Cum să, Legal, Actual

Cum îți poți înființa şi modifica o firmă din fața computerului

Adriana Coblişan › Vin, 2016-12-16 12:20
În contextul în care la nivelul întregii societăți se vorbește despre debirocratizare, dar lucrurile nu se mișcă pe cât de repede și-ar dori românii, o companie s-a gândit să vină în sprijinul celor care doresc să înființeze sau să modifice o firmă și care nu vor să piardă timp. REGNET.ro realizează toate aceste operațiuni, fără ca beneficiarul să se ridice din fața computerului. 

REGNET.ro este o platformă destinată persoanelor fizice sau juridice care doresc înființarea sau modificarea unei firme on-line. Practic, compania se ocupă de tot procesul înființării sau modificării unei firme: de la redactarea documentelor necesare până la ridicarea actelor emise de Registrul Comerțului, la finalul procedurii.

Prin urmare, prin intermediul REGNET.ro se poate modifica o companie – de la aspecte legate de actualizarea datelor de identificare până la schimbarea sediului social sau cesionarea părților sociale sau, cu alte cuvinte, toate modificările ce trebuie depuse la Registrul Comerțului. Un tipar asemănător este și în cazul înființărilor, în ce privește pregătirea dosarului pentru Registrul Comerțului, depunerea acestuia și comunicarea actelor emise.

Procedura online și la distanță nu implică deplasarea persoanelor interesate pentru înființarea sau modificările care pot interveni în activitatea unei firme, astfel încât efortul beneficiarilor să fie minim.

REGNET.ro pregătește documentația necesară operațiunii dorite, o comunică prin e-mail sau curier asociatului/asociaților pentru a fi semnată, iar ulterior aceasta este depusă la Registrul Comerțului, urmând ca documentația emisă la finalul procedurii să fie comunicată asociatului/asociaților. Ceea ce este de menționat, în cazul unei firme deja funcționale, echipa REGNET acționează ca un consilier în ceea ce privește modificările necesare pentru păstrarea firmei în legalitate.

Astfel, în cazul modificării de statut al unei companii, asociații nu trebuie decât să semneze documentația comunicată de către echipa REGNET.ro, iar în ceea ce privește înființarea unei firme, asociatul/asociații nu trebuie decât să depună capitalul social la o bancă și să acorde declarațiile notariale necesare.

Practic, indiferent de operațiunea dorită, documentația se transmite online (prin e-mail) sau prin curier.
Din punctul de vedere al costurilor, prețul pentru serviciul de înființare a unei societăți comerciale cu răspundere limitată este de 349 de lei, TVA și taxe de curier incluse; respectiv 249 de lei, TVA și taxe curier incluse, pentru serviciul de înființare a unei persoane fizice autorizate. În ceea ce privește serviciile complete de modificare a unei firme, costul pentru servicii mai simple, cum ar fi actualizarea datelor de identificare este de 149 de lei, TVA și taxe de curier incluse, iar pentru servicii mai complexe, cum ar fi schimbarea unui sediu social, cesiunea părților sociale, actualizarea statutului firmei, adăugarea unor clase CAEN etc 249 de lei, TVA și taxe de curier incluse.

O SOLUȚIE ONLINE

REGNET.ro a apărut în mai 2015, ca urmare a unei experiențe proprii a lui Cristian Bărcan, Business Develop-ment Managerul companiei: înființarea unei companii la Registrul Comerțului. Ca atare, determinat de toate etapele parcurse și obstacolele întâlnite pentru înființarea unei firme, Cristian Bărcan a hotărât găsirea unei căi mai ușoare, mai rapide, mai ieftine și fără stat la cozi. Această soluție a însemnat înființarea REGNET.ro, o soluție online destinată celor care nu au timp să stea la cozi și să piardă timpul. „Practic, REGNET.ro acordă timp oamenilor întreprinzători, scutindu-i pe aceștia de interacțiunile cu diferite instituții publice”, explică Cristian Bărcan. El spune că avantajul REGNET. ro este că toate procedurile au loc online și la distanță, iar serviciile acoperă întregul ciclu al unei modificări sau înființări: de la redactarea documentelor până la depunere și comunicarea documentelor emise de către Registrul Comerțului. De asemenea, aceste servicii sunt disponibile la scară națională, astfel că orice om de business din orice oraș poate să apeleze la serviciile companiei.

Mai precis, prin intermediul site-ului www.REGNET.ro, orice persoană interesată poate intra repede în contact cu un reprezentant al companiei, chat-ul site-ului fiind funcțional în intervalul orar 9:30-18:00. De asemenea, orice întrebare din zona de funcționare a firmelor poate fi adresată și pe e-mail sau telefonic. Mai nou, pe site-ul companiei se poate verifica disponibilitatea de nume pentru o firmă ce urmează a fi înființată. 

Acest material a apărut în numărul 231 al Revistei CARIERE aferent lunii octombrie.

0 comentarii 1290 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter