Inspirație

Care e termenul de valabilitate al unui profesionist pe piața muncii în România?

Daniela Palade Teodorescu › Mie, 2018-03-21 15:17
Am 46 de ani și încă mai sunt prețuită pentru ceea ce sunt ca profesionist. Dar citind toate mărturiile post mortem referitoare la felul în care a fost marginalizat Andrei Gheorghe, nu pot să nu mă întreb „până când?” 

Este marginalizarea profesională pe motiv de vârstă o formă de discriminare? Îmbrăcată sub diverse forme – ești over qualified, nu mai corespunzi standardelor profesionale, audienței sau politicii companiei etc. În condițiile actualei crize de forță de muncă și de talente, cine își mai permite să țină profesioniștii pe margine?

În ceea ce mă privește, nu știu să spun dacă sunt norocoasă. În țara asta cu valori răsturnate, nici nu mai știi cum e mai bine. Sunt un profesionist care încă îmi găsesc locul. Pentru munca mea, pentru expertiză, pentru performanțele de până acum, pentru experiența mea de viață acumulată, pentru ceea ce sunt ca jurnalist. Nu mi-a fost teamă de vârsta mea, nu am ascuns niciodată data nașterii, cu an cu tot, nu am avut vreodată cochetării feminine referitoare la anii mei. Îmi este bine cu tot ceea ce sunt și am făcut. Dar toată nebunia asta din social media, cu toți colegii de breaslă care și-l asumă acum pe Andrei Gheorghe, în condițiile în care vocea lui nu se mai auzea niciunde la radio, îmi dă fiori reci pe șira spinării. Știam că a fost înlăturat din PRO FM pe motiv că ar fi fost prea bâtrân pentru audiența postului, dar părea straniu că nici un alt post de radio nu și l-a revendicat pentru ceea ce era la acel moment. Acum, toți îl glorifică. Încă un om, încă un profesionist care trebuie să moară, astfel încât colegii de breaslă și opinia publică să îl prețuiască. În absență. În absență ireversibilă.

Un alt idilism tipic românesc – nu te vede lumea ce bun și de folos ești, până nu mori. Cultul aparențelor care dau bine. Mai ales post mortem. Faptul că acest om a zăcut 12 ore singur în casă, mort, spune multe despre mulții prieteni apropiați care îl deplâng. Nu știu dacă acest jurnalist de referință a mai primit și alte cereri de a reintra în piața media, nu știu dacă a fost respins ca fiind „over-qualified” sau dacă el le-a respins propunerile ca fiind sub nivelul său. Nu știu dacă a ales recluziunea profesională, dar știu sigur că povestea asta o aud des. De la alți profesioniști în viață, care nu își găsesc locul și pe care depresia ori infarctul nu i-a doborât încă.

Ingrata vârstă de 50 de ani

De la oameni de 50 de ani care nu își mai găsesc rostul pe piața muncii. Sau temerea că, după 45 de ani, ești considerat ca fiind „expirat” și că ești marginalizat, prin tehnici subtile de deprofesionalizare, fie ești invitat direct să părăsești jobul. Sunt multe povești de acest fel care îmi ajung la ureche sau pe e-mail. Oameni cu expertiză și reputație profesională impecabile, cu experiență de decenii în domeniul lor, cu atitudine corectă față de muncă și viață, sunt restructurați din posturile lor și nu își mai găsesc de muncă. Și nu vorbesc despre persoane inadaptate sau inflexibile, care manifestă rezistență la schimbare din punct de vedere al tehnologiei, ci despre oameni care sunt branșați la noul stil de lucru digitalizat, cu o viziune modernă și deschidere la tot ce înseamnă nou. Și toate aceste povești se întâmplă în România în care de vreo niște ani încoace, mai toți angajatorii se plâng de criza acută a forței de muncă. De criza talentelor. În multe domenii. Pe mai toate nivelele de calificare.

Cine își permite să țină profesioniștii pe margine?

Am mai scris despre faptul că tendințele mondiale în materie de resurse umane spun clar că se întrevede reactivarea forței de muncă a persoanelor pensionate. Dar e bine să reiau. În țările dezvoltate, există planuri de carieră „post retirement”, în care specialiștii rămân ancorați în piața muncii pe post de consultanți, în programe part time. Potrivit unui articol din Harvard Business Review, o nouă tendință în creștere pe piața muncii este cea a corporatiștilor care, odată ieșiți la pensie, rămân activi, cu norme part-time în domenii precum consultanță, profesorat și mentorat, membri în boarduri consultative, scriitură creativă. Ritmul și frecvența cu care acești specialiști activează după pensionare sunt mult mai scăzute, la fel și intensitatea cu care performează. Dar ei se simt bine știindu-se încă utili, iar menținerea unui tonus intelectual activ le asigură și o mai bună stare de sănătate. Evident, vorbim despre oameni care fac asta nu de nevoie, ci de plăcere. Și despre un sistem pregătit să valorifice profesionalismul lor, nu să apeleze la ei din motive de disperare evidente.

La noi marginalizarea pe piața muncii din motive de vârstă (înaintată? – deși la 50 de ani ești la apogeul maturității profesionale) generează suferință, depresie, boli care sunt expresia somatizării acestei suferințe, suicid. De aceea am invitat psihologi și specialiști în resurse umane care să vorbească despre acest fenomen, până acum nu prea băgat în seamă.

În episodul următor, veți afla despre felul în care politica de resurse umane se reconfigurează în aceste condiții, despre suferințele generate de acest tip de discriminare, dar vă invit să auziți și experiențe ale unor profesioniști care trec prin astfel de experiențe.

2 comentarii 3306 vizualizări

Comentarii

2018-03-23 22:26

RADU MANEA

Opinie

Multinationalele au reguli stricte si procese automatizate astfel incat NU au nevoie de oameni cu experienta (a se vedea media de varsta in aceste companii rar > 35-40 pentru pozitii executive). In dezvoltarea software se practica outsourcing-ul corelat cu micro management. Din nou, ce sa faci cu oamenii cu experienta, debugging!? Vedeti in acest sens cat stau programatorii seniori in echipele agile/scrum (1,2 ani maxim, zic eu). In concluzie, am vrut automatizare, high-tech, samd, zambiti frumos in poza atata timp cat nu aveti dantura stricata (vezi Andrei Gheorghe, RIP) !

2018-03-23 10:54

TRAIAN_DORIN

Fenomenul de discriminare pe

Fenomenul de discriminare pe baza vârstei la noi a ajuns la apogeul agoniei pe care o generează asupra societății în tot ansamblul ei. Experienta aruncată la cosul de gunoi are efecte în stimularea diletantismului ca etalon în drumul spre promovare. Deci cu o astfel de mentalitate a valorilor se va ajunge la "scapă cine poate". Cu o ţară ca a noastră nu avem nici o şansă de sfatul bătrânilor(celor cu experiență)!

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter