Editorial

From the business of story to the story of business

Daniela Palade Teodorescu › Mie, 2017-08-02 12:38
După experiența unui brand care există de aproape 22 de ani și care a agregat o comunitate de aproape două milioane de persoane, pot spune că am învățat să fac diferența între povești de succes și povești de valoare. Care e diferența?

Valoarea este ceea ce rămâne atunci când succesul se prăbușește. Când prosperitatea, notorietatea, banii, proprietățile, averile, tot ceea ce este material poate dispărea peste noapte, indiferent de voința ta. Valoarea e ceea ce rămâne din tine atunci când o iei de la capăt, cu mâinile goale, doar cu ceea ce ești. Cu mintea, sufletul, experiența a tot ceea ce ai trăit. Valoarea e ceea ce ești, nu ceea ce ai. Așa am învățat să identific valori reale, autentice și perene, să discern valoarea de succes și de construcție de imagine.

Când ai puterea de decizie și influența unui antreprenor, valoarea multiplică exponențial capacitatea de a schimba lumea în bine.

După sutele de povești de viață inspiraționale pe care le-am identificat de-a lungul anilor pentru brandul Avantaje, am ajuns la concluzia că numai valoarea poate construi pe termen lung, chiar și în antreprenoriat sau cu atât mai mult aici. Pentru că doar astfel investești corect în relațiile interumane, doar așa poți fi mai responsabil, mai implicat social și civic. Construind afaceri solide, creând comunități, gândind antreprenoriate sociale. Iar când ai puterea de decizie și influența unui antreprenor, valoarea multiplică exponențial capacitatea de a schimba lumea în bine. Și ce poate fi mai emoționant pe lumea asta decât să știi că ai schimbat destine? Că, odată cu evoluția ta ca om, ai tras după tine alții pentru care ai însemnat un „turning point”?

Cred cu toată puterea că fiecare lider sau antreprenor are o astfel de poveste care mișcă lumea și încălzește inimile. Și la care nu a avut timp sau curaj să se gândească și să o spună. Pentru că orice lider trebuie să inspire și să motiveze, așa cum o fac poveștile. Cu condiția ca aceste povești să vorbească mai mult despre valoare, decât despre succes. Pentru că succesul nu te va conduce obligatoriu la valoare. E ca atunci când ne închipuim că succesul aduce fericirea, dar aceasta nu se întâmplă. Pentru că ordinea firească e cea a fericirii care aduce succesul, nu invers. La fel și cu valoarea. Pusă înaintea tuturor, va fi o garanție a succesului. Nu viceversa.

Așadar, vă invit să vorbim la CARIERE despre povești de valoare. Povești de business care să inspire valoare. Ale liderilor și antreprenorilor care construiesc în paradigma lui „a fi”. Și care se vor prezenta cu „eu sunt…” mai degrabă decât cu „eu am”.

Eu sunt Daniela Palade Teodorescu, jurnalist, formator de opinie, arhitect de brand, agregator de comunități, căutător de povești. Tu cine ești? Vreau să îți cunosc povestea. Nu pe cea de succes, ci pe cea de valoare. Care să inspire credibilitate și autentic. 

0 comentarii 1794 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter