Inspirație

Ai senzaţia că nu ai timp la job? Ei bine, multe lucruri nu sunt cu adevărat urgente

Constantin Pescaru › Vin, 2018-06-08 14:05
În noua sa carte, intitulată "Off the Clock", Laura Vanderkam, speaker și consultant în productivitate, susține că putem elimina multe dintre task-urile care ni se par urgente, fără să ne temem de repercusiuni. În general, e vorba de cele mărunte, cum ar fi să răspunzi imediat la mail-uri.
Foto: Pixabay

Uneori avem tendința de a acționa pentru a ne ridica la așteptările pe care noi credem că alții le au de la noi. Numai că adesea se întâmplă ca tipul de comportament pe care îl adoptăm să nu fie în concordanță cu cel așteptat. Așa că pierdem timp oglindindu-ne prin alții când de fapt ar trebui să ne privim propria reflexie.

Astfel, Laura oferă și câteva exemple în cartea sa, dintre care Business Insider a ales doar unul. Ea povestește că i s-a întâmplat de multe ori să aibă senzația că răspunde la mailuri după un timp prea îndelungat și, în schimb, interlocutorul să îi mulțumească pentru rapiditatea cu care a acționat. Deci undeva are loc un declic.

Laura spune că, în fapt, multe dintre task-uri nu sunt urgente, ci doar avem noi senzația aceasta. Iar de multe ori, e eronată. Dacă reușim să le identificăm și apoi să reușim să le privim fără să ne panicăm, atunci ne vom da seama că ne putem eficientiza programul de lucru.

De câte ori ți-ai zis: "Nimeni nu a mers la masă de prânz azi, așa că o să mănânc și eu pe tastatură?". Ei bine, pauzele sunt esențiale pentru a-ți putea desfășura munca într-un mod productiv. În plus, îți afectează și sănătatea.

De asemenea, ce se întâmplă dacă nu impaturesti toate hainele copilului și le așezi frumos în dulap? Cel mai probabil, nu un cataclism.

Ideea este că fiecare dintre noi este responsabil, cel puțin parțial, pentru faptul că ne simțim supraaglomerati și că nu ni se pare că avem timp să facem ce e de făcut. "Dacă nu ești legat la propriu cu lanțuri de scaun, nimeni nu te oprește să ieși la aer curat timp de 10 minute", spune Laura în cartea sa.

În esență, trebuie să găsim o soluție pentru a nu ne supraîncărca cu sarcini nenecesare sau care ne seacă de energie. Fie că le facem mai târziu, le împărțim cu alți colegi sau le eliminăm de tot din rutina noastră, esențial este să renunțăm să mai punem presiune singuri pe noi inşine cu lucruri mărunte.

Cel mai probabil, nici șeful, nici colegii și nici colaboratorii externi nu vor observa că tu înainte raspundeai la mail în două minute, iar acum o faci după două ore, de exemplu.

Dacă faci un spate și reușești să vezi imaginea de ansamblu, vei vedea că mult mai puține lucruri sunt cu adevărat urgente la job. Și în viață, în general.

Câteva ingrediente pentru a prioritiza mai bine

Vrei să prioritizezi mai bine? Costin Ciora, consultant în productivitate şi profesor la ASE, nu crede în „rețete”, însă ne oferă câteva idei care funcționează pentru el:  

1) Stabilește care este scopul declarat al vieții tale. Ikigai-ul sau „De ce-ul” meu este să-i ajut pe cei din jur să-și descopere potențialul prin predare (la universitate) și prin productivitate (prin training și consultanță). „De ce-ul” meu presupune în primul rând, că în familie, să ma implic cât mai mult, pentru că aici este, totodată, sursa potențialului meu. Găsește-ți timpul necesar pentru a reflecta asupra a ceea ce vrei să obții de la viață. Dacă nu ești adeptul genului acesta de gândire filozofică, fă-ți un plan pentru următorii ani, cu activități concrete și obiective pentru anul ce urmează.  

2) Ieși din gândirea „dorinţe” și treci în gândirea „priorităţi”.  Ne dorim multe lucruri și multe activități. Însă, de multe ori realitatea nu trebuie să funcționeze ca o lovitură în față ci mai degrabă ca un impuls pentru că într-un mod sistematic să te apropii de scopul tău. Nu transforma lipsa anumitor resurse într-o tragedie. Mai degrabă, vezi provocarea și întreabă în jur. Vei găsi exemple de persoane care fără resurse au obținut rezultatele dorite de tine. Nu ezita sa întrebi.  

3) Înțelege ca nu toate activitățile tale sunt priorități. Dacă crezi că toate sunt priorități, atunci e logic de ce crezi că „nu ai timp”. Nu poți să lucrezi la tot ce-ți dorești, ci doar la ce ai ca „prioritate”. Setează-ți un număr limitat de priorități, și pe baza experienței gândește modul în care se corelează timpul și prioritățile. Orice activitate nouă ce produce schimbări majore în viața ta, înseamnă o reconfigurare a priorităților. Un job nou, un nou membru în familie, o grijă mai mare față de părinți dintr-o cauză medicală sau o oportunitate de afacere, înseamnă să regândești prioritățile.


Datele personale prelucrate pot fi: nume, prenume, adresa de e-mail, funcția pe care o dețineți în companie, numărul de telefon.

Vă invităm să rămâneți alături de noi!


0 comentarii 612 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter