Inspirație

Regula de aur a comunicării este: „Nu face rău!“

Daniela Oancea › Mar, 2012-07-03 12:36

Pentru prima oară în România, Roz Townsend, trainer de succes în domeniul comunicării şi autoarea volumului „Dezvoltă-ţi abilităţile de comunicare“, apărut la editura Curtea Veche, s-a întâlnit aseară cu publicul la Godot Café-Teatru din Centrul Vechi. Întâlnirea co-organizată de editura Cariere a fost dedicată tuturor celor interesaţi de dezvoltarea profesională prin îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare.

Roz Townsend a vorbit despre impactul mediilor sociale şi al Internetului, precum şi despre faptul că, în general, comunicarea pe aceste medii funcţionează pentru un anumit tip de informaţie, dar nu pentru toată. Ea a atras atenţia că acest tip de comunicare poate avea un impact negativ asupra relaţionării dintre oameni, deoarece multe elemente-cheie ale comunicării lipsesc, cum ar fi tonul vocii şi contactul vizual, aşa că intenţia transmiţătorului în mediul digital rămâne adesea ascunsă, iar oamenii pot interpreta greşit ceea ce citesc. O astfel de comunicare, prost înţeleasă poate genera probleme serioase.

Aşadar, comunicarea pe Twitter şi Facebook are avantaje şi dezavantaje. Informaţiile se propagă foarte uşor şi acest lucru le-a oferit oamenilor şansa de a lua atitudine politică aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani în timpul revoltelor în anumite ţări. Dar o comunicare rapidă pe Internet nu oferă întotdeauna toată informaţia şi poate genera o stare de îngrijorare în rândul utilizatorilor. Dacă e vorba de informaţii factuale, atunci viteza transmiterii rămâne importantă, dar dacă e vorba de informaţii care trebuie cântărite şi analizate înainte de a trece la fapte, atunci nevoia de timp de gândire şi răgazul necesar înainte de a trimite un mesaj au de suferit. Un mod de comunicare impulsiv nu face bine nimănui.

Într-un proces de comunicare suntem atât de dependenţi de tonul vocii şi limbajul trupului încât se poate spune că vorbele contează într-o proporţie destul de mică, restul e comunicare non-verbală. Tot aşa, felul în care arătăm sau cum suntem îmbrăcaţi e mai puţin important când transmitem un mesaj decât autenticitatea noastră: poţi fi bine îmbrăcatşi poţi vorbi elocvent, fiind în acelaşi timp foarte arogant şi făcând pe superiorul. Atunci, oamenii nu te vor asculta, chiar dacă arăţi perfect.

Mai importantă este pasiunea cu care vorbeşti şi dorinţa de a transmite mesajul mai departe. Contează să fii tu însuţi când vorbeşti, mult mai mult decât felul cum te prezinţi.

Pentru Roz Townsend, regula de aur a comunicării este: „Nu face rău!“ Scopul său este de a se face înţeleasă şi de a lăsa interlocutorul sau audienţa într-o stare mai bună decât înainte de a se fi întâlnit.

Participanţii la întâlnirea cu autoarea australiană au făcut câteva exerciţii distractive de comunicare sub îndrumarea acesteia şi a coachului Alis Anagnostakis şi, la final, au obţinut autografe pe cartea „Dezvoltă-ţi abilităţile de comunicare“ publicată în limba română de editura Curtea Veche.

Despre Roz Townsend

Roz Townsend este renumită în Australia şi pe continetul asiatic pentru activitatea sa de profesor şi coach. În cadrul trainingurilor sale, îi ajută pe oameni să înţeleagă modul în care relaţionează şi fac alegeri în viaţă. O prezenţă constantă la emisiunile de radio ce au ca subiect dezvoltarea personală, Roz Townsend este des invitată de diferite companii de clasă mondială să susţină seminarii şi sesiuni de coaching pe diferite problematici ce vizează succesul în afaceri.

Townsend e cunoscută pe plan internațional ca trainer, orator și autor. Cărțile sale se bucură de o largă apreciere, fiind traduse și disponibile în China, Turcia, Slovenia, Croația și Noua Zeelandă.

0 comentarii 2754 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter