Tehnologie

To be or not be in FOMO. Moftul alienării societății

Roxana Roseti › Joi, 2018-07-12 16:30
FOMO. Este un acronim pentru Fear of Missing Out. Adică: "Teama de a nu rămâne pe dinafară". Poate sună bizar, dar umanitatea și-a trecut pe CV așa ceva, și desemnează teama persoanelor active pe rețelele de socializare, care evită sa ia o pauză de la mediul online, pentru a nu rata ceva epocal. 

Incredibil? Stupid? Deloc…Pentru persoanele care suferă de acest…sindrom,  grămezile de update-uri, mailuri și mesaje care se adună în momentul în care nu se uită pe conturile personale vreme de câteva zile, pot fi chiar deprimante. Un moft al alienării societății, în fapt. Metaforic spus…

Tocmai de aceea, Greg McKeown, autorul cărţii „Essentialism”, susţine că trebuie să îţi permiţi din când în când să te opreşti din a face de toate şi de a spune „da” la orice provocare. El crede că doar atunci te vei putea concentra pe lucrurile care contează cu adevărat pentru tine. Potrivit The Guardian, un studiu privind știința distragerii a constatat că de fiecare dată când un lucrător de birou a fost distras (de exemplu dintr-un mesaj text sau un e-mail), a durat până la o medie de 25 de minute pentru a se reorienta sarcina inițială la îndemână. Asta face, spre exemplu, ca studenții să-și facă temele cu telefonul mobil în apropiere – ceva atât de problematic. Pentru sarcinile care necesită atenție și cerințe cognitive (de exemplu, temele de acasă), cercetătorii au descoperit că simpla prezență a unui telefon mobil poate fi suficientă de pentru a distruge atenția (https://www.theguardian.com/teacher-network/2016/mar/08/children-mobile-...).

“The fear of missing out (Fomo) is very common in tennagers”, titrează acelașI The Guardian. “Telefoanele mobile pot fi un periculoase pentru cei care prezintă un risc cu grad înalt de a suferi de FOMO. Tinerii experimentează, de asemenea, un grad înalt de anxietate și sunt mai predispuși să-și verifice telefoanele – implicit rețelele sociale, în timpul lecțiilor sau timpului de studio”. Am putea spune că nu numai cei tineri “suferă” de așa ceva, toată lumea fiind mai mult sau mai puțin implicată în “Matrixul tehnologiei”, cu o foarte vagă poetică buimacă a culturilor underground, ori cyberpunks.  etic de .  Apogeul imaginației umane fiind la fronierele “gonna hurt your mind, don't shoot to kill”, ca să citez oarecum nepotrivit din Michael Jackson,
Adevărul este că e mai uşor de zis decât de făcut ceea ce spune Greg McKeown . Aşa că el propune să înlocuim teama de a rata chestii – respectiv FOMO, cu bucuria de a rata acele lucruri care ne mănâncă timpul şi nu sunt cu adevărat importante - „Joy of Missing Out”!
Nu suntem conectați la întreaga lume, nu existăm, într-un mod poligonal. Cu toţii umani şi imperfecţi.

0 comentarii 430 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter