Inspirație

“Mi-am construit cariera fără să sar etapele esențiale”

Adriana Coblişan › Mar, 2018-01-16 17:24

Margareta Tănase are 30 de ani de muncă în cadrul Zentiva (inițial, Uzina de Medicamente București și ulterior, Sicomed). Din 2008, este directorul fabricii de medicamente Zentiva – care are în portofoliu 130 de produse și este prezentă pe 24 de piețe externe.

Pentru Margareta Tănase, primul loc de muncă în cadrul Zentiva – pe vremea aceea, Uzina de Medicamente București – coincide cu începuturile activității sale profesionale. „Pot spune că a fost o întâlnire fericită între pregătirea mea din cadrul Institutului Politehnic București – Facultatea de Tehnologie Chimică și munca pe care o făceam în fiecare zi”, își amintește Margareta Tănase.

Primul ei rol a fost acela de operator la Uzina de Medicamente București – Secția de fabricație soluții perfuzabile. Ulterior a trecut din zona de fabricație și a preluat tot ce înseamnă asigurarea necesarului de materiale pentru producție, în aceeași Secție de fabricație soluții perfuzabile. La numai 29 de ani a fost promovată ca șef de tură în Departamentul de Drajee – parte a Secției de fabricație solide, care se numea pe atunci Tableta.

Manager la doar 29 de ani

Ce a însemnat o poziție de manager la doar 29 de ani? Nu a fost deloc simplu, deoarece existau mai multe procese de fabricație ce trebuiau gestionate în paralel, erau multe produse – 70-80 doar în portofoliul de drajee. Responsabilitatea era enormă, după cum spune Margareta Tănase: de la coordonare echipe la validare schimbări de produs și urmărire rezultate analize de laborator. „Era pentru prima dată când conduceam o echipă mare și am învățat un lucru foarte important pentru un manager: e esențial să-i ajuți pe oameni să-și îndeplinească responsabilitățile cât mai bine, pentru că, astfel, te ajuți de fapt pe tine să duci la îndeplinire sarcinile/responsabilitățile pe care le ai.”

Ulterior, rând pe rând, a preluat conducerea Departamentului de Cooperare Internațională, apoi pe cea a Departamentului de Export și, mai târziu, de Import. Cele două departamente, Import și Export, au fost unite, iar privatizarea din 2000 a găsit-o pe Margareta Tănase exact în această poziție, de șef al Departamentului Import-Export.

A parcurs toate etapele unei cariere solide

Practic, și-a construit cariera treptat, asigurându-se însă permanent că nu omite pași importanți sau că nu sare peste etape esențiale. „Eram dornică să învăț cât mai multe, să-mi dezvolt chiar și abilități care nu erau direct legate de poziția managerială pe care o aveam în momentul respectiv. Datorită acestei fermități și flexibilități în asumarea de responsabilități noi, grație ambiției și dorinței de a mă implica, am fost pusă în fața unor oportunități profesionale, pe care le-am acceptat, deși uneori au luat forma unor adevărate provocări.”

În 2000, directorul de atunci al fabricii i-a propus să creeze departamentul de Regulatory Affairs și, între 2000 și 2005, a fost Regulatory Affairs Manager în cadrul Sicomed (fosta Uzină de Medicamente București), coordonând și Departamentul de Dezvoltare produse generice.

Între timp, a continuat în echipa Zentiva, Sicomed fiind achiziționată de această companie în 2005. Până în 2008 a coordonat departamentul de Regulatory Affairs, Prețuri, Medical și Farmacovigilență.

Director de fabrică

În mai 2008, Margareta Tănase a devenit director fabricii de medicamente Zentiva. Acumulase experiență semnificativă, deprinsese abilități în gestionarea echipelor mari, dar, așa cum spune: „Erau multe lucruri pe care nu le știam.” „De exemplu, nu aveam o pregătire financiară solidă care să mă ajute încă de la început. Dar eu zic că m-am descurcat foarte bine, fiindcă am reușit să creez o echipă alături de care, după ce Zentiva a fost achiziționată de către Sanofi, am făcut adevărate minuni.”

Fabrica are în portofoliu 130 de produse și este prezentă pe 24 de piețe externe. Dacă la sfârșitul lui 2013 fabricau un miliard de unități galenice, au ajuns, în doi ani, la o producție de 2,4 miliarde de unități galenice (unitatea galenică este forma farmaceutică dozată – tabletă, comprimat filmat sau fiolă).

La moment aniversar, pentru că Zentiva împlinește 55 de ani, Margareta Tănase spune că, pentru ea, această fabrică este ca o familie, care a știut să se păstreze unită în jurul unor valori. „Toți acești ani au fost plini de provocări și schimbări, dar au rămas constante calitatea echipei și valorile noastre bine înrădăcinate.”

Important este să vrei!

„Cred că cel mai mult îmi place să creez echipe, să lucrez alături de oameni. Eu iubesc oamenii. Dacă m-ai pune undeva între patru pereți, unde să nu comunic cu nimeni, m-aș adapta mai greu. Cu cât te menții mai mult cu picioarele pe pământ, mai aproape de oameni și de realitate, cu atât îți este și ție mai bine”, spune Margareta Tănase,
Director Fabrica Zentiva. Cred că un lider adevărat este convingător și își exercită cu onestitate puterea de convingere. Cu alte cuvinte, condus de bune intenții, reușește să-și motiveze oamenii și să îi determine să-l urmeze în toate proiectele noi, în toate provocările. Apoi, este vorba despre integritate, adică să fii corect în tot ceea ce ești și faci. Respectul este o valoare foarte importantă pentru mine. Dacă îi respecți pe ceilalți, respectul acesta se va întoarce la tine. Cred cu tărie că cel mai important ingredient din rețeta unui lider de succes este pasiunea. Să fii pasionat de ceea ce faci este un atu uriaș pentru orice lider. Poate de aceea se spune că <cei care își fac cu pasiune munca de fiecare zi nu sunt nevoiți să mai muncească vreodată>.

Valorific cât de mult pot timpul liber și fac în așa fel încât să-l umplu cu lucruri care îmi aduc bucurie. Îmi place să călătoresc. De fiecare dată când ajung într-un loc nou, cultura și obiceiurile diferite pe care le descopăr mă schimbă puțin, îmi oferă un plus de înțelegere. Dacă ai ocazia să descoperi țări și oameni noi, înveți să accepți cu o mult mai mare ușurință diversitatea, indiferent dacă-i vorba despre diversitate culturală, de expertiză sau de opinie. 
O altă mare bucurie pentru mine este să petrec timp cu familia. Am și un nepoțel și mă simt foarte fericită de câte ori am ocazia să stau cu el. În general, sunt un om echilibrat în viața personală și asta îmi dă energie să construiesc profesional. Indiferent dacă-i vorba despre timpul petrecut la serviciu sau acasă, mă străduiesc să-l utilizez din plin, în așa fel încât fiecare secundă să însemne ceva, să aibă o încărcătură.

Nu fac parte din acea categorie de oameni care își vizualizează casa și spun: „Construiesc cărămidă cu cărămidă, trebuie să fac asta ca să ajung acolo”. Eu am simțit că e nevoie să construiesc foarte bine fiecare cărămidă, pentru ca, ulterior, cărămidă lângă cărămidă, să apară această construcție care este cariera mea. Am văzut că atunci când îți place ceea ce faci, sigur îți iese. Pun multă pasiune în orice, chiar și în lucrurile mici. Când cred că un ceva anume se poate realiza, lupt până obțin acel lucru. Nu cedez niciodată. Am învățat de la profesoara mea de gimnastică ritmică din adolescență că: nu există „nu pot”, există eventual „nu vreau”, iar în cele din urmă totul depinde de tine. Important este să vrei!”.


Articol preluat din numărul 243/decembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici. 

 

 

 

 

 

0 comentarii 1495 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter