Responsabilitate socială

Maria Gheorghiu - De la corporatist ratat, la activist recunoscut

Magda Gheorghiţă › Mar, 2016-11-01 14:55
Marţi după-amiază, în sala de şedinţe a cabinetului Mariei Gheorghiu de la Palatul Victoria era şedinţă – Consilierul de stat în cancelaria premierului Dacian Cioloş se întâlnea cu „comitetul comitetului” Coaliţiei Antisărăcie. O mână de oameni pentru care expresia „a pune ţara la cale” are sens propriu şi urgent. Până în noiembrie, rotiţele mecanismului trebuie să funcţioneze bine. Maria Gheorghiu este cofondator al Asociaţiei OvidiuRo, unul dintre puţinele ONG-uri româneşti care au reuşit să transforme o iniţiativă în lege. Paşii pe care, odată cu primul clopoţel, 111.000 de copii îi pot face către grădiniţă au fost parcurşi în 15 ani de Maria. 

Pachetul integrat pentru combaterea sărăciei nu stă într-un dosar pe biroul Mariei Gheorghiu. Cele 47 de măsuri sunt întinse pe un perete, grupate pe domenii şi pe vârste. Viziunea iniţială a fost de alocare şi de cheltuire eficientă a fondurilor europene pentru combaterea sărăciei. România şi-a asumat prin Strategia 2020 reducerea sărăciei la 11%, cu vreo 500.000 de oameni. E fezabil acest lucru? „Dacă se continuă în ritmul ăsta şi dacă într-adevăr fondurile europene alocate vor ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de ele, putem ajunge să ne îndeplinim ţintele. Până acum s-a pus foarte mult accentul pe nişte obiective cantitative, nu calitative. De exemplu, s-a spus că au fost formaţi 1.000 de oameni. Dar nu s-a uitat nimeni la impactul acestor formări. Câţi dintre ei s-au angajat şi câţi şi-au păstrat locul de muncă după un an, după doi ani?”, întreabă Maria. Răspunsurile nu are de unde să le ia deocamdată, însă perspectiva este schimbată, acum se pune accentul pe impact. „Fiecare copil în grădiniţă”, proiectul la care Maria a muncit timp de cinci ani, e parte din pachet, pe zona de monitorizare a implementării.

ATÂT DE MULŢI OAMENI, ATÂT DE SĂRACI

Consilierul guvernamental a invitat oameni din grupurile interministeriale, cei care scriu politici publice şi fac strategii să meargă pe teren şi să vadă şi ei realitatea pe care ea o ştia, ca să o înţeleagă mai bine şi, atunci când gândesc măsuri, programe, să îşi imagineze cum s-ar modela pe comunităţile sărace.
„Şi din poziţia în care sunt acum, şi înainte, ca ONG-ist, am organizat aceste vizite de documentare. De câte ori luam oameni din mediul de afaceri, din ministere, jurnalişti şi îi duceam în comunităţile foarte sărace, foarte mulţi spuneau că nu îşi imaginau că există nivelul ăsta de sărăcie şi că sunt atât de mulţi oameni săraci. Teoretic, când treci prin satele, prin oraşele din România, nu ajungi în ghetouri sau în zonele marginalizate. Ţi se pare că uite, e asfalt, sunt blocuri, supermarketuri. Dar îţi dai seama că e cu totul altă realitate. Şi că, de fapt, dacă vrei să combaţi sărăcia, aici trebuie să lucrezi şi să găseşti soluţii care sunt adaptate lor. Degeaba faci programe de formare şi fel de fel de alte programe, dacă nu înțelegi şi nevoile reale ale acestor oameni, fie că sunt copii, fie adulţi sau bătrâni”, crede Maria Gheorghiu.
Specific acestor comunităţi sărace este faptul că au o demografie atipică, caracterizată de o natalitate foarte mare. De exemplu, într-o comunitate de 500 de oameni poţi să ai până la 200-250 de copii. De aceea, Asociaţia OvidiuRo s-a concentrat, în ultimii ani, pe educaţia preşcolară. Povestea a început însă în 2001, când tânăra învăţătoare Maria Gheorghiu s-a întâlnit cu Leslie Hawke, mama actorului Ethan Hawke, venită în România cu o misiune a Corpului Păcii.

CORPORATIST RATAT, ACTIVIST RECUNOSCUT

La absolvirea liceului Pedagogic, în 1987, Maria Gheorghiu a intrat în învăţământ. După 1990, tânăra a explorat foarte mult şi lucrul în multinaţionale. Avea avantajul, printre altele, de a vorbi foarte bine limba engleză. Iar salariile în învăţământ nu au fost niciodată prea mari, aşa că Maria şi-a luat joburi part-time pe comunicare sau marketing în mediul privat. Învăţătoare la şcoala 193 din Drumul Taberei, în 1996 tânăra a fost recrutată pentru a demara un nou program educaţional revoluţionar, adus din SUA, Step-by-Step. Programul îi ocupa însă tot timpul, aşa că s-a gândit că în 2001, când va termina seria, va merge totuşi în mediul privat. Într-o şcoală privată i-ar fi plăcut sau la un furnizor de servicii medicale.

„Deodată a apărut a treia opţiune, să mă mut în Bacău şi să lucrez cu copiii şi mamele din familii sărace. Cei din jurul meu nici nu au crezut că plec şi nu au înţeles niciodată de ce am plecat. Bacăul nu era pe harta mea, nu părea că voi rămâne. M-am întâlnit cu Leslie şi mi s-a părut că e foarte important ce face şi rezonez cu ea şi că aş putea face asta şi eu. În 2001 am început două proiecte. Am început prima grădiniţă şi şcoală privată şi programul Gata deschis şi capabil pentru copiii şi mamele din familiile foarte sărace. Într-un fel lucram cu părinţii şi copiii cei mai bogaţi şi cu copiii şi părinţii cei mai săraci din Bacău. Mi s-a părut o experienţă profesională simultană de nerefuzat.”

Până în 2004, Maria Gheorghiu şi Leslie Hawke s-au ocupat de femei şi copii care cerşeau pe străzile din Bacău. Obiectivul, dar şi condiţia sprijinului era ca mamele să obţină loc de muncă, iar copiii să meargă la şcoală. Din cele 20 de femei care se înscriau în fiecare serie de şase luni, 10-12 reuşeau să îşi schimbe destinul. Succes story-ul a fost Narcisa, o tânără care avea în jur de 20 de ani şi doi copii şi care a mers la şcoală şi a devenit profesoară.

Odată cu apropierea aderării la Uniunea Europeană, Maria şi Leslie erau îngrijorate că nu vor mai putea primi bani din SUA. Aşa că s-au îndreptat către Bucureşti, unde erau multinaţionalele, iar în 2004 au creat OvidiuRo. În 2005 au organizat şi primul bal de Halloween, cu scopul strângerii de fonduri. În 2007-2008 s-au hotărât să se ocupe doar de educaţia copiilor, continuând să susţină mamele care făcuseră parte din programe. Cu fondurile pe care le cheltuiau pentru 20 de familii în Bacău şi 20 de copii în Bucureşti puteau foarte bine sprijini sute de copii la grădiniţă.

PENTRU COPIII SĂRACI, MAI MULT DECÂT SĂNĂTATE

În 2009, prin Legea Asistenţei Sociale, s-au eliberat tichetele sociale. OvidiuRo dispunea, graţie unor parteneriate, de produse de igienă sau alimente, de bani, nu prea. Acum putea da tichetele sociale de 100 de lei familiilor care îşi trimiteau copiii la grădiniţă sau la şcoală în fiecare zi. Programul era pilotat într-o şcoală din Dâmboviţa şi în Bucureşti. Şi-au dat repede seama că, în cadrul aceleiaşi familii, unii copii mergeau la cursuri, alţii nu. Aşa că au hotărât să dea câte un tichet de 50 de lei pentru fiecare copil care mergea la cursuri.

În 2009 însă, un sat din judeţul Constanţa a modificat programul. La Castelu, lângă Medgidia, Maria şi Leslie au descopeirt sute de copii care nu mergeau la şcoală sau la grădiniţă, iar unii dintre ei nici nu vorbeau româneşte. Au hotărât să creeze programul Fiecare copil în grădiniţă. Munca de lămurire cu autorităţile locale, dar şi cu părinţii a fost grea, dar rezultatele s-au văzut din primul an: din patru clase de grădiniţă la Castelu, s-a ajuns la nouă.
În 2010 OvidiuRo propune să facă un proiect naţional. În colaborare cu Ministerul Învăţământului trimite 3.000 de scrisori către primăriile din România, pe care le invită să depună dosare pentru a face parte din program.

„Am trimis la toate primăriile din România. Uite, aveţi mulţi copii săraci care nu merg la grădiniţă, noi vă propunem această soluţie. Putem să dăm 50 de lei pe lună plus rechizite pentru fiecare copil şi să formăm profesorii, voi trebuie să daţi haine şi încălţăminte. Primele 13 comunităţi au fost cele mai sărace comunităţi, în care şi autorităţile au fost cele mai implicate”, povesteşte Maria.
OvidiuRo a demonstrat că părinţii săraci, romi sau neromi, cu un pic de sprijin şi încurajare îşi trimit copiii la grădiniţă zi de zi. Şi îşi doresc pentru copiii lor, ca orice părinte, să înveţe şi să crească mari, frumoşi, sănătoşi şi deştepţi. De altfel, Maria îmi povesteşte emoţionată că i s-a întâmplat să întrebe mame din comunităţile sărace ce îşi doresc pentru ele şi pentru copiii lor. Primul răspuns este unul clasic românesc: sănătate!

„Cred că orizontul lor de oportunităţi şi de posibilităţi este foarte limitat. Şi atunci sănătatea rămâne o chestie care îţi dă o stare de confort. Dacă îi stârneşti puţin şi îi întrebi pentru copiii lor ce îşi doresc, prima oară îţi răspund tot sănătate. Ce altceva, cum ai vrea să fie copiii tăi, viaţa copiilor tăi? Zic: să fie mai bună. Şi cum ar fi mai bună? Păi să aibă mai multă şcoală sau să aibă un loc de muncă. Până la urmă, au aceeaşi dorinţă ca oricare dintre noi, copiii noştri să aibă o viaţă mai bună”, povesteşte Maria.
Răspunsurile foarte generale vin tot din faptul că aspiraţiile şi orizontul de aşteptări ale celor mai săraci oameni din România sunt destul de limitate. Pe de altă parte, uneori răspunsurile lor sunt surprinzătoare. Întrebaţi unde le-ar fi plăcut să lucreze, oamenii spun că le-ar fi plăcut să devină judecători sau doctori de copii. Iar răspunsurile lor nu sunt date la întâmplare, sunt coerente. Ar fi vrut să practice aceste meserii ca să facă „o lume mai dreaptă, mai bună” sau „să vindece copiii bolnavi”.

„Sunt oameni ca oricare dintre noi, numai că le-au lipsit oportunităţile, în special în copilărie. Şi dacă în primii ani de viaţă nu ai nişte oportunităţi reale să creşti, e foarte greu după aceea să recuperezi şi tot timpul o ţii într-o recupare. Credem că e mult mai uşor să previi marginalizarea şi excluziunea socială, decât să intervii odată ce o persoană a ajuns la 20-30 de ani şi are patru clase sau nicio clasă, nu are nicio calificare, nicio experienţă de muncă. E mai uşor să intervii la copii, dacă îi sprijini de mici să îşi dezvolte deprinderea de a veni zi de zi la grădiniţă, la şcoală, apoi la muncă. Sunt şi pregătiţi pentru viaţă şi nu au tot timpul acest decalaj faţă de ceilalţi. De fapt, Fiecare copil în grădiniţă este un program care are beneficii atât pentru copil, pentru individ, cât şi pentru comunitate. Ai incluziune socială de la început”, explică Maria.

Programul a crescut treptat. În 2013, Clujul hotărăşte să aloce bani de la Consiliul Judeţean pentru toţi copiii din judeţ. OvidiuRo face lobby şi în judeţele în care Fiecare copil în grădiniţă avea succes pentru a replica modelul Clujului. Dar i se spune că nu există legislaţie pentru asta. Aşa a ajuns în Parlament cu o lege care spunea că autorităţile publice pot finanţa din bugetul lor tichete sociale pentru grădiniţă. A mers prin Senat, a ajuns la Camera Deputaţilor, până la Comisia de Muncă iar aceasta a zis că dacă tot e un program aşa de bun, de ce să nu îl facem program naţional, din bugetul de stat? Asta s-a votat în octombrie 2015.

Din februarie 2016 legea a început să fie implementată. 70.000 de copii, din cei 111.000 pe care programul îi ţinteşte au beneficiat deja de sprijinul statului. În noul an şcolar lucrurile vor sta, poate, mai bine. Pentru asta trebuie recrutare, flexibilitate la nivelul grădiniţei şi deschiderea de a constitui grupe noi. Problemele se pot rezolva local dacă există colaborarea a doi actori principali: primarul şi directorul de grădiniţă şi de şcoală.De la bugetul de stat, părinţii pot primi pe filiera primăriei tichete dacă copiii vin zi de zi la grădiniţă. În Pachetul Naţional Antisărăcie sunt două măsuri complementare, una pentru rechizite şi una pentru îmbrăcăminte şi încăţăminte pentru copii, care în prezent nu mai sunt acordate. Şi va mai dura până vor fi implementate.

Acum, OvidiuRo încurajează consiliile judeţene, cum ar fi pe cel din Maramureş să aloce bani pentru rechizite pen-tru toţi copiii care primesc tichete sociale. Dacă vor, primăriile şi consiliile judeţene pot aloca bani. Ideea e să vrea şi să poată.
Maria Gheorghiu a învăţat în toţi aceşti ani nu doar lecţia răbdării, ci şi pe cea a paşilor mici. Şi-a asumat în mod public faptul că până în 2020 se va lupta pentru ca fiecare copil din România să meargă la grădiniţă. Şi că, tot până atunci, va lucra la OvidiuRo. Ce va urma după? Nu ştie, preferă să se gândească la prezent.

„Nu îmi fac planuri mari din două motive: în mintea mea nu prea e loc de altceva acum şi până la urmă mi-e şi teamă că, dacă îmi bag alte gânduri în cap, s-ar putea să nu mă concentrez pe ce fac acum. Al doilea motiv este că întotdeauna când e de schimbat ceva, schimbările vin ele la mine. Toată viaţa mea până acum au venit oportunităţile către mine, nu a trebuit să le caut foarte mult.”, spune Maria.
I-ar plăcea să se întoarcă în învăţământ, poate la grădiniţă. De atâţia ani lucrează în comunităţile sărace, încât dacă o întrebi pe Maria ce îi place să facă în timpul liber îți spune că îi plac caii, off-road-ul şi... să meargă pe teren, acolo unde îi este, de fapt, sufletul. Pentru că, dacă nu ar iubi oamenii, nu ar putea să li se dedice.

„Poţi să sprijini la nivel personal câteva familii. Eu o fac şi acum. Dar nu poţi sprijini mii de familii şi nu poţi să faci genul acesta de activitate fără a te implica personal. Te implici emoţional, te şi enervezi când vezi cât de mic ar putea fi un ajutor dacă îl dai la timp şi poţi schimba viaţa cuiva. De foarte multe ori mi-e ciudă şi asta încerc să fac şi în poziţia în care sunt acum: să găsim căi mai eficiente de a ajunge la oamenii din familiile sărace”, mărturiseşte Maria Gheorghiu. 


Acest articol a apărut în numărul 230 al Revistei CARIERE, aferent lunii septembrie. 
0 comentarii 2475 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter