mult prea repede. Această înlocuire este unul dintre indicatorii majori ai burnout-ului, la fel cum este şi depresia legată de locul de muncă, şi ea la fel de întâlnită printre lucrătorii fast-food.
8. Vânzări cu amănuntul
Înlocuirea angajaţilor este la fel de răspândită şi în rândul lucrătorilor în vânzările cu amănuntul. În acest caz, acest fenomen se datorează faptului că angajaţii nu se simt preţuiţi de şefii lor şi sunt trataţi că şi când ar putea fi înlocuiţi oricând.
Burnout-ul este o problemă foarte răspândită
Există şi alte profesii în care burnout-ul îşi face simţită prezenţa, acestea de mai sus fiind doar cele unde sindromul este cel mai întâlnit. Această afecţiune se datorează în mare parte mediului în care oamenii lucrează şi meseriilor în sine.
Oricine poate suferi de burnout, indiferent de locul de muncă, mai ales dacă trece prin momente stresante, lucrează ore în plus, devine epuizat şi se simte neapreciat.

Nadia Gorduza, MD, EMBA
Psihoterapeut & Coach
www.idtherapy.ro
A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti în 2000 şi EMBA ASEBUSS în 2007.
Este certificată la nivel internaţional că trainer şi psihoterapeut în Terapie de Expunere Virtuală, Terapie de Cuplu prin Metoda Gottman şi Psihoterapie Scurtă Strategică.
Reprezintă în România Gottman Institute Seattle SUA, renumit la nivel mondial pentru terapia de cuplu şi parenting.
De asemenea este reprezentantă a Virtually Better Inc, Atlanta USA, primul institut de cercetare şi dezvoltare programe de "Virtual Exposure Therapy" pentru terapia Fobiilor Specifice, Mindfulness şi Relaxare.
A absolvit High Clinical Master în Psihoterapie Strategică la Institutul de Psihoterapie Scurtă Strategică din Arezzo, Italia.
Este specializată în Profiling prin Facereading ţinând cursuri pentru departamentele de resurse umane sau headhunting.
A fondat Id Therapy Bespoke Treatment Center(www.idtherapy.ro), primul centru de soluţii psihoterapeutice personalizate, consultanţă psihologică şi corporate din România creat pe conceptul inovativ de "bespoke medicine".
Comentarii
2017-10-25 00:16
IONUT G
Te rog, spunemi pe ce loc se situează profesia contabilitate, in Romania. [email protected]
Adăugati comentariu
Și-a ales profesia de jurist inspirată de Ally McBeal
Pe parcursul celor aproape 17 ani de experiență profesională, Raluca-Elena Galchiș, director executiv Direcția Juridică, Credit Europe Bank, a avut numeroase atribuții, fiind... » pe largCum îți poți ajuta angajații să dea ce e mai bun din ei
O echipă care folosește cât mai mult din potențialul pe care îl are este o echipă care își atinge obiectivele, care evoluează și care, implicit, ajută compania să crească.... » pe largCultura antreprenorială la români - în noul număr al Revistei CARIERE din luna aprilie, 2018
În ediţia de aprilie, Revista CARIERE te inspiră cu articole care aduc o nouă perspectivă în analiza Culturii antreprenoriale la români. Am inițiat o dezbatere despre aptitudini și... » pe largHR Workshop Marathon – informații și inspirație pentru profesioniștii din HR
„Este mult mai important să fii interesat decât interesant”, după cum bine spune Jane Fonda. Interesanți, dar mai ales interesați, implicați și curioși, activi și doritori să... » pe largAntreprenorii români au adus creativitatea la rangul de succes (I)
Să conduci o afacere nu este uşor, mai ales într-un mediu de business competitiv. Tocmai de aceea creativitatea este un factor diferenţiator şi esenţial, deoarece alimentează... » pe largO călătorie prin filosofia radicală de afaceri a lui Partridge
Unii îl numesc un antreprenor fascinant, alții doar îl citesc. Despre Dale Partridge, 33 de ani, se spune că e dovada vie a faptului că modelele de business responsabile din punct de... » pe largGândești strategic când știi să-ți imaginezi viitorul
Într-o lume aflată în continuă și rapidă transformare, deja nu ne mai putem baza pe ce a fost ca să intuim ce va fi. Pentru a ști să ne imaginăm viitorul e nevoie să ne... » pe largLimbajul trupului la interviu. Oamenii te vor trata diferit în funcție de ce transmite corpul tău?
Te-ai documentat asupra companiei, te-ai gândit la întrebări comune de interviu și la răspunsuri adecvate, dar ar putea corpul tău să fie propriul dușman și să-ți submineze... » pe largCum recunoaștem oamenii autentici
„Fii sincer cu tine însuți” ne spune Shakespeare. Și cum Shakespeare are întotdeauna dreptate (chiar și cu mult înainte să știm noi de ce), atunci să-i dăm dreptate și să vedem... » pe largCum va schimba automatizarea piața forței de muncă din România
Robotizarea și digitalizarea companiilor produc transformări profunde asupra necesarului de competențe, se arată în raportul ManpowerGroup. Astfel, angajatorii pun din ce în ce mai... » pe largÎntâlniri one-to-one cu școli de afaceri de top din lume
Access MBA vă oferă oportunitatea ideală de a afla mai multe despre cele mai recunoscute diplome de afaceri din lume - MBA și MBA în management- și să vorbiți direct cu directorii... » pe largPetrecere pentru Mariana Gheorghe, CEO Petrom, care la 1 mai predă șefia
Angajații Petrom și-au luat la revedere de la CEO-ul Petrom Mariana Gheorghe. Compania i-a organizat o petrecere la sediul din București la care au asistat sute de angajați. » pe largCei care înnobilează strugurele: Dinastia Tyrel de Poix a vinului
Povestea începe la Dealu Mare, pe colinele însorite de la Ceptura, acolo unde se află viile şi Crama SERVE. Mihaela Tyrel de Poix, director general SERVE, povesteşte că a ajuns în... » pe largVânzarea combinatului de la Galați nu ar trebui să afecteze angajații
Vânzarea combinatului de la Galaţi nu este echivalentă cu închiderea acestuia, iar angajaţii nu ar trebui să fie afectaţi, în condiţiile în care Comisia Europeană (CE) doreşte... » pe largFața (in)umană a liderilor – cum se vede din perspectiva psihologilor
Cum ar trebui să arate „fața umană” a unui lider autentic? Exact ca a fiecărui membru din echipa sa! O organizație are propria ei viață, temperament și caracter, la care fiecare... » pe largHR-ul nu tace! Discriminarea profesională a celor cu vârsta 50 plus face ravagii în România
În acest episod, veți afla și o altă perspectivă despre discriminarea profesională pe teme de vârstă, dar nu numai, și felul în care politica de resurse umane ar trebui... » pe largOglindă, oglinjoară, cine-i cea mai angajabilă din țară?
Executivii supraponderali tind să fie percepuți ca fiind mai puțin eficienți la locul de muncă, atât ca performanță, cât și în relațiile interpersonale. În întreaga lume,... » pe larg