Inspirație

De ce avem nevoie de lideri care manifestă compasiune?

Daniela Palade Teodorescu › Lun, 2018-06-18 10:15
Compasiunea a devenit din ce în ce mai recunoscută ca fiind un aspect fundamental al leadership-ului. Împreună cu smerenia și bunătatea, compasiunea creează o triadă care pune în centru valori umane perene, de care am uitat. Iar leadershipul autentic trebuie să se raporteze la aceste concepte umaniste care acum revin să salveze o lume în plină criză de identitate.
foto: thedailymeditation.com

Într-o excelentă prelegere intitulată Război și Pace în Vremuri Cibernetice, susținută de profesorul Michael Clarke, acesta subliniază faptul că în vremurile acestea atât de tulburi, democrația autentică se construiește pe patru piloni – legitimitate, spirit civic, integritate personală și compasiune. Reputatul profesor asociat de studii de securitate la King’s College Londra și expert în cadrul Comitetului Național Mixt privind Strategia de Securitate a guvernului Majestății Sale sublinia importanța întoarcerii la valorile profunde ale umanității – compasiunea, bunătatea, smerenia – care ne pot salva din confuzia în care ne aflăm cu toții în aceste vremuri atât de turbulente din punct de vedere social, politic, tehnologic.

Compasiune pentru binele mai înalt al companiei pe care o conduci

Într-un articol publicat de Harvard Business Review, se invocă un studiu realizat în 2012 care a constatat faptul că liderii care manifestă compasiune par mai puternici și au mai mulți angajați uniți. Alte studii au constatat faptul că organizațiile cu lideri plini de compasiune colaborează mai bine, iar angajații sunt mai încrezători, mai conectați cu ceilalți colegi și mult mai dedicați companiei. „Când am intervievat mai mult de 1000 de leaderi din 800 de organizații, 91% din ei ne-au spus că în stilul lor de conducere compasiunea este foarte prezentă, iar 80% au spus că și-ar dori să își îmbunătățească această calitate, dar nu știu cum”, susțin Rasmus Hougaard și Jacqueline Carter.

La ce ne referim când vorbim despre compasiune? La intenția de a contribui la fericirea și bunăstarea celorlalți. Un lider plin de compasiune are un interes real în a observa în comportamentul angajaților nu doar faptul că ei performează și cresc profitul companiei, ci și dacă ei prosperă la nivel personal. Asta nu înseamnă  că încerci să îi mulțumești pe oameni dându-le tot ce își doresc, ci să știi să le dai ce au ei nevoie, chiar și un feedback mai dur. Liderii plini de compasiune trebuie să aibă înțelepciunea să înțeleagă cum să conducă pentru un bine mai înalt al comunității pe care o coordonează decât pentru un succes imediat sau un profit material evident.

Leadershipul care manifestă compasiune poate fi învățat

Vestea bună este că leadershipul plin de compasiune poate fi învățat. Cu ceva exerciții de voință putem deveni mult mai atenți la manifestări ale compasiunii și putem imprima înțelepciune modului nostru de a conduce. Există mai multe tipuri de chestionare care vă pot ajuta să înțelegeți cam care este nivelul de compasiune pe care o manifestați. Până atunci, încercați să vă dați un răspuns la întrebări precum cele de mai jos, gândindu-vă cât de des, rar sau deloc reacționați în următoarele situații:

  • Dacă un coleg are nevoie de ajutor, fac orice că să-l ajut?
  • Mă afectează foarte mult când cineva pe care nu îl cunosc foarte bine e trist?
  • Sunt dispus să sacrific câștigurile pe termen scurt pentru obiectivele pe termen lung?
  • Verific împreună cu angajații mei nivelul lor de satisfacție la locul de muncă?
  • Mă simt confortabil să duc discuții delicate cu angajații mei.
  • Îmi fac timp să îmi cunosc angajații, indiferent de poziția lor în organizație
  • Dau cu ușurință feedback dur atunci când este cazul.
  • Mă bucur de succesul altora chiar dacă nu mă implică și pe mine.
  • Voi sacrifica interesul unui angajat individual pentru a proteja un număr mai mare de angajați.
  • Îmi pasă de bunăstarea angajaților dincolo de responsabilitățile mele de serviciu și mă implic în a face concret ceva în acest sens.
  • Aș concedia ușor oameni de care îmi pasă dacă nu performează.
  • Țin cont și de opiniile oamenilor care nu-mi plac.
  • Aș sacrifica o oportunitate benefică din punct de vedere financiar dacă implică un acord de afaceri care nu e etic.
  • Rămân calm sub presiune.
  • Aș acorda prioritate bunăstării unui angajat față de un rezultat al afacerii.
  • Analizez toate părțile unui conflict sau dezacord înainte de a lua o decizie.
  • Compasiunea liderilor are un impact mare asupra performanței organizaționale?
  • Compasiunea sporește pozitiv impactul meu de lider?
  • Vă doriți să conștierntizați mai mult compasiunea în stilul de a conduce?
  • Vă considerați o fire compătimitoare?
  • Aveți vreun exemplu de lider pe care îl considerați plin de compasiune?

Răspunsurile sincere la aceste întrebări vă pot da o idee, chiar și orientativă, despre felul în care abordați compasiunea și dacă această calitate este prezentă în felul dvs de a fi ca lider.


Sursă: Harvard Business Review
Rasmus Hougaard este fondatorul și directorul managerial al Potential Project, o organizație globală de leadership și dezvoltare de companii precum Microsoft, Accenture, Cisco și alte sute de astfel de organizații. Și-a lansat de curând cea de-a doua carte Cum să te conduci pe ține, Oamenii tăi și Organizația ta pentru rezultate extraordinare, prin HBR Press, în martie 2018.

Jacqueline Carter este partener și Directorul Nord-American pentru Potential Project. Este co-autor pentru Cum să te conduci pe tine, Oamenii tăi și Organizația ta pentru rezultate extraordinare (HBR Press, 2018) și de asemenea co-autor, împreună cu Rasmus Hougaard, pentru prima lui carte, Cu o secundă înainte: Îmbunătățirea performanței la locul de muncă. 

În următorul articol, vom prezenta și opinia psihologului despre felul în care compasiunea se poate manifesta și cultiva ca atitudine de viață, dar și de leaderhip. Dar și care este diferența dintre compasiune și compătimire. 

0 comentarii 876 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter